Sfintii Impartati
Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena
Condacul 1
Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer mai mult decit soarele l-ai vazut si biruinta semnului Domnului bine ti-a descoperit, cu care intr-armindu-te pe toti vrajmasii i-ai biruit, acum si noua celor ce ne plecam genunchii inaintea icoanei tale, Sfinte Imparate Constantin, da-ne noua, impreuna cu buna ta maica, Imparateasa Elena, ajutor, celor ce cintam voua: Bucurati-va, parintii crestinilor!
Icosul 1
Ca un inger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu cel adevarat; pentru aceasta cintam tie acestea:
Bucura-te, al crestinilor numit de noi tata;
Bucura-te, ca singur Domnul Iisus in vis tie s-a aratat;
Bucura-te, caci cu semnul Sfintei Cruci te-a inarmat;
Bucura-te, ca pe Maxentie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucura-te, ca in Roma cu mare alai ai intrat;
Bucura-te, ca romanii cu bucurie imparat al lor te-au pus;
Bucura-te, ca in cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatra in mijlocul Romei ai pus;
Bucura-te, ca pe Sfinta Cruce ai scris: “Iisus Hristos NIKA”, adica, cu acest semn vei birui;
Bucura-te, ca prin puterea crucii lui Hristos pe toti vrajmasii tai i-ai biruit;
Bucura-te, caci cu stirea si voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai imbolnavit;
Bucura-te, ca tie sfintii mai-marii apostolilor ti s-au aratat;
Bucura-te, ca prin invatatura Sfintului Ierarh Silvestru cu toata inima ai crezut in Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 2-lea
Vazindu-te singur ca esti lepros cu trupul si cu sufletul, ai chemat in ajutor pe Dumnezeul crestinilor, iar Dumnezeu, nezabovind, ti-a trimis pe Sfintii Apostoli sa te mingiie si ti-a spus ce sa faci ca sa fii sanatos si, bucurindu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cintat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Pe imparateasa Elena cea prea-cinstita, pe maica imparatului Constantin, cu bucurie sa ne adunam toti dreptcredinciosii crestini, impreuna cu monahii si monahiile si sa o laudam cu cintari ca acestea:
Bucura-te, ca esti nascuta din neam imparatesc;
Bucura-te, ca esti maica Sfintului Imparat Constantin;
Bucura-te, ca in Iisus Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca in numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucura-te, caci cu sirguinta si cu multa evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucura-te, ca tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucura-te, ca acolo Crucea cea de viata facatoare ai aflat;
Bucura-te, ca Sfintei Cruci tu intii ai zis: “Bucura-te lemn fericit”;
Bucura-te, caci cu mare veselie te-ai bucurat cind Sfinta Cruce pe cel mort l-a inviat;
Bucura-te, ca in Ierusalim biserica mare si prea frumoasa ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca “Biserica Invierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu crestinilor ne esti ca o maica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 3-lea
Preacinstita imparateasa, noi credinciosii, impreuna cu clerul si cu toti monahii, catre tine nazuim in nevoile noastre; fii acum si noua pacatosilor grabnica folositoare, ca sa cintam cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Rivnitor fiind de Imparatia cea de sus, fericite imparate Constantin, Imparatului si Stapinului tuturor cu minte curata crezind, te-ai botezat; pentru aceasta cintam tie asa:
Bucura-te, ca in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh te-ai botezat;
Bucura-te, ca in timpul botezului mina Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucura-te, ca boala leprei ca niste solzi de pe tine a cazut;
Bucura-te, ca in haine albe imbracindu-te, imparat crestin te-ai numit;
Bucura-te, ca tuturor paginilor a se boteza le-ai poruncit si crestini sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu capistile idolilor ai poruncit sa se risipeasca;
Bucura-te, ca sfinte biserici in numele lui Iisus Hristos ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca pe sfinta maica Elena cu multa cinste si avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucura-te, intre imparati cel dintii crestin;
Bucura-te, ca in toata lumea cu botezul tau mare bucurie ai facut;
Bucura-te, ca paginii, cautind la tine, crestini s-au facut;
Bucura-te, ca si noi, clerul mirean si calugaresc, desi pacatosi fiind, iti cintam laude si mariri totdeauna;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 4-lea
Pomenirea binecredinciosului imparat Constantin ca niste mir de mult pret, astazi a rasarit, caci de Hristos dorind, pe idoli a defaimat; pentru aceasta, dupa vrednicie, impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Tie, celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare Cuvintului lui Dumnezeu, Care pentru buna cucernicia ta te-a impodobit cu multa cinste, ca pe o imparateasa a crestinilor, cu bucurie iti aducem aceste laude:
Bucura-te, ca in Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucura-te, ca pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai infrumusetat;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, Sfinta Cruce in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii celei de viata facatoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucura-te, ca si sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecatoare, iar tu in miini le-ai purtat;
