Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. (Romani 7,19)

Voim sa facem binele, buna-voirea e inlauntrul nostru, dar ni se intimpla de nu il savirsim asa precum am voit, ba din contra mai constatam ca rautati am facut, si tulburare am raspindit, si suparare am semanat in sufletele altora.

Mai e de suntem tuburati si pavaza de buna-cuviinta nu mai avem, si ravasim cele din jur, iar daca imprejur se afla un alt suflet care poate ar dori sa ne ajute, dar noi orbiti nu vedem si nu intelegem ajutorul acela, acel suflet poate fi luat in tavalugul rautatilor si duritatilor si supararii noastre. Asta ca nu stim sa ascultam, sa ne smerim, sa iubim.

Se-ntimpla ca ne trezim din negura supararii, a rautatilor, si ne caim de cele facute sau spuse, de rautatea ce am servit-o in jur, si ne dam seama ca nu voiam sa savirsim cele ale rautatilor, sa zicem acele duritati sau sa aducem suparare si ca timpul acela ar fi fost mult mai de valoare daca am fi pus un strop de blindete si bunatate si iertare.

„Caci nu fac binele pe care il voiesc”. Doamne, savirsirea binelui e ajutorul Tau, cind facem si noi binele, e pentru a-Ti inchina Tie slava si multumire, caci suntem blagosloviti sa-l putem implini, caci Tu ne esti alaturi si ne esti in ajutor.

„ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc”. Noi, noi de raminem singuri, fara pavaza, fara ajutorul Domnului, pe ale raului le facem, chiar de nu voim, noi de raminem singuri si fara pavaza rugaciunii ajungem de ispitire si de joaca celui rau. Trist e omul fara Dumnezeu, de plingere e omul care nu-L are pe Domnul alaturi, iar rautatile care le revarsa sunt nimicuri fata de ce chin asupreste sufletului lui. Omul fara cunoasterea de Dumnezeu este rau, patimas, egoist, strop de bunatate ce ar avea il bate vintul ispitirii si il spulbera, omul fara de Dumnezeu nu se poate ridica mai sus ca nu-si are taria – duhul osirduitor -, nu isi poate gasi adevarata lui valoare, care ii este Dumnezeu.

Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. – E ca un dezacord intre dorirea din sufletul nostru si savirsire. Dezacordul e dat de ne-plinatatea doririi, plinirea si plinatatea oricarui lucru sau fapt e data de binecuvintarea lui Dumnezeu, avem in minte sa facem acel ceva al bunatatii dar nu s-a desavirsit implinirea lui, nu ne-am curatat locul sufletului pentru a purta si desavirsi bunul doririi noastre.

Purtam in gind acel lucru bun sa aducem in implinire, dar se intimpla sa nu-l putem desavirsi si sa facem contrarul.

Domnul nu ne ajuta la plinire daca dorirea noastra nu e curata de orice umbra de patima, de orice gind presarat de tina; insa daca dorirea noastra buna e si curata, si este insotita de rugaciune si inchinata savirsirea ei Domnului, va fi desavirsit realizata, si Domnul va fi ajutor in plinirea ei.

Gindul bun il avem, dorirea buna o avem, si Domnului ii place sa pornim la savirsirea a ceva cu gind bun, dar sa fie si curat, sa nu urmarim scopul de a obtine ceva, ca un troc a ceva-ului bun care vrem sa-l facem, si sa ne tinem si de rugaciune pentru a putea implini dorirea noastra, daca e bine-placut Domnului, iar dupa implinire sa ne tinem multumirea in suflet.

Sa inchiman cele bune care dorim sa le savirsim Domnului.

Cele rele care le raspindim sa le punem sub lupa caintei, si a tinerii de minte ca nu a fost raspunsul nostru bun, ca fara pavaza ne-am purtat, ca ne-am uitat taria – dulceata duhul -, ne-am uitat si rugaciunea si de Dumnezeu, acolo in nebunia faptuirii sau zicerii celor cu rau.

Domnul sa ne ocroteasca, sa ne acopere, sa ne calauzeasca si sa ne ajute sa plinim cuvint si fapta buna, spre Slava lui Dumnezeu si mintuirea sufletelor noastre.

Anunțuri