dimineata – (mini-scris SF)

Lasă un comentariu

E dimineata. Zori de zi. Deschise un ochi si privi catre fereastra din dreapta. Primul astru isi mijea ochii. Asa ii placea lui sa spuna. Era un moment al zilei, cind parca pamintul se misca mai lent. Era o clipa de lentoare, de pace, de liniste. Nu miscau nici frunzele. Era ca si cum ar trece o amintire. Primul astru se arata iara. Era doar o impresie ca ar disparea si ca ar aparea din nou, dar era placuta. Parca te simteai ca esti mai mare decit esti, parca te simteai ca poti fi stapinul sorilor. Privi spre stinga, nu aparuse inca al doilea astru, asa ca mai trindavea in lumina diafana care domnea in acel moment al zilei.

Cind vazu ca aparu si al doilea sor, isi zise ca ar fi timpul sa… Era cam nehotarit astazi, se gindea ca mai bine sa se duca sa tasteze pe geamul mesei cele pentru inceputul zilei, sau poate ca mai bine ar fi fost sa danseze… inca se gindea, cind se trezi ca se ridica din pat, si ca incepu sa faca primele miscari de inceput de zi. El le numea trezire-inviorare-destindere, da, erau inainte cunoscute sub numele astea, dar acum erau de fapt pregatirea inceputului de zi. Fiecare miscare avea semnificatia ei, senzorii o prindeau si o interpretau. Asa isi schimba textura peretelui si il facea un imens geam – sa priveasca dimineata mai bine, asa isi deshidea geamurile, sau largea deschiderile cu exteriorul, asa isi pregatea ambientul de dus, asa isi pregatea cafeaua de dimineata, si isi atragea la indemina imbracamintea din acea zi.

Cheia era in miscari, iar miscarile le-a unit ca intr-un dans. Era o muzica ce o auzea doar el, era o muzica din dorirea lui, de cum vroia sa fie.

… Se gindi ca poate ar fi sa isi ia camasa galbena… sau poate cea albastra…, insa nu era hotarit, si facu un salt cam indecis, iar comanda nu era inca data, senzorii nu percepusera care anume, asa ca trebui sa repete pasul de dans.

Se gindi ca imbatrineste, inainte nu avea nehotariri, sau cel putin daca le avea le rezolva inainte de a face pasul pentru comanda respectiva. Asa ca incerca sa se concentreze mai mult la dans, caci daca avea sa repete de mai multe ori, avea sa intirzie, sau va trebui sa foloseasca transportorul cel mai apropiat, si sa se rezume la o plimbare mai mica prin aerul linistii de afara.

Avea tabieturi, si isi dadea seama ca erau si ele un semn de imbatrinire. Erau strinse in decursul timpului, ca o suma a tuturor acelor actiuni care i-au adus mai mare placere sau multumire.

Acum ajunsese sa fie inconjurat de tabieturi.

Plimbarea lui prin aerul linistii nu il considera chiar un tabiet, ci mai mult o necesitate. Era atunci cind primeai parte de liniste, cind dadeai de la tine, cind te simteai parte din tot.

Pentru ca apoi sa ajungi sa intri in primul transportor si sa fi dus catre zumzaiala, fosnet continuu – de parca ar fi fost toti copacii loviti de vint de furtuna. Trebuia sa se afunde in agitatia si aglomeratia din oras, era job-ul lui de aducator de pace. Dar job-ul lui insemna sa se confrunte cu urgii sufletesti, si sa incerce sa ridice sufletele incercate pina la minima limita de pace. Apoi urmau sa fie preluati de alti colegi de ai lui. Spera inca sa avanseze, era si timpul – credea el, si isi dorea ca din aducator de pace, sa se ridice la aducator de fericire. Ar fi fost pentru el o multumire mai mare, caci considera ca daca poate sa le insufle oamenilor fericirea e mai bine decit sa le aduca pacea. Vroia sa avanseze, dar vroia sa mai simta si linistea de dupa furtuna, cind se transforma furtuna in soare, si tumultul in pace. Vroia si sa fie aducator de pace si sa fie aducator de fericire. Da, acum simtea ca imbatrinea, era si mai nehotarit. Sau de fapt nu era nehotarit ci doar vroia totul, sau poate ca vroia sa ajunga sa dea totul, vroia sa se dea pe el ca sa le aduca pacea, sa le aduca fericirea, sa ii tina imbratisati pe toti, sa nu mai sufere nimeni. Era plin de iubire, i se revarsa iubirea peste granitele firii, si vroia sa dea tot, ca asa putea avea totul.

care din ele?

