din  http://www.librariasophia.ro/carti-Predici-Teofan-Zavoratul-sf.-so-1648.html

…         Astfel, si patimile sunt insetari launtrice azratoare, sunt pofte aprinse ale sufletului iubitor de pacat. Aici, pe pamint, le satisfaci si ele tac pentru o vreme. Dupa accea, insa ele cer iarasi cu putere sa fie satisfacute si nu-ti dau pace pina nu vor fi saturate iarasi. Iar pe lumea cealalta nu vei mai avea cu ce sa le satisfaci, fiindca toate obiectele patimilor sunt lucruri pamintesti. Aceste lucruri ramin aici, iar patimile ramin in suflet si trec dincolo impreuna cu sufletul, si vor inseta dupa satisfacere; vor inseta si vor chinui sufletul cu aceasta sete, fiindca el nu va avea cu ce sa le satisfaca. Si cu cit va trai in continuare sufletul, cu atit va fi mai chinuit si sfisiat de patimile nesatisfacute. Acest chin nu va inceta sa tot creasca, si aceasta crestere si intarire nu va avea sfirsit. Iata si iadul! Pizma e vierme; minia si iutimea sunt foc; ura este scrisnire a dintilor; pofta e intunericul cel mai din afara!

Acest iad al patimilor incepe inca de aici: fiindca cine dintre patimasi cunoaste desfatarea odihnei de patimi? Numai ca aici patimile nu arata pe deplin cit sunt de chinuitoare pentru suflet. Aici, trupul si viata in societate abat si modereaza loviturile lor. Pe lumea cealalta aceasta pavaza nu va mai fi, si patimile isi vor arunca asupra sufletului toata otrava – si ca sa va incredintati mai bine, va voi spune cuvintele Cuviosului Avva Dorotei despre aceasta:”Aflindu-se in acest trup, sufletul primeste usurare de patimile sale si oarecare mingiiere: omul maninca, bea, doarme, sta de vorba, umbla impreuna cu prietenii sai iubiti. Iar dupa ce iese din trup, sufletul lui ramine singur cu patimile sale, si de accea este pururea muncit de ele; plin de ele, sufletul este ars de tulburarea lor si este sfisiat de ele. …”

Acest lucru il voi adauga si eu la cuvintul meu, sa ne ingrijim, atita vreme cit suntem vii, a ne curati de toata intinaciunea patimilor, si in locul lor sa sadim toate virtutiile.