din http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/2649-patimi-si-virtuti-(cuvinte-duhovnicesti–v)-paisie-aghioritul,-cuvios.html

Descoperirea patimilor

“Dumnezeul meu, sa spui, acesta sunt eu! Ajuta-ma! Nimic nu pot sa fac daca nu ma ajuti Tu! Sa nu deznadajduiesti! Cind gresim, ni se descopera sinele adevarat, il cunoastem si incercam sa ne indreptam. In felul acesta inaintam pe calea cea buna si nu traim cu sentientul fals ca mergem bine. Eu ma bucur atunci cind vreo neputinta  de-a mea se manifesta, cind imi ies patimile la iveala. Daca nu ar iesi la iveala, as crede ca m-am sfintit, cind de fapt semintele patimilor ar ramine in inima mea. La fel si tu, cind te minii, sau cazi in osindire, e firesc sa te mihnesti, pentru ca ai cazut, dar trebuie sa te si bucuri pentru ca ti s-a dezvaluit neputinta. Atunci te vei lupta ca sa te izbavesti de ea.

(…)

Cind omul este sensibil, Dumnezeu nu ingaduie ca el sa-si cunoasca patimile dintr-odata. Caci pe cel sensibil il ispiteste si diavolul si-l arunca in dezjadejde.

 

Iubirea de sine si urmarile ei

Si lacomia pintecelui si egoismul si incapatinarea si invidia se trag din iubirea de sine. Si vezi unul din iubire de sine cauta confortul, tihna personala, dar fara a tine cont de nimeni. Altul se ingrijeste cu meticulozitate de mincarea sa, de somnul sau, ca nu cumva sa pateasca ceva cu sanatatea. Altul cauta sa fie luat in seama, sa fie apreciat de ceilalti: putin sa nu-i dai importanta sau sa nu-i faci voia, ca reactioneaza imediat.

 

Mindria, comandamentul general al patimilor

Cu toate ca pina si diavolul cedeaza mai usor decit cel mindru. Caci pe demon il rapui, daca te smeresti, in timp ce cel mindru, chiar de te smeresti si ii ceri iertare, nu poti sa-l indupleci, ci iti va spune: “Te prefaci!”

(…)

Mindria este un lucru de necinste, este un lucru infricosator, de vreme ce si pe Ingeri i-a facut demoni! Ea ne-a adus din Rai pe pamint, iar acum incearca sa ne trimita de pe pamint in iad.

 

Dorinta de a placea oamenilor

Ceea ce este curat se vede. Cind actionezi cu rivna curata, primesti incredintare launtrica, adica simti inlauntrul tau odihna si pace, pe cind dorinta de a placea oamenilor aduca neliniste si tulburare.

 

Mindria o zdrobesti cu ajutorul fratelui

Ai mindrie, de accea te mihnesti. Mindria o zdrobesti cu ajutorul fratelui, atunci cind ii dai dreptul sa-ti faca observatie si accepti certarea lui. In felul acesta se curata sufletul.

Deoarece cugetarea semeata cu anevoie o observa omul de unul singur, el trebuie sa-i socoteasca pe ceilalti ca pe doctorii lui si sa primeasca toate leacurile ce i le dau, ca sa se izbaveasca de ea. Toti oamenii au in buzunarul lor leacuri pentru ceilalti: cei buni sfatuiesc cu durere si dragoste pe cel bolnav, cei rai mustra cu rautate si patima. Acestia din urma devin de multe ori chirurgi mai buni decit primii, fiindca baga bisturiul mai adinc.

 

Cind omul ajunge sa se bucure de sporirea celorlalti, atunci Hristos ii va da lui toata sporirea acelora, iar el se va bucura cit se vor bucura toti ceilalti la un loc. Si atunci, fireste, multa va fi si sporirea si bucuria lui.

 

In tot cazul, cel ce cedeaza, cistiga, deoarece se lipseste de ceva, face o jertfa, iar asta ii aduce bucurie si pace.

 

Intristarea

Dupa cite am inteles eu, in om nu exista otrava, caci daca omul atinge otrava de Hristos, aceasta se va preface in sirop dulce. Daca cineva are inlauntrul lui otrava inseamna ca nu-si reazama porblemele de Hristos.

Bucuria este de la Hristos, tristetea este de la diavol.

Aghiuta nu vrea ca cineva sa se bucure. El gaseste moduri sa-i intristeze si pe cei care au motiv sa se intristeze si pe cei care nu au. Iar ceea ce vad la tine (ii spune Parintele unei maicute) este ca el cauta o pricina ca sa te arunce in deznadejde. Te incurca din ce in ce mai mult in niste ite fine. As zice ca ai avea motiv sa te intristezi daca te-ar incurca cu o sfoara, dar tu te intristezi ca te leaga cu niste ite fine pe care le vezi ca pe niste sfoti groase. Nu te chinui fara motiv, caci asa ii faci bucurie lui aghiuta, si-L mihnesti pe Hristos.

 

(…) Nadejdea in Dumnezeu este pirghia care rastoarna deznadejdea, slobozeste sufletul de intristare si de neliniste si intareste incet-incet puterile duhovnicesti cu voiciunea dumnezeiasca pe care o da. (pentru asta Parintele recomanda gindirea si  zicerea de slavoslavie lui Dumnezeu)

Doxologia le sfinteste pe toate. Prin doxologie omul se topeste de recunostinta, innebuneste in sensul cel bun, toate devin sarbatoare pentru el. Iar cind omul Ii multumeste lui Dumnezeu, chiar si pentru cele putine, vine apoi binecuvintarea lui Dumnezeu atit de imbelsugata, incit nu o poate suporta. Atunci diavolul nu mai poate sta acolo, ci pleaca.