din „Stiinta rugaciunii”  –  Sf Teofan Zavoratul

Din cugetarea la cele dumnezeiesti se naste frica de Dumnezeu, pentru ca frica de Dumnezeu este in sine atingere prin gindul evlavios si percepere prin simtire a nesfirsitelor desavirsiri si lucrari dumnezeiesti.

Din intoarcerea tuturor lucrurilor noastre spre slava lui Dumnezeu se naste aducerea-aminte de Dumnezeu, altfel spus umblarea inaintea lui Dumnezeu, pentru ca umblarea inaintea lui Dumnezeu este aceasta: orice ai face, sa-ti amintesti ca te afli inaintea lui Dumnezeu.

In fine, in desele strigari catre Dumnezeu, sau, altfel spus, din desele tisniri din inima ale simtamintelor evlavioase fata de Dumnezeu ia nastere continua chemare calda, iubitoare a numelui Lui.

Cind sufletul este cercetat de acestea trei: frica de Dumnezeu, aducerea-aminte de Dumnezeu sau umblarea inaintea lui Dumnezeu si aceasta intoarcere iubitoare a inimii catre El, altfel spus alintare dragastoasa a preadulcelui nume al Domnului in inima, atunci se va aprinde in inima negresit si focul duhovnicesc (…) si va aduce cu sine pace adinca, trezvie neincetata, priveghere lucratoare de viata.

Omul va intra atunci in starea aceasta, mai presus de care nu are nevoie sa doreasca vreuna pe pamint si care este pregustare a fericitei stari care ii asteapta in viitor pe toti cei mintuiti.

(…) Cind veti incepe in inima voastra sa va simtiti cum se simte trupul inconjurat din toate partile de caldura, sau cind veti incepe sa va purtati asa cum se poarta cineva in fata unui om mare, cu frica si cu luare-aminte, ca sa nu-l jigneasca cu ceva, chiar daca acela i-a dat voia sa umble si sa lucreze dupa placul inimii, sau veti vedea ca in sufletul vostru incepeti sa simtiti fata de Domnul ce simte o mireasa fata de mirele sau iubit, atunci sa stiti ca aproape este, la usa, Cercetatorul Cel de taina al sufletelor noastre, si va intra, si va cina in voi cu voi.