Alan Rickman – through my eyes

Lasă un comentariu

Who doesn’t know The Voice?
Who didn’t see Harry Potter?   :)  Is there anybody who didn’t?
Who does not remember one of the prominent characters: the Potions Master – Severus Snape, played by Alan Rickman. And one of the cathartic moments which is going around the word:  Always.
Yes, Mr. Alan Rickman will Always remain in the hearts of those who knew him, and in the hearts of those who didn’t known him.
*
This is a book about how I am seeing Alan Rickman, as one of those who didn’t known him, but tried to make acquaintance with his life after 2 years from his passing.
This is a feather-light touch of his life.
This book is work-in-progress, and is structured like a puzzle, putting pieces together, from interviews, from articles, from anything at the hand length. If there are any pieces of the puzzle which didn’t match, or are misplaced, or for missing parts, drop me a line, and we shall work on these together.
(this link will be auto updated with all the progress of this book)

Alan-Sidney-Patrick-Rickman-through-my-eyes.epub

Through my eyes: Ephemerid into eternity
 Wondering, why aren’t they making film after stage representations, they could place cameras on any corners, or any position not to be seen or to disturb the play, and to take the stage on film, and also they would know what to focus on, details which might be missed by the public, and from so many representations they could make a movie, and thus transforming the ephemerid into eternity.
They have live representations with public responses, and they can put together a film, to be released after the play runs off. Thus the people who saw the play on stage might want the play on tape (aka DVD) too, or the people who didn’t have the chance to see it, might have the opportunity to see it after all.
They could also get a more accurate feedback of the value of their actors, based on the request for the DVD on command they would have. The “they” aka Broadway, aka RST, aka any good, big theater.
And also could be a good flow of funds for a play which ran off, but for which the money will keep coming from the DVD version. (this was from a proposal of mine made to Broadway, formed from my biggest regret that I missed all the chances to see Alan Rickman on stage, and the Seminar filmed by amateurs left me a taste of wanting more, something more professional).
Reclame

Bucurie handmade

Lasă un comentariu

https://ileanabalaciu.wordpress.com/category/jucarii-crosetate/

Bucurie handmade

Un comentariu

https://ileanabalaciu.wordpress.com/category/jucarii-crosetate/

Cind vii neanuntat (sau Usa de zina)

Lasă un comentariu

Bucurie handmade

Lasă un comentariu

https://ileanabalaciu.wordpress.com/category/jucarii-crosetate/

dimineata – (mini-scris SF)

Lasă un comentariu

E dimineata. Zori de zi. Deschise un ochi si privi catre fereastra din dreapta. Primul astru isi mijea ochii. Asa ii placea lui sa spuna. Era un moment al zilei, cind parca pamintul se misca mai lent. Era o clipa de lentoare, de pace, de liniste. Nu miscau nici frunzele. Era ca si cum ar trece o amintire. Primul astru se arata iara. Era doar o impresie ca ar disparea si ca ar aparea din nou, dar era placuta. Parca te simteai ca esti mai mare decit esti, parca te simteai ca poti fi stapinul sorilor. Privi spre stinga, nu aparuse inca al doilea astru, asa ca mai trindavea in lumina diafana care domnea in acel moment al zilei.

Cind vazu ca aparu si al doilea sor, isi zise ca ar fi timpul sa… Era cam nehotarit astazi, se gindea ca mai bine sa se duca sa tasteze pe geamul mesei cele pentru inceputul zilei, sau poate ca mai bine ar fi fost sa danseze… inca se gindea, cind se trezi ca se ridica din pat, si ca incepu sa faca primele miscari de inceput de zi. El le numea trezire-inviorare-destindere, da, erau inainte cunoscute sub numele astea, dar acum erau de fapt pregatirea inceputului de zi. Fiecare miscare avea semnificatia ei, senzorii o prindeau si o interpretau. Asa isi schimba textura peretelui si il facea un imens geam – sa priveasca dimineata mai bine, asa isi deshidea geamurile, sau largea deschiderile cu exteriorul, asa isi pregatea ambientul de dus, asa isi pregatea cafeaua de dimineata, si isi atragea la indemina imbracamintea din acea zi.

Cheia era in miscari, iar miscarile le-a unit ca intr-un dans. Era o muzica ce o auzea doar el, era o muzica din dorirea lui, de cum vroia sa fie.

… Se gindi ca poate ar fi sa isi ia camasa galbena… sau poate cea albastra…, insa nu era hotarit, si facu un salt cam indecis, iar comanda nu era inca data, senzorii nu percepusera care anume, asa ca trebui sa repete pasul de dans.

Se gindi ca imbatrineste, inainte nu avea nehotariri, sau cel putin daca le avea le rezolva inainte de a face pasul pentru comanda respectiva. Asa ca incerca sa se concentreze mai mult la dans, caci daca avea sa repete de mai multe ori, avea sa intirzie, sau va trebui sa foloseasca transportorul cel mai apropiat, si sa se rezume la o plimbare mai mica prin aerul linistii de afara.

Avea tabieturi, si isi dadea seama ca erau si ele un semn de imbatrinire. Erau strinse in decursul timpului, ca o suma a tuturor acelor actiuni care i-au adus mai mare placere sau multumire.