4 comentarii

“Bucuraţi-vă pururea.” sau „păcatul meu înaintea mea este pururea”?

Care din ele?

De cite ori auzim: pacatul meu inaintea mea este pururea si de cite ori auzim: bucurati-va pururea?

Apai, da zice undeva: autaflagelati-va pururea?

… zici ca….: eeeei, zici asa, ca asa se zice, ca trebuie sa ne vedem mereu pacatele….

Ba nu! Le-ai marturisit, ai primit iertare, apai de ce sa le tot ti in minte? Ti minte raul, facut sau primit? Te calci singur in picioare, te autoflagelezi singur, si uiti care e scopul: bucurati-va pururea…. ca aceasta este voia lui Dumnezeu intru Iisus Hristos pentru noi.

Apai, crezi in iertare sau nu? Ai spart un geam, platesti toata viata?

Si tot zici, si tot zici, si… sti, mintea e influentabila, si mai mult, e super-autoinfluentabilia. Ti le zici singur, ajungi de le crezi. Si daca le crezi, mai crezi in iertare, in mila, in iubire, sau mai mult si mai mult in iubirea lui Dumnezeu?

“stârpeşte pe vrăjmaşii mei” sau: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”?

Care din ele?

Calca in picioare pe toti cei ce-ti sunt vrajmasi, stirpeste-i, si daca nu poti tu, roaga-te sa ii stirpeasca Dumnezeu.

De cite ori auzim: stirpeste pe vrajmasii mei, si de cite ori ne trece in minte, sau in auz: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei ce va blesteama? Sau daca auzim cu aceeasi frecventa sau convingere, ajunge de se face ceva deranj.

Mintea, saraca, invata si singura, iar cind i se repete mereu si mereu, apai, nu doar ca crede dar isi conduce actiunile in acel cadru creat: vrajmasii trebuie stirpiti.

Pacatul facut, trebuie sa il purtam pe frunte lipit – ca sa fie inaintea mea pururea – nu? – sa ne transformam in nefiinte, in viermi pacatosi, buni de a fi striviti, si daca suntem striviti sa ne uitam la strivitor si sa-i multumim cu lacrimi in ochi!

Glumeam.

Orice pacat ar fi, oricit de inimaginabila consideram noi ca ar fi iertarea, apai nu avem masura iubirii lui Dumnezeu.

Nici nu zic, ca hai sa facem pacate, doar asa, ca n-avem ce face, ca iubirea lui Dumnezeu, covirseste toate. Covirseste toate, dar mai raspunzi si tu de ale tale, nu? Si apai, lumea nu e de capul ei, sa zici tu, ca pot face orice de capul meu, ca iubirea lui Dumnezeu mi le va ierta pe toate. Asta e o greseala pe care o fac multi, zic ei ca cred, dar pe de alta parte isi zic ca lumea e de capul ei, si ca trebuie sa isi rezolve-razbune ei singuri situatii conflictuale. Si atunci unde mai lasam loc la Cel in care credem noi? Nu ii facem loc de manifestare, sau ii luam noi locul, ca ne credem noi noua insine, si asa mai departe…..

Si ce face mintea in conditile de repetare cu titlu de mantra? Ajunge sa creada, dar in ce? In ne-iertare, in patare definitiva a sufletului, in ura? Sau in linistire, bucurie, iertare, iubire?