Bucura-te, ca dupa botez cu dreapta credinta lui Hristos ai slujit;
Bucura-te, ca intotdeauna pe saraci ai miluit;
Bucura-te, ca tu cu toate faptele bune te-ai impodobit;
Bucura-te, ca pentru viata ta cea buna pe pamint de multa cinste te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca toate neamurile crestine ca pe o imparateasa binecredincioasa te cinstesc;
Bucura-te, ca slabind de osteneli si de blindete, aproape de sfirsitul vietii ai ajuns;
Bucura-te, ca bine-placind lui Dumnezeu, te-ai mutat din viata aceasta, la viata cea vesnica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 5-lea
Cu mare rivna te-ai straduit Sfinte Imparate Constantin, sa raspindesti crestinismul in tot imperiul tau, precum si in toata lumea; drept aceea multe si drepte hotariri ai luat pentru a aduce la bun sfirsit acest act crestinesc, precum si de a curati diferitele eresuri ce o data cu crestinismul intemeiat au rasarit ca neghinele in holda dreptei credinte; pentru aceasta impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ai adunat, preafericite imparate Constantin, sobor de parinti de Dumnezeu purtatori si printr-insii inimile tuturor cele inviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai intarit sa slaveasca pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care iti aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ca soborul cel dintii al celor trei sute optsprezece sfinti parinti cu porunca ta in Niceea s-au adunat;
Bucura-te, ca prin lupte mari credinta cea dreapta s-a luminat;
Bucura-te, ca Arie de la sobor a ramas rusinat;
Bucura-te, ca necredinciosul Arie in veci cu diavolii este bagat in iad;
Bucura-te, ca noi crestinii de la tine cu dreapta credinta sintem luminati;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos in toata lumea L-ai propovaduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin crestinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucura-te, ca prin aflarea Sfintei Cruci dusmanii ei se tinguiesc;
Bucura-te, ca prin insemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucura-te, ca impreuna cu sfinta maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii adus de sfinta maica ta, imparateasa Elena, in sfintele tale miini ai primit-o;
Bucura-te, ca noua fratilor in Hristos esti rugator mare catre Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 6-lea
Ca si cu o porfira te-ai imbracat, marite, cu milostivirea, si ca si cu o hlamida cu bunele blindeti te-ai impodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslavim pe Dumnezeu, zicind: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Dar cum vom cinta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lauda frumusetea bunatatilor tale, cinstita Elena, cele cistigate in ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce stie a cinsti pe cei drepti; pentru aceasta noi iti cintam tie unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce sfintul tau suflet cu mare cinste in ceruri de ingeri este suit;
Bucura-te, ca in lumina cea prea stralucita pe Dumnezeu ai vazut;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu-Cuvintul si preacuratei Maicii Lui, cazind, te-ai inchinat;
Bucura-te, ca locasurile cele prea frumoase ale sfintilor le-ai cercetat;
Bucura-te, ca si frumusetile raiului toate ti le-a aratat;
Bucura-te, ca pe cele ce ochiul omenesc nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te indulcesti de ele;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor te-ai salasluit;
Bucura-te, imparateasa, caci cu Imparateasa cerurilor impreuna esti petrecatoare;
Bucura-te, ca impreuna cu arhangheli esti vorbitoare
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii cinti lui Dumnezeu cintare;
Bucura-te, ca si noi nevrednicii iti cintam cintare veselitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 7-lea
Si dupa deprinderi si dupa ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu si vrednica de minuni, fericita imparateasa Elena; pentru aceasta cu credinta si cu evlavie mare, noi, cei ce sintem luminati prin harul lui Dumnezeu, cintare veselitoare cintam: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Popor al lui Dumnezeu ai facut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor si al paginilor, cu baia botezului luminindu-i; pentru aceasta te laudam, zicind:
Bucura-te, ca intocmai cu apostolii, de la Dumnezeu esti cinstit;
Bucura-te, caci cit ai trait multe milostenii si faceri de bine ai facut;
Bucura-te, ca, dupa multe osteneli, nevointe si griji, la fericit sfirsit ai ajuns;
Bucura-te, ca, dupa putina boala, ai adormit si sufletul de trup s-a despartit, zburind la cer;
Bucura-te, ca arhanghelii cu frumoase cintari ingeresti la ceruri te-au suit;
Bucura-te, ca scaunului Sfintei Treimi te-ai inchinat;
Bucura-te, ca Sfintii Apostoli inaintea lui Dumnezeu te-au laudat;
Bucura-te, ca sfintii mucenici si cuviosii si toti dreptii cu cinste ti-au iesit inainte;
Bucura-te, ca bunatatile raiului le mostenesti acum si in vecii nesfirsiti;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor acum si totdeauna vietuiesti;
Bucura-te, ca si noi, impreuna cu monahii si cu pustnicii, toti, intr-un glas iti cintam asa:
