Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Primim darul in fiecare zi, o noua zi e un dar, un nou rasarit e un dar pentru noi, pentru fiecare dintre noi. Plecam la cele ale zilei cu gindul sa le ducem si sa le faptuim cit de bine, cu binele pornim, ajungem de ne coborim cu seara pe la case, cu inca o zi trecuta cu noi. La plinirea serii ajungem de punem bilantul darurilor, ca sa nu raminem in datorie pentru ziua primita in dar. Primim in dar o noua zi, o noua dimineata, primim in dar inceputuri si intimplari si incercari.

Dar din dar.

Primim in dar ziua, sa dam si noi in dar in ziua ceva, un fapt al milosteniei sau al iubirii, o marturie a bunatatii, un cuvint al blindetii, o impacare, sau o iertare, sa dam si noi in dar ceva, ca multumire pentru darul zilei.

Daca ne vedem neputinta noastra de oameni in fata neprevazutului, in fata intimplarilor mult mai presus de noi, de oricine, de orice asigurare, de orice anticipatie, daca ne vedem micimea, putem recunoaste si darurile care le-am primit. Daca ne vedem asa cum suntem, in micimea puterilor noastre, putem recunoaste darurile si sa multumim pentru ele.

Smerenia tamaduitoarea nemultumirii.

Nemultumirea e durere, rana a sufletului, orbire si invirtosare, uitare si chinuire.

Leac pentru nemultumire este smerenia, si chiar de nu ne smerim noi, sa o primim daca e sa vina de la altii ca si cum ar veni tamaduire de la Dumnezeu.

Smerenia te face sa vezi ca nu ai fi nimic daca nu ar fi darurile tale, te face sa recunosti cu multumire minunea unei zile noi, te face sa multumesti ca poti sa ajuti sau sa daruiesti si tu, te invata sa multumesti pentru toate si pentru fiecare om din cale, te invata sa dai valoare darurilor primite si din ele sa dai si tu daruri cu multumire ca poti face asta.

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu, sa dam si noi darul nostru in fiecare zi ca multumire pentru darul zilei. Dar din dar. Sa multumim lui Dumnezeu pentru toate, si sa inchinam ale noastre incercari de faptuire spre Slava lui Dumnezeu.

Anunțuri