Too busy to be alive

Un comentariu

Too busy to have a life, or to have a real life

Vedem la tot pasul, si e vorba si de pas de mers, omuleti plug-and-play. Fie cu nasul in telefon, atit de tare aspirati in ecranul ala, ca …., lumea a disparut pentru ei, sunt atit de transpusi, ca ajung de incurca circulatia. Circulatia – ca termen mai generic – daca poate exista mai – cu referire mai ampla decit cea de trafic. Ajung de incurca realitatea, caci se retrag din ea, si se afunda in sticla, in bitisori colorati. Zica-se ca se ascutesc alte simturi daca unul e privat de contactul cu realitatea. Carevasazica, ar avea auzul mai ascutit, daca privirea e lipita de bitisori si nu de realitatea inconjuratoare. Nu. Nu e asa. Alipirea unui simt de ceva nu e ca privarea de acel simt. Ci pur si simplu nu il mai ancorezi in realitate, caci nu e interesant mediul sau realitatea clipei de acolo-si-atunci. Si ajung acesti omuleti ca niste incurca tot. zic ei ca ar avea mai mult input pentru fericire, ca au mai multe surse de distractie – distratie sau distragere? – ca n-ar fi tot una. Se distrag, uita, incurca, pierd notiunea timpului, pierd timpul, desi ei zic ca il valoreaza la maximum. Nu. Iarasi nu. Orice zici ca maximizezi, ca tragi peste limitele lui, e pierdere, caci inseamna ca inauntrul tau stii ca nu il ai, si vrei sa maximizezi. Deci orice maximizare e recunoasterea faptului ca nu ai acel ceva.

Daca ai fi plin de acel ceva, nu ar mai trebui sa tragi de el pentru a-l face mai mare. Daca esti plin de ceva, atunci varianta e sa dai. Si daca dai, inseamna ca esti plin de acel ceva. Iar inlauntrul tau stii, ca daca dai, daca poti sa dai, inseamna ca ai, ca ai mai mult decit iti trebuie. Deci trebuie sa dai, ca sa ai, sau ca sa stii ca ai.

Deci, revenim la omuletii plug-and-play. Ajung de incurca, caci nu mai au nici reflexe pentru realitatea de acolo-si-atunci, nu mai au nici empatie, nu mai au nici ochi, nici simtire. Empatia pentru cel de alaturi, il vezi sau nu? Logic, nu il vede, caci are ochii lipiti de bitisori. Nu ziceam sa il caute pe cel de alaturi sa il simta daca e in suferinta, daca are nevoie de vreun ajutor, ci macar exteriorul sa-l perceapa, macar empatie la nivel empiric.

Rupti de realitate, fara interactiune cu ea si cu cei din jur, fara empatie fata de cei din jur, fara… fara timp, fara realitate.

ca sa ai – nu te zgirci sa dai

Lasă un comentariu

Daca te grabesti – pierzi timpul, pierzi perceptia timpului, si ti se pare ca nu ai. Daca vrei sa ai timp, nu te grabi, fa totul pe indelete si acorda tot timpul necesar, doar pentru a nu simti graba.

Daca te zgircesti – pierzi avutie, si ti se pare ca nu ai.

Totul e precum isi lasa urma, cum impresioneaza asupra ta. Aceeasi avutie, aceeasi masura – poti sa o percepi ca si cum o ai, sau ca si cum nu o ai. Daca te calicesti, impresia ei asupra ta e ca nu o ai, ca esti sarac in ea.

Dulceata vietii – comoditatea – te opresc de la jertfa, omoara bunavointa, iti pun o orbire a empatiei si nu mai sti de nici un aproape. Comoditatea, sa ne fie bine, mai usor, mai lejer, mai bine – dar acest bine face sa dispara orice bunavointa, orice care ar deranja acest bine.

Ca sa ai, ca sa sti ca ai, nu te zgirci – nici cu timpul, nici cu avutia, nici cu bunavointa.

Fericiti…

Un comentariu

Dar ce e fericirea? Ce inseamna a fi fericit?

Nu e o intrebare contextuala, adica as fi fericit – daca…., nu ma refer la fericirea cu dimensiunea aici si acum, dintr-un anumit context, generata de cauzalitate sau de anumite imprejurari…

Ci la Fericire.

Am cautat pe internet …, si as mai putea cauta mult si bine….

„Omul se adapteaza oricarei placeri; numai stimularea suplimentara ii creste nivelul de fericire; cand situatia se stabilizeaza, se va reveni din nou la nivelul mediu de fericire”

…in cazul asta, intelegem sau simtim fericirea la un anumit nivel, dar ne obisnuim cu acea stare, si vom avea nevoie de un supliment pentru a ajunge la aceeasi intensitate, altfel nu o vom mai intelege ca fericire?

Dar nu asta e fericirea. Daca o primim contextual sau relativ, inseamna ca nu asta e fericirea in termen absolut, in adevaratul ei sens.