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 8-lea
Mormintul tau, unde odihneste sfintitul si cinstitul tau trup, imparate Constantin, raze de dumnezeiesti vindecari izvoraste celor ce cu credinta se apropie, iar noua celor ce vietuim in dreapta credinta, te rugam, ca impreuna cu buna ta maica Elena, sa ne dati mina de ajutor, celor ce cintam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cit este de luminat sufletul tau, marita imparateasa Elena, lauda femeilor, ca acum esti in ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta iti cintam asa:
Bucura-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucura-te, a ei vrednica inchinatoare;
Bucura-te, ca prin al crucii ajutor crestinilor ai fost izbavitoare;
Bucura-te, ca prin cruce te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a stapinirii iadului si a satanei invingatoare;
Bucura-te, a cerestii mariri mostenitoare in veci;
Bucura-te, a celor gresiti si pacatosi, catre Dumnezeu mijlocitoare;
Bucura-te, a judecatorilor celor rai buna indreptatoare;
Bucura-te, a celor din nevoi grabnica ajutatoare;
Bucura-te, de patimile noastre trupesti si sufletesti izbavitoare;
Bucura-te, a bolnavilor buna tamaduitoare;
Bucura-te, a tuturor binecredinciosilor crestini buna ajutatoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 9-lea
Cu sfintenie a ta viata savirsindu-ti, cu sfintii acum esti salasluita, plina fiind de sfintenie si de lumina nespusa; pentru aceasta ne luminezi si pe noi cei intunecati cu pacatele, ca, luind prin tine iertare, sa cintam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe Imparatul si Ziditorul tuturor cinstindu-L, imparate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a invrednicit pe tine in ceruri de mare slava; pentru aceasta iti cintam tie aceste laude:
Bucura-te, ca Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus ca esti cinstit impreuna cu sfintii;
Bucura-te, ca, sfint fiind, te rogi pentru noi catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, ca noi pacatosii avem mare nadejde in rugaciunile tale;
Bucura-te, ca noi in nevoi chemam numele tau si tu ne auzi;
Bucura-te, ca in necazuri ne esti noua mare bucurie;
Bucura-te, margaritarul nostru cel de mult pret;
Bucura-te, cel ce esti pentru noi soare luminos;
Bucura-te, ca pe idoli i-ai dat iadului celui intunecos;
Bucura-te, ca demonii fug, izgoniti fiind cu puterea rugaciunii tale;
Bucura-te, ca tu esti lauda cirmuitorilor crestini;
Bucura-te, turnul cel nebiruit al crestinilor ortodocsi;
Bucura-te, al manastirilor si al bisericilor noastre mare aparator;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 10-lea
Din cer ca si Pavel te-a vinat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, invatindu-te ca sa-L cinstesti pe Acesta ca pe Imparatul cel Unul; si cu adevarat crezind intru El, L-ai cinstit, aducind lumea toata la credinta Lui, ca sa-I cinte neincetat: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Imparateasa Elena, sfinta de Domnul Hristos aleasa, milostiveste-te spre noi si lumineaza sufletele noastre cele intunecate cu pacatele, netrecind cu vederea sufletele si rugaciunile noastre si primind multumirile noastre acestea:
Bucura-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucura-te, crin alb rasarit in gradina cea de sus a raiului ceresc;
Bucura-te, imparateasa duhovniceasca;
Bucura-te, a dreptei credinte propovaduitoare;
Bucura-te, a inchinarii de idoli surpatoare;
Bucura-te, a eresurilor pierzatoare;
Bucura-te, a rautatilor dusmanilor izgonitoare;
Bucura-te, in nevoile noastre ajutatoare;
Bucura-te, catre Dumnezeu a noastra mijlocitoare;
Bucura-te, de bucurii duhovnicesti aducatoare;
Bucura-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucura-te, a obstii crestinesti povatuitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 11-lea
Acestea zicind, ma linistesc cu sufletul si ma bucur; nu ma tem de tot ce vor urzi impotriva mea vrajmasii mei, pentru ca te am pe tine, imparateasa Elena, puternica ajutatoare in toate nevoile; drept aceea impreuna cu ingerii preaslavesc pe Dumnezeu cu cintarea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului imparat Constantin, intelepciunea lui Solomon, blindetile lui David, dreapta credinta a apostolilor si puterea lui Samson asupra vrajmasilor; pentru aceasta si noi il cinstim cu laude, zicind:
Bucura-te, decit toti imparatii mai intiiule si alesule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos tie Tatal ti L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe Acesta Dumnezeu adevarat L-ai propovaduit;
Bucura-te, luminatorule al cerestii cunostinte;
Bucura-te, ca prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slavit;
Bucura-te, ca prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteste;
Bucura-te, al luminii celei nemarginite privitorule;
Bucura-te, ca prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinta;
Bucura-te, ca prin tine s-a izgonit intunericul relei credinte;
Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima si luminat cu sufletul;
Bucura-te, ca pe noi cei slabi ne intaresti cu rabdare;
Bucura-te, ca de la milostivul Dumnezeu ne mijlocesti noua mintuire;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!
