nimic din ce-i ascuns nu va ramane nedescoperit

Cum ar fi, ca fiecare sa isi poarte chipul sufletului pe fata, sa isi vadeasca siesi – in oglinda, si tuturor din cale, chipul sufletului. Cum ar fi ca valoarea omului sa fie data de valoarea chipului sufletului sau, care sa fie vizibil, pe fata, si frumusetea omului sa fie data de frumusetea sufletului sau.

Va fi ceva foarte delicat, caci vazindu-se poate frumosi ca ar avea chipul sufletului frumos, oamenii poate ar ajunge sa se mindreasca sa se inalte pe sine, si ajungind sa isi uriteasca chipul. Dar vazind ce anume le uriteste chipul, va fi sa nu mai faca acelea, si vazindu-si chipul frumos vor fi sa ajunga sa se smereasca caci smerenia e blinderea sufletului iar mindria e incrincenarea lui.

Si chipul sufletului ce-l va purta pe fata nu va avea sa poate fi asuns de pomada, de vopseluri, ci va avea frumusetea sa neumbrita de cele ce ascund.

Va fi ceva foarte delicat, caci de va fi pe cale sa vezi un om cu chip mai intunecat, cu chipul sufletului innegurat revarsindu-se pe fata, nu vei putea sa te dai de-o parte venind, vazind si trecind pe alaturi, caci nepasarea si ne-ajutorarea va fi sa intunece din chipul celui ce trecu fara sa dea de ajutor.

Cei cu fata innegurata, cu sufletul greu, vor fi sa fie ca niste copii bolnaviori ce au nevoie de suportul si ajutorul tuturor, pentru a deveni si ei luminosi la fata, si chipul sufletului lor sa fie frumos.

Cum ar fi sa porti pe fata ta blindetea, bunatatea, iubirea, mila, pacea si sa le dai din plin celor ce au nevoie, caci nu din ale tale vei da, ci din cele ale lui Dumnezeu, caci cele ce le cresti in sineti sunt darurile lui Dumnezeu, si poti da din plin, caci plinul nu e al tau, si din ce dai mai mult, din acelea se imbogateste mai mult sufletul tau. Nu e ca din cele materiale, care din care dai, parea-ti-s-ar ca te-ai saraci din ele, desi de dai din ele, le cresti pe cele ale sufletului prin milostivirea ta, si apoi si aici e o taina, caci din cele materiale de le dai in adevar, ti se vor intoarce spre uimirea ta, mai multe. Din cele ale lui Dumnezeu ce le porti in tine, poti da oricit ca nu e limita, de nu dai, te saracesti si te istovesti si le irosesti si vei plati ca nu le-ai folosit, de dai insa, te imbogatesti si te cresti si mult mai mult primesti.

Cum ar fi ca valoarea omului sa fie data de adevarata lui valoare, de frumusetea si delicatetea sufletului, si cei cu chipul luminos sa ii atraga pe toti cei mai innegurati spre tamaduire, sa fie ca niste calauzitori si ajutatori pentru ei, pentru a le ridica greutatea de pe suflet si a-i ajuta sa-si gaseasca valoarea.

Nu in bogatie sta valoarea omului, caci azi e si miine se duce, o poti avea cit o ai si ti-e rinduit, dar nu o poti lua cu tine. Nu in putere sta valoarea omului, caci azi o ai si miine poti ajunge beteag, sau anii iti iau ce ai avut. Nu in minte si inteligenta sta valoarea omului, caci azi o ai si te increzi, dar miine poate mintea ta va aluneca si din inteligent poti ajunge nevolnic. Nu in frumusetea exterioara sta valoarea omului, caci azi o ai, dar anii de miine ti-o vor zbirci si va ajunge pamint. Nu in cele afisate ale materialului sta valoarea omului, ci in chipul sufletului sau, in cele asunse in interiorul sau, care vor ajunge sa fie la vedere, caci nimic din ce-i ascuns nu va ramane nedescoperit.

dati multumire pentru toate

Cind e sa te asterni sa adormi, multumeste lui Dumnezeu pentru grija care a avut-o de te-a purtat ziua aceea si ai ajuns sa te asterni la somn. Si zi si tu asa, atunci cind e sa te ridici sa vorbesti cu Dumnezeu: Doamne, Iti multumesc pentru cele ce mi-ai dat, pentru cei ce m-au ajutat, pentru cei ce m-au intarit chiar de m-au intimpinat cu cele potrivnice, Iti multumesc ca am ajuns la ceasul asta si ca pot sa vin la Tine sa Iti multumesc.

