Cum e cind ti se pare ca ai ajuns la capatul rabdarii, si ti se pare ca mai mult nu poti suferi?

Cum e cind ti se pare ca esti pierdut in incercari si nu ai sa dai raspuns bun, si ca nu vezi nici o luminita la capatul acestora?

Cum e cind ti se pare ca tot porti o greutate pe suflet, pe inima, si din durere ochii storc lacrimi si cer numai mila lui Dumnezeu, doar cerind, iar slava nemai stiind sa inchine?

Cum sa nu mai poti sa lungesti capatul rabdarii caci ti se pare ca mai mult nu poti duce?

Atunci, nu o mai duce, si da multumire. Sa tai rabdarea prin multumire, sa tai incercarea sau ispita prin multumire, prin a vedea in ea mila lui Dumnezeu.

De multe ori cei ce ne aduc ispite si noi le resimtim cu durere in suflet, in inima, de multe ori actiunile lor ne-ar deschide ochii asupra noastra, de nu i-am avea mocirliti de durere, i-am deschide asupra noastra, a actiunilor noastre, si ne-am vedea rautatile sau durerile provocate altora, rautati pe  care le-am trecut cu vederea.

Limita rabdarii este multumirea, si deschiderea ochilor si mila lui Dumnezeu.

Ai ajuns sa ai acea incercare sau ispitire, e musai sa inveti din ea, si sa vezi din ea, sa te vezi pe tine si sa iei aminte, e musai sa ajungi si sa-ti ceri iertare caci asa se mai domoleste ispitiroul, dar si sa ajungi sa dai multumire caci atunci se termina cu rabdarea.

Cind ajungi sa dai multumire in ispite sau incercari, spusa cu toata inima si din tot cugetul tau, cind ajung acestea sa te smereasca spre iubire de oameni, si sa-ti smulga caldura in inima si din aceasta lacrimi de multumita, atunci s-a terminat cu rabdarea, caci si acea ispitire a incetat.

Sa ne deschidem ochii sa vedem mila lui Dumnezeu, si atunci si in durere fiind vei ajunge sa primesti bucuria si pacea in suflet.