Condacul al 12-lea
Darurile cele prea bogate si mai bune le primesti acum de la Dumnezeu, Sfinte Imparate Constantin, veselindu-te ca un imparat in ceruri; pentru aceasta si binecredinciosul domn Brincoveanu Constantin intru al tau nume a zidit sfinte manastiri Domnului, iar noi, bucurindu-ne, cintam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Niciodata nu vom tacea a vesti minunile tale; in glas mare vom cinta praznuirea ta si dupa cuviinta iti aducem multumire pentru toate facerile de bine ce ne faci noua, Sfinta Imparateasa Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucura-te, imparateasa smerita si prea iubita;
Bucura-te, comoara de bunatati nedesertata;
Bucura-te, a celor ce te roaga cu credinta ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, a vrajmasilor sfintelor manastiri izbavitoare;
Bucura-te, ca celor ce te cinstesc pe tine le esti buna mingiietoare;
Bucura-te, ca de sus din ceruri privesti si le ajuti celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca inaintea Preasfintei Treimi stind, te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca si la preacurata Nascatoare de Dumnezeu mijlocesti pentru noi;
Bucura-te, ca a ta fericire in ceruri in veci nu se sfirseste;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, intru imparatia lui Dumnezeu te veselesti;
Bucura-te, a trupurilor noastre de patimi tamaduitoare;
Bucura-te, ca sfintele tale rugaciuni sint pentru noi toti folositoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!
Condacul al 13-lea
Luminatori care ati luminat lumea cu dreapta credinta, voi cu adevarat v-ati aratat, de Dumnezeu incununatilor Imparati Constantin si Elena; primiti acum si rugaciunile noastre si le duceti Imparatului Hristos, pe care Il slavim ca pe Unul ce v-a incununat pe voi, cintindu-I cu voi si cu toate ostile ceresti: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
Apoi iarasi se zice Icosul intii: Ca un inger luminos… si Condacul intii: Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer… si apoi se citesc aceste rugaciuni:
RUGACIUNEA INTII
Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, voi sinteti nadejdea noastra si folositorii nostri; voi ne sinteti noua bucurie in vremea necazului, voi ne ocrotiti in nevoi si ne ajutati. Voi sfintelor manastiri si biserici le sinteti pazitori; pentru aceasta cadem inaintea voastra cu lacrimi, rugindu-va sa nu incetati a ne ajuta noua neputinciosilor, ci mijlociti la Dumnezeu si la preacurata Lui Maica si pururea Fecioara Maria, ca si pe noi sa ne pazeasca fara prihana si pe toti sa ne intareasca in credinta, pina la sfirsitul vietii, spre mintuirea sufletelor noastre. Amin.
RUGACIUNEA A DOUA
Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sinteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mingiiere si noua celor ce sintem in necazuri; voi sinteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. Pentru mintuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, cind cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: Bucurati-va, parintii crestinilor. Amin.
Viaţa Sfîntului Marelui Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin şi a maicii lui, Elena (21 mai)
Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgîni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpînirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpînea părţile acelea.
La curtea împăratului Consta erau mulţi creştini în tot felul de dregătorii, iar unii dintre ei erau chiar slujitori de aproape ai lui. Vrînd împăratul să ştie care dintre bărbaţi sînt buni, desăvîrşiţi şi statornici în credinţă, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească şi le-a zis: “Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sînt de o credinţă cu mine”.
Împăratul, zicînd acestea, deodată, cei ce stăteau de faţă, s-au împărţit în două părţi; pentru că cei ce erau adevăraţi robi ai lui Hristos, adică creştinii, s-au dat la o parte, lăsîndu-şi astfel dregătoriile şi rangurile lor cele mari cu care erau însărcinaţi şi, astfel, au început a ieşi din palatele împărăteşti. Iar cei ce iubeau lumea aceasta şi slava ei mai mult decît pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele împăratului şi se închinau idolilor. Deci, împăratul, oprind pe adevăraţii creştini, a zis către dînşii: “De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sînteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine!” Iar către cei care au voit a se abate de la Hristos şi a se închina zeilor, a zis: “Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?”
Astfel i-a gonit ruşinaţi din faţa sa. De aici se vede cît era de bun acel împărat către creştinii cei credincioşi. Aflîndu-se în Britania şi, căzînd în boală de moarte, a încredinţat împărăţia fiului său, Constantin, cel născut din Elena, pe care îl iubea mai mult decît pe toţi fiii săi cei născuţi din cealaltă femeie; şi, în urmă, şi-a dat ultima suflare.
