Oameni ca statui, si statui ca oameni

Oameni ca animalele, si animale invatate de cele ale oamenilor

Raul prezentat ca normal, iar binele uitat sau spus ca anomalie

Patimile prezentate ca normal, iar virtutiile luate in deridere

Dar, “Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20)

Oameni ca statui.

Ii vezi pe strada, ii vezi oriunde, esti inconjurat de statui, cu inima pietrificata, cu incrincenarea ce le domneste in suflet; cu trupul ce se misca ca o marioneta trasa doar de sforile lumii, dansind dupa cum ii cinta moda, trendul; cu fata ce nu mai exprima nici o emotie, si nici nu ar avea cum, printre straturile de pomada aplicata mestesugeste.

Statui umblatoare, frumos ambalate, dar impietrite la tot; bucuria le e rinjet, succesul aproapelui le e invidie si uriciune; cerul, florile, minunile lui Dumnezeu nu mai exista pentru ei, sunt prinsi si legati de sforile lumii, alergind dupa bani, dupa relatii, dupa inavutire, dupa orice care sa le justifice nereusitele, sau scopul lor cu totul lumesc, sau metodele murdare de atingere a scopului lor.

Statui precum cele grecesti, invelisul, exteriorul frumos, dar goale de orice continut in sine, oameni ca statui, cu sufletul gol de orice simtire, de orice umbra de iubire catre aproapele, cu ochii goi si orbiti de sclipicioasa lume.

Dar zadarul e aproape.

In zadar folositi pomede, straturi mestesugit aplicate caci nu mai aveti cum transpune ceva din frumusetea sufletului vostru prin chip, prin sclipirea ochilor, prin blindetea si iubirea ochilor.

Si vai de cei care sunt laudati doar pentru exterior, cutii atragatoare, dar sufletul le e infantil, sau chinuit de incapacitate de a da blindete si iubire.

In zadar alergati si va tiriti trasi de firele lumii, dupa bani, dupa agonisire, daca uitati de Dumnezeu, daca nu dati si sufletului ce are nevoie ca sa creasca si el.

In zadar va  chinuiti sa creati mese cit mai apetisante, alocind ore si ore, si discutii, si asteptari si…, pentru a face mincarea cea de toate zilele, ajungind sa slujiti idolului stomac, punind pregatirea mincarii pe primul loc in detrimentul ingrijirii sufletului sau in locul inchinarii de slava lui Dumnezeu.

In zadar va imbuibati, ca mai apoi sa alergati pe la sali, sau va supuneti la diete care va dau organizmul peste cap, slujind carapacei exterioare, pe care o vreti cit mai frumoasa; dar a tine post – nu!, a infrina trupul pentru a da loc sufletului sa se adape si el – nu !, a tine posturile rinduite spre folos – nu !.

In zadar mergeti cum va dirijeaza lumea, tragindu-va de sfori invizibile, daca uitati ceea ce conteaza, sufletul, cresterea lui, descoperirea lui Dumnezeu in noi si in aproapele, si in orice e pe lume.

In zadar avem ochi, daca ajungem sa nu mai vedem pe aproapele, necazul lui sa nu-l mai vedem si sa nu-l mai simtim, si sa nu mai plingem sau sa ridem impreuna ajutor cu acela.

Zadar e lumea asta daca il uita pe Dumnezeu.

Invirtosarea sufletului, pietrificarea inimii, orbirea ochilor trupesti si sufletesti, sunt semnele nebuniei vremilor; omul invirtosat, dospind de mindrie, revarsind in jur rautate si invidie, e cel ne-bun, e cel crescut de lumea care uita de Dumnezeu, e cel care si-a crescut doar trupul si mintea, dar sufletul si inima i-au ramas infantile sau au fost uitate, producind dezechilibru de neimaginat si de neinteles pentru ei. Omul ne-bun este cel aflat in acest dezechilibru, este cel care a uitat de Dumnezeu.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne facem si noi fiii Lui, caci cei ce urmeaza parintelui ii este fiu, cel ce urmeaza invatatura, purtarea ii este fiu. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa dovedim cele ale lumii, sa rupem din lanturile ei si sa ne crestem si noi sufletul prin blindete si iubire. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa putem ajunge sa-L marturisum, si sa fim purtatori de pace si iubire.

Spre Slava lui Dumnezeu ! Amin !

Anunțuri