din:   Sfintul Ioan Gura de Aur – „Despre desfatarea celor viitoare. Sa nu deznadajduim. Noua cuvantari la Cartea Facerii”

Nu stiti ca viata de aici e un surghiun? Esti oare cetateanul ei? Nu! Esti un calator! Nu esti cetatean, ci drumet si calator! Sa nu spui: eu sunt din cetatea aceasta, din cetatea aceea! Nu are nimeni cetate! Cetatea este Sus! Cele de aici sunt drum. Mergem pe el in fiecare zi, atit cit firea ne ingaduie. Oare poti ascunde bani cit esti pe cale? Oare poti ingropa aur cit mergi pe drum? Spune-mi cind intri intr-un han, impodobesti hanul? Nu! Ci intri sa maninci, sa bei si sa te grabesti sa pleci! Un han este viata de aici. Am iesit, ne terminam viata. Sa cautam sa iesim cu bune nadejdi. Sa nu lasam nimic aici, ca sa nu le pierdem dincolo. Cind intri intr-un han, nu spui oare copilului tau: “Vezi unde-ti pui lucrurile, ca sa nu le lasi aici, ca sa nu pierzi ceva, chiar un lucru mic si fara de pret”? si le duce pe toate acasa. Asa si noi in viata aceasta! Sa vedem un han in viata. Sa nu lasam nimic in han, ci pe toate sa le ducem in metropola.

Drumet si calator esti! Dar, mai bine zis, mai rau decit un calator. Cum? Am sa ti-o spun eu! Un calator stie cind intra in han si cind iese. Este liber sa iasa, si liber sa intre. Dar eu, intrat odata in han, adica in viata aceasta, nu stiu cind am sa ies. Uneori ma pregatesc sa dainuiesc vreme indelungata, dar Stapinul indata ma cheama: ”Nebune, cele ce-ai gatit ale cui vor fi? In noaptea aceasta iti voi cere sufletul tau”. Necunoscuta este iesirea, nestatornica averea, mii de prapastii, pretutindeni valuri! Pentru ce dar te innebunesti dupa umbre? Pentru ce lasi adevarul si alergi dupa umbre?