„Sir Richard Layard spune ca sunt aproximativ sapte elemente ale vietii, pe care el le numeste „The Big 7“, pe care putem miza pentru a avea o existenta buna: relatiile de familie, situatia financiara relaxata, comunitatea si prietenii, sanatatea buna, libertatea si valorile personale, pe care sa reusim sa le traim fara a ne fi contrazise. A saptea ar fi munca.”

dar sunt oameni care nu beneficiaza de toate, oameni care au greutati, acei oameni nu pot fi fericiti? Sau trebuie sa ajungi sa te multumesti cu ce ai, sa multumesti pentru ce ai, sa fi bucuros ca ai atit cit ai. Asta e sa ajungi sa fi fericit?

Cum e sa faci pe cineva fericit sau sa ii urezi sa fie fericit. daca nu stii ce e fericirea?

Ii urezi, ii doresti sa fie fericit, dar te referi la dimensiunea de aici si acum, la cit anume poate cuprinde sau intelege din fericire?

Daca noi suntem deja fericiti dar nu cuprindem cu intelegerea si nu o recunoastem? Pentru a cuprinde fericirea trebuie sa ne-o apropiem ca sa o intelegem? O cautam, o dorim, o spunem cind uram de bine, dar ce e fericirea in adevar?

Afirmatie: toata lumea doreste fericirea.

Dar ce e fericirea?

Sa incercam sa gasim explicatie – la ce e fericirea, incercind sa explicam cum e ne-fericirea. In primul rind, nu ne-o dorim. E chin, e tristete, e tinguiala, nemultumire, ochelari de cal, uitare… Mai ales uitare de Dumnezeu.

Deci fericirea e invers fata de ce e nefericirea.

Daca fericirea e un sentiment, si fiecare o intelege sau o simte dupa cum e invatat sa o recunoasca, ar insemna ca fericirea e un lucru personal, nu e absolut, ca e facuta din bucatele, din multumire, din bucurie, din liniste, din plin sufletesc.
…Ajungi sa simti fericirea, dar apoi, dupa ce ai gustat-o, parca vrei mai mult, ca un drog, vrei sa o simti din nou, dar trebuie sa fie mai intensa din punct de vedere absolut, caci de nivelul ala te-ai obisnuit – deci nivelul aceleiasi fericiri e relativ, desi intensitatea e aceeasi dar perceperea e diminuata cu fiecare noua senzatie de fericire.

Nu zice nicaieri: Fiti fericiti! Nu e data ca porunca caci ar fi ca si cum ar tine de noi, de actiunea noastra, sau de vointa noastra… Desi poate tine de vointa noastra – daca vrem sa nu fim nefericiti, si facem orice ca sa nu fim nefericiti. Deci ca sa fim fericiti, trebuie sa facem asa ca sa nu fim nefericiti.

Se zice: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat, dati multumire pentru toate!

Se zice de acele ceva care tin de noi, de alegerea noastra. Noi putem alege sa privim cu bucurie toate. Era undeva zis: Exista Dumnezeu! Nu va purtati ca si cum nu ar exista!

… Acele ceva care tin de noi. Noi, din a noastra actiune si alegere, putem sa alegem bucurie nu intristare, sa le privim pe toate asa cum sunt si raspunsul nostru sa fie bun. Adica: exista Dumnezeu!

Noi putem alege sa fim multumitori si nu nemultumitori, noi putem alege sa ne tinem mintea, inima dezlipite de relativitatea materiei si sa o unim cu Dumnezeu.

Nu se zice, fiti fericiti! Ci sunt fericiti cei…..: cei ce n-au vazut si au crezut, cei saraci cu duhul, cei milostivi, cei blinzi, cei curati cu inima, cei facatori de pace, cei ce pling si inseteaza de dreptate – … si apoi, ce e dreptatea? – dreptatea lui Dumnezeu e iubirea – .

Sunt fericiti, caci aceia vor mosteni pamintul, caci fii lui Dumnezeu se vor chema, caci a lor va fi imparatia cerurilor….

Deci se vorbeste de o stare de fericire viitoare.

… Se fac urari: sa fi fericit!

Dar ce e fericirea? Ce anume o genereaza, care e relatia de cauzalitate?

Daca te bucuri pururea, daca te rogi neincetat, daca dai multumire pentru toate, acestea sunt cele ce duc la fercire? Sau daca esti fericit ajungi sa te bucuri pururea, sa te rogi neincetat, sa dai multumire pentru toate?

Ceea ce porneste relatia de cauzalitate este ce anume putem alege noi, ceea ce putem face noi, adica cele ce ni se spun a face, pentru a ajunge sa fim fericiti – in adevaratul sens al cuvintului.