Constantin a luat stăpînirea împărăţiei după moartea tatălui său, cu învoirea a toată oastea, pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă ieşită dintr-o rădăcină bună. Maxentie, fiul cel nelegitim al lui Maximian Erculie, auzind de acest lucru, s-a umplut de zavistie şi, amăgind cîţiva senatori din Roma, cărora dîndu-le multe daruri şi făgăduindu-le multe altele, i-a răpit scaunul împărătesc, făcîndu-se astfel împărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea. Constantin, înştiinţîndu-se de acest lucru, nu s-a supărat asupra lui, ci mai ales s-a şi învoit cu dînsul şi a trimis la el soli pentru pace, lăsînd pe Maxentie să împărăţească în Roma, iar el mulţumindu-se cu Britania şi cu părţile ei cele de un hotar. Maxentie însă, nu voia pacea cu Constantin şi nici nu-l recunoştea ca împărat, voind ca singur să rămînă împărat a tot pămîntul şi ţinuturilor de sub stăpînirea Romei. El, întărindu-se în Roma, a început a face multă răutate poporului; căci nu numai pe creştini îi gonea, ci şi pe păgînii săi îi muncea. El a omorît pe senatorii cei cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi vieţuind cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi fecioarele senatorilor spre necurăţia lui, îndeletnicindu-se foarte mult la vrăji şi fermecătorii, făcîndu-se foarte aspru şi urît în toată Roma pentru tirania lui cea spurcată.
Deci, romanii au trimis în taină la Constantin care petrecea în Britania cu mama sa Elena, rugîndu-l să vină şi să-i scape de acel tiran. Constantin a scris mai întîi lui Maxentie, sfătuindu-l prieteneşte, să înceteze cu tirania sa Maxentie nu numai că nu l-a ascultat şi nu s-a îndreptat, dar mult mai rău s-a făcut, gătindu-se de război împotriva lui Constantin, nemaivoind a-l lăsa să împărăţească împreună cu dînsul. Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele şi adună oaste multă împotriva lui, a pornit el împotriva lui cu război. Dar, văzînd că puterea lui de oaste este puţină şi gîndindu-se şi la farmecele lui Maxentie, a început a se îndoi de biruinţă, deoarece ştia că Maxentie vărsa mult sînge omenesc prin facerea vrăjilor şi pe mulţi prunci, fecioare şi femei însărcinate le junghia şi le jertfea diavolilor, făcîndu-şi lui milostivi pe zeii cei deşerţi, spre care nădăjduia.
Văzînd Constantin că de partea lui Maxentie era mare puterea diavolească, a început a se ruga adevăratului Dumnezeu, Care stăpîneşte cerul şi pămîntul, pe Care neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască chip de biruinţă asupra tiranului. Deci, cu osîrdie rugîndu-se, i s-a arătat întru amiazăzi chipul Crucii Domnului, închipuit cu stele strălucitoare, mai mult decît soarele, iar deasupra acestui chip era următoarea scrisoare: “Cu aceasta vei birui”. Aceasta o vedeau toţi ostaşii, peste care era comandant Artemie – care s-a muncit de Iulian pentru Hristos – şi se minunau. Iar cei mai mulţi dintre dînşii au început a se teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire şi de moarte, fiindcă tîlharii şi făcătorii de rele se pedepseau cu răstignirea pe cruce. Deci, ostaşii se temeau toţi ca nu cumva războiul lor să fie fără izbîndă, iar împăratul Constantin era întru nepricepere mare. Noaptea, pe cînd el dormea, i s-a arătat singur Domnul nostru Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase, şi i-a zis: “Să faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi pe toţi vrăjmaşii tăi!”
Sculîndu-se împăratul, a spus boierilor săi acea vedenie a sa şi, chemînd meşteri iscusiţi, le-a poruncit să facă cinstita Cruce, după chipul semnului ce i se arătase, de aur, de mărgăritare şi de pietre scumpe. El a mai poruncit ca toată oastea sa să închipuiască semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze. Păgînul Maxentie, înştiinţîndu-se de venirea lui Constantin din Britania asupra Romei, cu multă îndrăzneală, şi-a scos oastea romană şi a tăbărît împotriva marelui Constantin; iar Constantin a poruncit să poarte cinstita Cruce înaintea cetelor ostaşilor săi.
După o luptă înverşunată, Maxentie a fost biruit cu puterea cinstitei Cruci şi mulţi ostaşi au fost ucişi în acea luptă. Iar el, fiind urmărit de împăratul Constantin, a fugit pe podul de peste rîul Tibru, pe care singur îl zidise, şi, stricîndu-se podul cu puterea lui Dumnezeu, s-a afundat ticălosul în rîu cu ostaşii săi, ca şi Faraon cel de demult şi astfel s-a umplut rîul de ostaşi şi de cai. După aceasta marele Constantin a intrat în Roma cu biruinţă, întîmpinat de tot poporul cu mare bucurie şi cinste; iar el a înălţat mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stîlp înalt de piatră şi a scris pe dînsa: “Prin acest semn mîntuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului”.