Acum ajunsese sa fie inconjurat de tabieturi.

Plimbarea lui prin aerul linistii nu il considera chiar un tabiet, ci mai mult o necesitate. Era atunci cind primeai parte de liniste, cind dadeai de la tine, cind te simteai parte din tot.

Pentru ca apoi sa ajungi sa intri in primul transportor si sa fi dus catre zumzaiala, fosnet continuu – de parca ar fi fost toti copacii loviti de vint de furtuna. Trebuia sa se afunde in agitatia si aglomeratia din oras, era job-ul lui de aducator de pace. Dar job-ul lui insemna sa se confrunte cu urgii sufletesti, si sa incerce sa ridice sufletele incercate pina la minima limita de pace. Apoi urmau sa fie preluati de alti colegi de ai lui. Spera inca sa avanseze, era si timpul – credea el, si isi dorea ca din aducator de pace, sa se ridice la aducator de fericire. Ar fi fost pentru el o multumire mai mare, caci considera ca daca poate sa le insufle oamenilor fericirea e mai bine decit sa le aduca pacea. Vroia sa avanseze, dar vroia sa mai simta si linistea de dupa furtuna, cind se transforma furtuna in soare, si tumultul in pace. Vroia si sa fie aducator de pace si sa fie aducator de fericire. Da, acum simtea ca imbatrinea, era si mai nehotarit. Sau de fapt nu era nehotarit ci doar vroia totul, sau poate ca vroia sa ajunga sa dea totul, vroia sa se dea pe el ca sa le aduca pacea, sa le aduca fericirea, sa ii tina imbratisati pe toti, sa nu mai sufere nimeni. Era plin de iubire, i se revarsa iubirea peste granitele firii, si vroia sa dea tot, ca asa putea avea totul.

care din ele?

4 comentarii

“Bucuraţi-vă pururea.” sau „păcatul meu înaintea mea este pururea”?

Care din ele?

De cite ori auzim: pacatul meu inaintea mea este pururea si de cite ori auzim: bucurati-va pururea?

Apai, da zice undeva: autaflagelati-va pururea?

… zici ca….: eeeei, zici asa, ca asa se zice, ca trebuie sa ne vedem mereu pacatele….

Ba nu! Le-ai marturisit, ai primit iertare, apai de ce sa le tot ti in minte? Ti minte raul, facut sau primit? Te calci singur in picioare, te autoflagelezi singur, si uiti care e scopul: bucurati-va pururea…. ca aceasta este voia lui Dumnezeu intru Iisus Hristos pentru noi.

Apai, crezi in iertare sau nu? Ai spart un geam, platesti toata viata?

Si tot zici, si tot zici, si… sti, mintea e influentabila, si mai mult, e super-autoinfluentabilia. Ti le zici singur, ajungi de le crezi. Si daca le crezi, mai crezi in iertare, in mila, in iubire, sau mai mult si mai mult in iubirea lui Dumnezeu?

“stârpeşte pe vrăjmaşii mei” sau: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”?

Care din ele?

Calca in picioare pe toti cei ce-ti sunt vrajmasi, stirpeste-i, si daca nu poti tu, roaga-te sa ii stirpeasca Dumnezeu.

De cite ori auzim: stirpeste pe vrajmasii mei, si de cite ori ne trece in minte, sau in auz: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei ce va blesteama? Sau daca auzim cu aceeasi frecventa sau convingere, ajunge de se face ceva deranj.

Mintea, saraca, invata si singura, iar cind i se repete mereu si mereu, apai, nu doar ca crede dar isi conduce actiunile in acel cadru creat: vrajmasii trebuie stirpiti.

Pacatul facut, trebuie sa il purtam pe frunte lipit – ca sa fie inaintea mea pururea – nu? – sa ne transformam in nefiinte, in viermi pacatosi, buni de a fi striviti, si daca suntem striviti sa ne uitam la strivitor si sa-i multumim cu lacrimi in ochi!

Glumeam.

Orice pacat ar fi, oricit de inimaginabila consideram noi ca ar fi iertarea, apai nu avem masura iubirii lui Dumnezeu.

Nici nu zic, ca hai sa facem pacate, doar asa, ca n-avem ce face, ca iubirea lui Dumnezeu, covirseste toate. Covirseste toate, dar mai raspunzi si tu de ale tale, nu? Si apai, lumea nu e de capul ei, sa zici tu, ca pot face orice de capul meu, ca iubirea lui Dumnezeu mi le va ierta pe toate. Asta e o greseala pe care o fac multi, zic ei ca cred, dar pe de alta parte isi zic ca lumea e de capul ei, si ca trebuie sa isi rezolve-razbune ei singuri situatii conflictuale. Si atunci unde mai lasam loc la Cel in care credem noi? Nu ii facem loc de manifestare, sau ii luam noi locul, ca ne credem noi noua insine, si asa mai departe…..

Si ce face mintea in conditile de repetare cu titlu de mantra? Ajunge sa creada, dar in ce? In ne-iertare, in patare definitiva a sufletului, in ura? Sau in linistire, bucurie, iertare, iubire?

Older Entries