Fericirea in adevar, nu e cea relativa, contextuala, tine de ce va fi, vor fi fericiti cei care….

Cei care se poarta aici si acum, in adevaratul context. Iar contextul de netagaduit este: exista Dumnezeu! Iubirea, arderea inimii, pacea aceea in acea masura de devine tangibila, plinul de multumire, de bucurie, de iubire, care atunci cind devine plin, si mai mult loc de face pentru a primi mai mult – fericiti cind vor avea imparatia cerurilor apropiata – aici, sau ca parte – acolo.

Cei saraci cu duhul…

Un comentariu

Cine sunt cei saraci cu duhul? Am gasit un raspuns: inocentii. Dar cine sunt inocentii? Si am gasit un raspuns: cei saraci cu duhul!

Adica nu am gasit un raspuns.

Unele explicatii spun ca sunt acei oameni care au mintea ne-ingramadita de agitatia de atita cunoastere, informatii. Dar duhul nu e mintea. Deci nu e raspuns.

Alte explicatii spun:
“Saracia cu duhul inseamna sa fii sarac de toate lucrurile lumii acesteia, incat duhul tau sa nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situatie sociala, nici de lupta politica, nici de nimic altceva din ce este lumesc.Sufletul tau ar trebui sa fie liber, sa traiesti liber,  ca un strain in lumea aceasta pamanteasca.”

A-ti lega duhul de cele materiale, nu implica o legatura directa caci nu duhul se leaga de ele, ci inima, ci faptul ca te covirsesc cele materiale, fie prin grija, fie prin iubire, si iti ocupa mintea sau inima. Duhul nu se leaga de cele materiale, si nu explica cum a fi sarac cu duhul.

O alta explicatie gasita: “este o exprimare în Biblia Englezã pe care o gãsesc folositoare – “Fericiti cei care–si cunosc nevoia lor de Dumnezeu””

Un bun punct de pornire, dar nu e explicatie.

***

Sa luam: a fi sarac in ceva. O disecare nefericita a expresiei, caci nu am ajuns nicaieri bine.

A fi sarac, inseamna sa nu ai, sa te vezi ca nu ai, sau sa stii ca nu ai, sau sa simti ca nu ai.

„Caci celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca nu are i se va lua”

Deci, nu e buna disecarea.

Apoi, ai darurile duhului, talantii pentru care raspunzi si pe care trebuie sa ii inmultesti, deci, cum poti manifesta daruri, cum poti sa fi multumitor pentru ele, daca consideri, ca esti sarac in ceea ce a generat relatia de cauzalitate?

Nu e buna disecarea.

Apoi se mai vorbeste de darurile duhului care nu se manifesta plenar daca nu sunt acoperite de Dragoste. Dragostea, iubirea este nivelul adevarat si absolut de manifestare a oricarui dar.

Si ne-am departat de subiect.

Deci, cei saraci cu duhul.

… bune sunt discutiile cu colegii pe balcon, chiar daca ii cheaunesti, dar in schimb primesti un cuvint bun.

Cuvintul bun a avut un nume: Felicia-Tereza – adica fericitul tezaur – in traducerea mea.

Totul se rezuma la raportare, la apropiere, la masura de primit, la plin.

Raportarea la Dumnezeu. Golul, dorul de apropierea de Dumnezeu. Si cu cit te apropii mai mult, pe linga plinul pe care il primesti, cu atit esti mai insetat, e un loc si mai mare de umplut, te vezi si mai mic, si mai sarac, dar primesti in compensare si mai mult, si se face si mai mult loc pentru a primi.

E un ceva fara limita. Sau limita e Imparatia lui Dumnezeu.

Te apropii de Dumnezeu, primesti plinul dupa dorirea, dupa nevoia ta. Nu doar ca te vezi binecuvintat, si plin – de iubire, de pace, de impacare, de liniste, de tot. Nu doar ca ai masura plina, dar odata cu asta apare si mai mult loc de umplut, o dorire si mai mare, o nevoie si mai mare. E un loc unde poate incape totul, si nu are limita. Caci imparatia lui Dumnezeu este si inlauntrul nostru.

Stau la usa si bat…

Un comentariu

Photo0374

icoana pictata de sotii Schinteie din Covasna:  http://www.comandaicoane.ro/

Older Entries