El a mai avut al doilea război împotriva Vizantiei, care era atunci cetate mică zidită de un grec oarecare, anume Vizas, în numele său, pe vremea lui Manase, împăratul iudeilor. Acolo Constantin fiind biruit de două ori, era într-o mare mîhnire; dar, făcîndu-se seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceasta: “Cheamă-mă în ziua necazului tău, şi te voi scoate şi Mă vei preamări”. Înfricoşîndu-se, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut închipuită o cruce de stele şi împrejurul ei aceste cuvinte: “Prin acest semn vei birui”. Astfel, punîndu-se crucea iarăşi în fruntea cetelor, a biruit pe vrăjmaşii săi şi le-a luat cetatea Vizantiei.
Avînd al treilea război cu tătarii la Dunăre, iarăşi i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma cea mîntuitoare şi, ca şi mai înainte, a avut biruinţă. De aceea, împăratul Constantin, cunoscînd puterea lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe cruce, a crezut în Hristos adevăratul Dumnezeu şi s-a botezat împreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.
Despre botezul Sfîntului Constantin se povesteşte astfel: Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce le rînduieşte toate spre folosul omenesc, împăratul Constantin a căzut într-o lepră foarte cumplită, care i-a cuprins tot trupul de la cap pînă la picioare, încît tot trupul lui era o rană. El a adus mulţi doctori preaînţelepţi şi vrăjitori, nu numai din stăpînirea Romei, ci şi din Persia; însă nici un folos n-a cîştigat la boala sa. Mai în urmă venind la împărat, slujitorii idoleşti de la Capitoliu i-au zis: “De nu-ţi vei face scăldătoare din sînge de copii mici şi de nu te vei spăla în acel sînge, fiind cald, apoi nu poţi să te tămăduieşti; iar de vei face aşa, atunci îndată vei fi sănătos, căci altă doctorie nu este mai bună decît aceasta”.
Atunci împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci mici, pentru a face din sîngele lor scăldătoarea. Adunîndu-se la Capitoliu o mulţime de prunci mici, care sugeau la sînul maicilor lor şi, sosind ziua în care erau să fie junghiaţi, a mers şi împăratul la Capitoliu; pentru că acolo îi gătise slujitorii idoleşti scăldătoarea de sînge. Atunci s-au adunat o mulţime de femei, care îşi smulgeau părul de pe cap şi cu unghiile îşi zgîriau feţele, tînguindu-se şi plîngînd cu amar. Deci, întrebînd împăratul care este pricina plîngerii lor, şi aflînd că sînt mame ale pruncilor adunaţi pentru junghiere, s-a umilit şi, văzînd plîngerea şi tînguirea cea amară, a zis: “O, cît de mare este neomenia celor ce m-au sfătuit să vărs sînge nevinovat! Chiar de aş fi ştiut cu adevărat că mă voi tămădui, apoi mai bine era ca eu unul să rabd durere, decît să vărs sîngele la atîţia prunci, care nici un rău nu mi-a făcut, şi încă şi pe maicile lor să le umplu de neîncetată tînguire şi mîhnire”. Acestea zicînd, s-a întors la palat şi îndată a poruncit să dea mamelor, sănătoşi pe fiii lor, dîndu-le în acelaşi timp şi aur din vistieriile împărăteşti, şi astfel le-a eliberat pe ele cu pace.
Iar Preabunul Dumnezeu, văzînd o milostivire ca aceasta din partea împăratului, i-a răsplătit cu îndoită sănătate şi trupească şi sufletească. Dumnezeu a trimis la dînsul pe Sfinţii şi Marii Apostoli Petru şi Pavel, care s-au arătat în vedenie pe cînd dormea, stînd lîngă patul lui. Împăratul i-a întrebat pe dînşii, cine sînt şi de unde vin, iar ei au zis: “Noi sîntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, trimişi de Dînsul la tine să te povăţuim la calea mîntuirii, să-ţi arătăm baia în care vei cîştiga sănătatea sufletului şi a trupului şi să-ţi făgăduim viaţa cea veşnică de la Dumnezeu, pentru viaţa cea vremelnică pe care ai dăruit-o pruncilor, fiindcă i-ai cruţat pe dînşii de moarte. Deci, cheamă la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta în muntele Soract, şi să asculţi învăţătura aceluia, pentru că el îţi va arăta o scăldătoare, în care te vei curăţi de toate spurcăciunile şi vei fi sănătos cu trupul şi cu sufletul”. Sfinţii Apostoli, zicînd acestea, s-au dus de la dînsul.
Împăratul deşteptîndu-se din somn, se minuna de acea vedenie, cînd, după obicei, a intrat la dînsul doctorul. Atunci împăratul a zis către dînsul: “De acum nu mai am trebuinţă de doctoria voastră, fiindcă nădăjduiesc spre dumnezeiescul ajutor”. Şi l-a gonit pe el de la dînsul. După aceea a poruncit, ca îndată să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la dînsul cu cinste. Deci, găsindu-l pe episcopul Silvestru şi aducîndu-l la împărat, l-a primit cu mare cinste şi dragoste, pentru că, singur sculîndu-se, l-a întîmpinat şi l-a îmbrăţişat prieteneşte.