Cind e sa te scoli, multumeste lui Dumnezeu, ca ti-a rinduit o noua zi, si chiar de ti se va parea grea si iesirea noptii departe in ceasurile acelei zile, multumeste Domnului, si increde-te Lui, incredinteaza-I Lui cele ale tale, greutati sau ginduri sau doriri, incredinteaza-le Lui si increde-te Lui.

Cind e sa pleci spre treburile tale, multumeste Domnului ca te poarta, si increde-te Lui, ca alta incredintare nu ai, nu iti garanteaza nimeni ca ajungi la telul tau, nu iti garanteaza nimeni intoarcerea biruitoare sau chiar intoarcerea. Ce ai, e gindul tau bun si  increderea ta in Dumnezeu, si incredintarea ta cu toate ale tale, Lui, pentru a le purta si rindui dupa voia Sa si dupa mila Sa si dupa iubirea Sa.

Cind e sa pleci sa infaptuiesti ceva, ce poti face e sa-ti pui in minte gindul bun, dar si lasarea voii tale in voia lui Dumnezeu, si incredintarea ta, Lui. De e sa ajungi sa faptuiesti dupa voia ta, multumeste lui Dumnezeu ca a fost mila Lui cu tine si te-a purtat sa infaptuiesti acea dorire a ta. De e sa nu ajungi sa faptuiesti dupa voia ta, multumeste lui Dumnezeu, ca a fost mila Lui cu tine ca sa nu ajungi la acea faptuire a doririi tale, si increde-te Lui si voii Lui.

Caci nimeni altcineva nu iti poate purta de grija tie si tuturora decit numai Dumnezeu.

Ce stim noi, fiinte limitate cu mintea si cu timpul, ce stim noi ca sa consideram sa se faca dupa voia noastra, ce stim noi din cele ale clipei ce va sa vina, pentru ca sa fie rinduite cu bine si cu grija pentru noi si pentru ceilalti?

Puneti-va gindul bun pentru faptuire, dar lasati-va in voia si grija si rinduiala si mila si iubirea lui Dumnezeu, si  plecati-va cu multumire si cu credinta voii Lui.

Binele ce nu ne-am ostenit sa il facem

Raspuns in fata Domnului va fi sa dam nu doar pentru cele rele ce le-am facut si nu le-am vadit pentru a primi iertare si nu ne-am indreptat din ele, ci si pentru binele ce nu ne-am ostenit sa il facem.

E binele care il facem usor, din prea-plinul nostru, din buna-voire, din iubire si e binele care il putem face in osteneala noastra.

Cum e cu femeia sarmana care a lasat in vistieria templului, doar 2 banuti, ca atit avea femeia sarmana si vaduva, e binele facut din jertfa, din osteneala, si cum e binele, jertfa facuta din prea-plin, cei ce lasau o micuta parte in vistieria templului, chiar de era o valoare mare, era pentru ei un mic din prea-plinul lor.

Binele facut din osteneala. Cum ar fi sa te dai pe tine de-o parte si sa faci ceva pentru altcineva, chiar de esti obosit, chiar de esti la limita puterilor, tot mai poti face ceva bine, caci limita pentru a face bine nu exista. Ce nu mai poti de la tine, din puterile tale, va plini Dumnezeu.

Cum e sa mai tragi de la tine, si chiar de esti ostenit de la servici, sa mai mergi sa aduci o bucurie mica la spital, si chiar de pleci ingreuiat la lacrimi de necazul vazut, e un bine facut de tine, cu osteneala, si cu durere.

Cum ar fi sa faci bine cuiva care te-a ranit, si sa continui sa-l ajuti chiar de ai primit ocari si calcari in picioare, si pentru a continua sa faci binele tau, te osteneti, caci trebuie sa treci pe linga necazul si rana ce o ai in suflet, si peste indirjirea si incrincenarea celui ce ti-a sadit rau, caci se asteapta de la tine sa-i rasplatesti la fel, si greu va primi binele de la tine.

Cum e sa faci o jertfa de la tine, sa renunti la o patima, la fumat, la bautura, la lucruri scumpe, dar sa renunti voit, si voit sa aloci ce nu ai raspindit tu, catre cei in nevoie. E binele facut din osteneala.

Cum e sa nu treci pe linga cineva in nevoie – a venit, a vazut si a trecut pe alaturi – fara sa te opresti sa il ajuti, sa il asculti, sa ii dai un cuvint bun, si de poti mai mult, nu te opri la putin.

Cum e sa ajuti pe cineva care e necajit cu sufletul si tulburat si prins in cele rele, dar vazind osteneala ta de a face bine, jertfa ta cu durere, chinul tau pentru a face bine, sa ii ajuti sa iasa din lanturile potrivnicului ce il tineau.

Binele se poate face oricum, si e primit oricum, si cei ce au lasat putin din multul lor in vistieria templului, dar mai ales cei ce lasa mult din putinul lor.