„Raspunsul duhovnicului, in majoritatea cazurilor, va purta pecetea nedesavarsirii; dar aceasta nu pentru ca duhovnicul este lipsit de harul cunoasterii, ci pentru ca lucrarea ce se savarseste depaseste puterile celui ce intreaba si ii este inaccesibila. Neluând in considerare nedesavarsirea indrumarii duhovnicesti, ea, fiind primita cu credinta si implinita cum se cuvine, va duce intotdeauna la cresterea in bine. Aceasta cale se denatureaza prin faptul ca cel ce intreaba, vazand in fata lui „un om”, se clatina in credinta lui si de acea nu primeste primul cuvant al parintelui duhovnicesc, are obiectii impotriva lui, opunandu-se cu parerile si indoielile sale.

 

Despre acest lucru important a discutat Parintele Siluan cu egumenul manastirii, arhimandritul Misail, barbat duhovnicesc, fata de care Dumnezeu era binevoitor si il ocrotea.

Parintele Siluan l-a intrebat pe egumen :

–        Cum poate monahul cunoaste voia lui Dumnezeu ?

–        Primul meu cuvant el trebuie sa-l ia drept voia lui Dumnezeu – a spus egumenul. – Cine procedeaza astfel, asupra lui va odihni harul lui Dumnezeu, iar daca cineva se va impotrivi mie, eu, ca un om ma voi retrage.

 

Cuvantul egumenului Misail are urmatorul talc :

Parintele duhovnicesc, cand este intrebat, el cauta povatuire de la Dumnezeu in rugaciune, dar ca om, raspunde pe masura credintei sale, dupa cuvantul Apostolului Pavel : Noi credem : „pentru aceea si graim” (II Cor. 4, 13), dar „in parte cunoastem si in parte proorocim” (I Cor. 13, 9). In nazuinta sa de a nu gresi, el insusi, dand un sfat sau o indrumare, stie ca va sta la judecata lui Dumnezeu, si de aceea, atunci cand intalneste replica sau o anume impotrivire launtrica din partea celui ce intreaba, renunta sa-l mai invete prin cuvant, nu mai indrazneste sa intareasca acest cuvant ca expresie a voii lui Dumnezeu, si „ca om se retrage”.

 

Aceasta constiinta se exprima foarte clar in viata egumenului Misail. Odata, el a chemat la sine pe un monah incepator, Parintele S., si i-a incrdintat o ascultare grea si complicata. Acesta a primit-o cu toata inima si, facand inchinaciunea cuvenita, s-a indreptat spre usa. Deodata, egumenul l-a chemat din nou la dansul. El s-a oprit. Atunci egumenul, inclinand capul in piept, i-a spus linistit, dar expresiv:

–        Parinte S., ia aminte: Dumnezeu nu judeca de doua ori. De aceea, cand faci ceva din ascultare pentru mine, atunci eu voi fi judecat de Dumnezeu, iar tu vei fi liber de raspuns.

Cand cineva obiecta la porunca sau sfatul egumenului Misail, chiar intr-o mica masura, atunci acest nevoitor curajos, netinand cont de postul sau de administrator, de regula raspundea : „Ei, faceti atunci cum doriti” si nu mai repeta cuvantul. Si Staretul Siluan, intalnind impotrivire, de asemenea tacea repede.

 

De ce procedau astfel ? Pentru ca Duhul lui Dumnezeu, pe de o parte, nu sufera constrangerea si nici disputa, iar pe de alta parte, voia lui Dumnezeu – este un lucru prea mare. In cuvantul parintelui duhovnicesc, care totdeauna poarta in sine pecetea relativitatii, nu poate incapea voia lui Dumnezeu, aceasta nu poate primi o exprimare desavarsita, si doar acela care  primeste cuvantul ca fiind placut lui Dumnezeu si nesupunandu-l judecatii sale sau, cum se spune adesea, „fara comentarii”, acela a gasit calea cea dreapta, pentru ca el crede cu adevarat ca „la Dumnezeu  toate sunt cu putinta”. (Mat. 19, 26)

Aceasta este calea credintei, cunoscuta si intarita prin experienta milenara a Bisericii.

(Fragment din Viata Sf. Siluan Athonitul scrisa de Fericitul Arhimandrit Sofronie pg. 98-100, editia 2001)

Anunțuri