Apoi l-a întrebat pe dînsul, zicînd: “Sînt la voi oarecare dumnezei cu numele Petru şi Pavel?” Silvestru a răspuns: “Îm-părate, unul este la noi Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt pe dînsul. Iar aceia cărora tu le zici Petru şi Pavel, nu sînt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care au propovăduit în toată lumea numele lui Iisus Hristos şi mai pe urmă şi-au vărsat sîngele lor pentru Domnul, fiind ucişi de către Nero”. Auzind aceasta, împăratul s-a bucurat foarte mult şi a zis: “Rogu-mă ţie, episcope, arată-mi mie asemănarea lor, dacă o ai pe icoane închipuită, ca mai cu încredinţare să ştiu de sînt aceia ce mi s-au arătat mie în vis”. Atunci Silvestru a trimis îndată un diacon să aducă icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Deci, văzînd împăratul închipuirile feţelor apostoleşti, a zis: “Cu adevărat aceştia sînt, cei văzuţi de mine!”
Atunci împăratul a spus episcopului cu de-amănuntul toată vedenia lui şi l-a rugat pe el să-i arate scăldătoarea aceea, în care ar putea să se curăţe de lepra sufletească şi trupească, după cuvîntul apostolilor, care i s-au arătat lui în vedenie. Sfîntul episcop Silvestru a zis împăratului: “Nu se cade ţie să intri într-alt fel în scăldătoarea aceea, decît să crezi fără şovăire mai întîi în Dumnezeul acela, pe Care L-au propovăduit apostolii ce ţi s-a arătat ţie”. Împăratul a răspuns: “De n-aş fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, apoi niciodată nu te-aş fi chemat la mine pe sfinţia ta”. Grăit-a lui sfîntul: “Se cade mai întîi să posteşti, apoi, cu rugăciuni şi lacrimi, prin mărturisirea păcatelor tale, să milostiveşti pe Dumnezeu. Deci, leapădă-ţi porfira şi coroana împă-rătească timp de şapte zile şi să te închizi în camerele dinăuntrul palatului şi, plîngînd în sac şi în cenuşă, să-ţi faci pocăinţa, aruncîndu-te la pămînt; apoi porunceşte să se închidă capiştile idoleşti şi jertfele lor să înceteze; pe creştinii ce sînt în temniţe să-i eliberezi şi celor ce stau în legături dăruieşte-le libertate; fii bun cu cei ce se roagă ţie, împlineşte-le toate cererile lor drepte şi dă din averea ta multă milostenie săracilor”.
Împăratul a făgăduit că pe toate acestea o să le împlinească; iar episcopul, punîndu-şi mîna pe capul lui, s-a rugat şi l-a făcut pe el unul dintre cei chemaţi la primirea Sfîntului Botez. Apoi, adunînd pe toţi credincioşii, le-a poruncit şi lor asemenea să postească şi să se roage, ca astfel să înceteze ura împotriva Bisericii lui Dumnezeu, să piară întunericul închinării de idoli şi să strălucească tuturor lumina cea mîntuitoare.
Sosind a şaptea zi, Sfîntul Silvestru a venit la împărat şi, învăţîndu-l multe despre tainele sfintei credinţe celei întru Preasfînta Treime, i-a pregătit scăldătoarea Sfîntului Botez. Cînd a intrat împăratul în scăldătoarea Sfîntului Botez şi, după ce Sfîntul Silvestru l-a afundat de trei ori în numele Sfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din cer, mai mult decît razele soarelui, încît s-a umplut casa de negrăită strălucire. Atunci împăratul, îndată s-a curăţat de lepră, care, căzînd de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte, a rămas toată în apă. Astfel a ieşit sănătos din scăldătoare, încît n-a mai rămas nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi, îmbrăcîndu-se în haine albe după Sfîntul Botez, a povestit singur, zicînd: “Cînd m-am afundat în apă, am simţit o mînă de sus, întinzîndu-se şi atingîndu-se de mine”.
După acestea, împăratul îndată a dat poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe creştini. Deci, a zidit în curţile sale împărăteşti o biserică în numele Mîntuitorului Hristos şi a poruncit să se boteze fără întîrziere toţi cei ce vor voi să fie creştini; iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile împărăteşti. În ceasul acela s-au botezat o mulţime mare de popor şi, din zi în zi, creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuţina.
Astfel s-a făcut bucurie mare credincioşilor, a căror mulţime era atît de mare în Roma, încît voiau să gonească din cetate pe toţi cei ce nu voiau să fie creştini. Dar împăratul a oprit poporul, zicînd: “Dumnezeul nostru nu voieşte ca cineva să vie la El cu silă şi fără de voie; ci, dacă cineva de voie liberă şi cu scop bun se apropie de El, în acela El binevoieşte şi cu milostivire îl primeşte; deci, precum voieşte cineva să creadă cu libertate, aşa să creadă, iar nu să se prigonească unul pe altul!”
