Ne framintam, ne luptam cu gindurile, ne luptam cu noi, ne luptam cu lumea.

Gindurile, ale noastre doar, dar tot pe noi ne lupta, pina le domolim, ne framintam si ne chinuim.

Ne luptam cu noi, tot din ale noastre, cu greutatile noastre, cu ispitele noastre, si pina nu ne linistim, ne chinuim.

Ne luptam cu lumea, caci incercam sa o facem si sa le facem dupa cum am vrea noi, si asa fiecare, si asa lupta intre vointe, duritati, iar voia lui Dumnezeu care ne-ar linisti nu o mai consideram  pentru a ne pleca ei.

Ne luptam cu ale noastre ginduri, cu neintelegerile noastre, cu vointa noastra neimplinita, cu incrincenarile noastre, ne tot luptam.

Dar ispitirea de neliniste din partea gindurilor, tulburarea lor dispare odata cu venirea gindului bun care le aseaza si linisteste furtuna din minte si suflet. Gindul bun e ca un dar, e mila lui Dumnezeu care a cercetat sufletul, si curata locul luptei si lasa in loc linistire, si bucurie, si multumire.

E  o schimbare desavirsita, ne faceam in minte ginduri, scenarii, lupte cu gindurile, judecati, osindiri, ispita din launtrul nostru, dar la venirea gindului bun talazurile se linistesc.

Depinde de asezarea sufletului, depinde de cit de tare e ispita, gindul bun poate veni indata, dar in cazul in care ispita continua si ne inclesteaza sufletul in incrincenare si mintea, si nu gasim limanul gindului bun, oricit am plinge, oricit ne-am ruga noi, sa nu pregetam sa mergem sa cerem ajutor de la duhovnic, sa lupte cu noi pentru iesirea la liman.

Gindul bun cind vine lasa loc curat, lasa liniste si bucurie, ce era inainte invirtosare devine multumire, iar schimbarea simtita o recunoastem cu fiinta ca e din mila Domnului catre noi, caci ne-am luptat si noi dar scaparea si limanul linistii ca dar de la Domnul este.