Atractii turistice – le cautam, si cind le aflam le cedam banii si timpul si disponibilitatea noastra. Locuri, zone, care au cistigat sau se zbat sa cistige renumele de atractii turistice, frumoase amenajari, peisaje, lumini, magazine, suprafete stralucitoare, uneori mult prea zgomotoase sau mult prea obositoare, sau mult prea aglomerate, pentru a ne odihni si bucura, uneori mult prea superficiale, mult prea exteriorizabile, fara strop de profunzime.

Si cum sa dai de profunzime, de continut, cind atractiile turistice sunt doar pentru exterior, pentru carcasa frumoasa, exponate golite de continut pentru turisti prezentate, pentru cei ce vin, stau nitel, privesc, se imbata de vederea lor si pleaca. Continut de ar avea, pentru a putea fi prezentat si inteles de cineva in trecere, este simplificat, este devaluat ca isi pierde pina la urma profunzimea.

Profunzimea devine un exterior vandabil.

Atractii turistice, desertaciunea desertaciunii. Timp si bani cheltuiti pentru praful exteriorului, etalari de carcase, in acumularea disperata de amintiri. Platim pentru un vis, platim pentru desertaciune, platim pentru amintiri si senzatii cu care sa ne hranim mintea. Caci amintirile hranesc mintea, simtamintele si senzatiile hranesc inima, dar sufletul ramine lihnit si nelinistit. Avem noi grija sa ne cultivam si sufletul, cind alergam dupa atractiile turistice?

Uneori revenim cu visuri, alteori cu bucuria vederilor acelor locuri, dar bucuria aceasta paleste si contrasteaza puternic cind revenim la ale noastre, aducindu-ne in intristare si nemultumire; uneori lucram cu si mai mare rivna ridicindu-ne telul material sa avem si noi acel ceva sau sa mai ajungem acolo, ni se orbesc ochii sufletului raminind deschisi doar ochii trupului si ai mintii, dar bucuria revarsata de cele materiale are limita prin faptul ca materialul are limita si nu poate da niciodata suficienta, plinatatea; bucuria primita la acele atractii turistice paleste repede, lasind loc nemultumirii.

Pe linga trup si minte, si sufletul are nevoie sa i se dea ce i se cuvine, pentru a creste, pentru a se aseza bine, nu ignorare sau uitare, ci luare in considerare, macar cu aceeasi rivna cu care slujim cele ale trupului si ale exteriorului.

Alergam dupa atractii turistice, dar obtinem un suflet lincezit si intristat, un suflet nelinistit si neasezat, un suflet chinuit.

Sa cautam si pe cele ale sufletului, si sa-l tratam cu aceeasi consideratie, daca nu mai mare, sa cautam sa vedem unde il doare si unde nu e asezat bine, unde schioapata, unde nu da raspuns bun, iar apoi sa cautam acelea care sa ne ajute, care sa il ajute sa se ridice din infantilitate, din clatinarea la fiecare adiere a unui necaz sau a talazurilor lumii. Sa cautam sa ne asezam cele ale sufletului pe fagasul bun, sa cautam mai intii sa sadim in sufletul nostru Imparatia lui Dumnezeu si plinatatea celorlalte ni se va cistiga noua.