De acest împărătesc răspuns şi mai mult s-a înveselit poporul; căci lăsă pe toţi să trăiască în libertate, pe fiecare în credinţa şi după voia sa. Dar nu numai în Roma s-a făcut bucurie credincioşilor, ci şi în toată lumea. Pentru că pretutindeni se eliberau din legături şi din temniţe credincioşii cei chinuiţi pentru Hristos şi se întorceau de la închisori; iar cei ce se ascundeau prin munţi şi prin pustietăţi de frica muncitorilor, veneau la locurile lor fără de frică, şi astfel, pretutindeni, a încetat prigonirea şi tirania.
După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin a voit să zidească în numele său o cetate în Ilie, unde – precum se povesteşte – a fost războiul troadenilor cu elinii. Dar el, cu dumnezeiasca înştiinţare, s-a oprit să zidească acolo cetate şi i s-a poruncit s-o zidească mai bine în Vizantia. Deci, supunîndu-se voinţei lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare şi slăvită, a înfrumuseţat-o cu toate podoabele şi a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească Roma cea nouă, încredinţînd-o apărării lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici.
În acea vreme răucredinciosul Arie, tulburînd cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios împărat a voit cu dinadinsul să încerce cele pentru sfînta credinţă. Deci, a poruncit să se ţină în Niceea Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat 318 Sfinţi Părinţi, care au alcătuit credincioasele dogme ale sfintei credinţe, iar pe Arie şi eresul lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ţinut în anul 325 în Niceea a fost întîiul sinod a toată lumea.
Împăratul Constantin a trimis apoi pe fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Ea, ducîndu-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri, le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea vreme era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întîmpinat pe împărăteasă cu cinste cuviincioasă.
Fericita împărăteasă Elena, vrînd să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă, care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi i-a întrebat să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădîndu-se că nu ştiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci şi cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bărbat bătrîn cu numele Iuda, zicînd: “Acesta poate să-ţi arate ceea ce cauţi, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc”. Deci, făcîndu-se multă cercetare, iar Iuda lepădîndu-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adîncă, în care petrecînd cîtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Deci, scoţîndu-l din groapă, au mers la un loc, unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Artemida şi pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a poruncit să dărîme capiştea idolească, iar zidul şi pietrele să le risipească.
Fericitul patriarh Macarie rugîndu-se, a ieşit în locul acela un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat spre răsărit, Mormîntul şi locul Căpăţînii (Golgota), iar aproape de ele au aflat îngropate trei cruci şi împreună cu ele au aflat şi cinstitele piroane. Nepricepînd nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întîmplat în acea vreme, că duceau un mort la îngropare. Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea, şi a pus una cîte una crucile pe cel mort, iar cînd a pus Crucea lui Hristos îndată a înviat mortul şi s-a sculat viu cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luînd cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească ce era cu ea. Iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfînta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.
Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stînd la un loc mai înalt, a arătat poporului cinstita Cruce; iar toţi strigau: “Doamne, miluieşte!” De atunci s-a început a se prăznui Înălţarea Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfînt lemn, asemenea şi sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punînd-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie pentru păzirea neamurilor care vor fi de aici înainte. Atunci acel Iuda şi împreună cu el o mulţime de iudei au crezut în Hristos şi s-au botezat. El s-a numit din Sfîntul Botez Chiriac, care, după aceea, a fost patriarh al Ierusalimului şi s-a sfîrşit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.
Sfînta împărăteasă Elena a poruncit ca în Ierusalim, pe la sfintele locuri, să se zidească biserici. Mai întîi a poruncit să se zidească Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lîngă Sfîntul Mormînt, acolo unde s-a găsit Sfînta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică şi în Ghetsimani, unde este mormîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi, după ce a zidit şi alte optsprezece biserici, înfrumuseţîndu-le cu toate podoabele şi dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducînd o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viaţă făcătoare şi sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcîndu-I Lui, şi a fost îngropată cu cinste.
Iar marele împărat Constantin, după moartea maicii sale, Sfînta Elena, vieţuind ca zece ani şi ceva, a plecat la război împotriva perşilor. Dar într-un sat al Nicomidiei a căzut în boală. Deci, cunoscînd că i s-a apropiat sfîrşitul, a făcut diată, împărţind împărăţia la cei trei fii ai săi; şi, bolind cu trupul, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, cerescul Împărat. După aceasta a fost adus în Constantinopol, unde s-a îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli. El a murit la 32 de ani ai împărăţiei sale; iar toţi anii de la naşterea sa avea şaizeci şi cinci. Iar acum vieţuieşte în viaţa cea fără de sfîrşit, în veşnica împărăţie a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.
Comentarii recente