„Si L-a intrebat un dregator, zicand: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?
Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu.
Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele.
Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie.
Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat.
Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu!
Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu.
Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?
Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.” (Luca 18,18-27)

Vine la Mintuitorul un om de vaza, un om ridicat in slava lumeasca, care pazise legea dupa cum ii era data. O pazise si voia in rivna lui sa mosteneasca viata de veci, raspunsul Domnului, anume ca-i mai lipseste una, sa-si dezlipeasca inima de cele pamintesti, sa vinda totul sa dea saracilor, si sa-I urmeze Invatatorului, il lasa intristat pe acel om bogat. Domnul vazindu-l astfel, a spus ca greu va intra un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu, iar nedumerirea apostolilor, anume ca cine poate sa se mintuiasca, primeste adevarul si nadejde de la Domnul, ca „Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.”

Omul acela de vaza, pazise legea data lui, si isi zicea ca e drept. Venise la Domnul nu ca la Mintuitorul, ca la Fiul lui Dumnezeu, ci ca la Invatator, dupa cum si era, dar era mai mult; nimereste cuvintul de adresare, dar nu il crede in sinesi. Ii zice Bunule Invatator, dar la cuvintul Domnului, ca “Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu.”, nu Ii raspunde: Da Doamne, Iti zic Bun, caci Te-am recunoscut ca Domnul si Dumnezeul meu, si recunoscindu-L sa lase tot si sa-I urmeze.

Avea rivna dar era tinut sa nu cunoasca.

Vine la Invatator sa afle desavirsirea, pazise poruncile, si ar fi trebuit sa nu aibe dubii cu privire la mintuirea lui; poruncile din legea veche, legea veche care nu dezlegase desavirsirea, legea veche care zicea Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, dar care nu putea concepe „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; Binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri.” (Luca 6,27-28). Legea veche, cea care nu se ridicase la “Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.”  (Matei 5,48). Pazise cele date lui, dar nu aflase desavirsirea.

Omul acela bogat foarte in cele pamintesti, si cu agoniseala de roade din legea veche, afla raspunsul cerererii lui, dezlipeste-ti inima de cele pamintesti, vinde tot, uita de toate agonisite, da saracilor toate, si urmeaza lui Dumnezeu. Afla raspunsul, dar e prea mult pentru el, si pleaca intristat. Venise la Invatator si nu a primit cuvintul, venise la Doctor si a plecat nevindecat, auzise chemarea Domnului, dar nu a primit-o, si a plecat intristat.

Bogatia in sine nu e rea, ci poate fi  izvor de daruri in suflet, doar perceperea ei gresita si folosinta ei gresita, sau mai bine spus ne-utilizrea ei in scopul cu care a fost lasata,  o face sa fie rea. Lipirea sufletului si a inimii de bogatie, tinerea de ea cu dintii, cu lacate, cu paza, o face rea. E lasata ca unealta spre ajutorarea celor saraci, celor nu atit de binecuvintati cu intelepciune sau abilitati, sau celor in nevoie si suferinta, e lasata pentru a fi de ajutor, iar in schimbu-i se va primi bucurare inimii, cresterea milostivirii sufletului, cresterea in bunatate si bucurie a sufletului.

Bogatia nu e rea, si s-o avem nu e lucru rau, dar s-o avem ca si cum nu ar fi a noastra pentru a putea da fara nici o indoiala in suflet, pentru a o putea folosi spre ajutor celor in nevoie sau necazuri fara a sta sa faci socoteala sau judecati ca de ce are nevoie, si daca e cazul sa ajuti sau nu. Sa ai ca si cum nu sunt ale tale, ci sunt daruri care ti s-au dat ca sa bucuri si sa ajuti si pe altii.

Bogatia nu e rea, si se poate duce, dar ne arata Domnul si calea lasarii a toate, calea catre cinul ingeresc; cei ce au auzit chemarea Domnului si au primit-o in inima lor, carora le arde inima de iubire pentru Domnul de pot lasa lumea, a vinde tot, a lasa tot si a inchina ce le-a ramas, adica viata, sa o inchine lui Dumnezeu si slujirii aproapelui, pentru plinirea legii iubirii. Nu multi insa aud chemarea lui Dumnezeu spre viata ingereasca, si nu pot lasa viata si s-o inchine lui Dumnezeu prin voturile monahale, dar cei ramasi, isi pot duce viata in lume dupa cuvintul lui Dumnezeu pentru plinirea legii si mintuirea sufletelui.

A misca inima impietrita, poate fi sau nu in putinta omului, dar cu siguranta e in puterea lui Dumnezeu. A intoarce un om de la pierzarea sufletului, nu este in puterea omului daca e singur, dar poate fi in puterea omului prin darurile Duhului si a ajutorului Dumnezeiesc. A mintui un suflet lipit de bogatie, fara alte daruri, orbit, bolnav, este in puterea lui Dumnezeu.

Mintuirea sufletului, si dobindirea vietii vesnice intru bucuria Domnului, e dorire pentru care ne conducem viata, faptele, insa cine oare se poate numi drept in fata lui Dumnezeu, si sa zica, eu ma mintui sigur? Cine sa zica, eu am plinit legea iubirii deplin, si sunt drept? Nimeni nu poate spune, caci cel ce nu e drept in iubire nu poate spune, caci ar minti, iar cel ce se apropie a fi drept in iubire,  nu poate spune, caci nu se poate vedea pe sine astfel, cu cit te apropii de Dumnezeu si primesti daruri, cu atit te vezi mai mic, mai smerit si cu lipsuri fata de plinatatea bucuriei si iubirii ce ti-a fost dat sa o gusti, fata de ceea ce ar insemna sa iubesti cu toata inima, cugetul, mintea ta, fata de nemasurata iubire a lui Dumnezeu. Caci mintuirea sufletului este dorire noastra, si este insasi puterea si iubirea si milostivirea lui Dumnezeu.

“Imbracati-va, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare,
Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.
Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii.
Si pacea lui Hristos, intru care ati fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre; si fiti multumitori.
Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi cu bogatie.” (Coloseni 3, 12-16)

Bogatia ta, omule, sta in darurile tale, in darurile primite, in talantii tai. Nu-i ingropa sa nu rodeasca, caci nici cel in nevoie nu va primi ajutor, si tu vei fi raspunzator ca cel ce ai primit si ti-ai ingropat darurile si nu ai ajutat. Bogatia ta, omule, sta in cum iti lipesti sufletul de ea, caci poti sa ai putin, dar daca din ce ai poti da, inseamna ca ai prea-plin, si esti bogat.

Bogatia ta, omule, sa fie in darurile Duhului, caci nu ti le ia nimeni, si unde e bogatia ta acolo va fi si inima ta si gindul tau. Bogatia ta sa fie Cuvintul lui Hristos, care sa locuiasca in inima ta, izvor de apa vie va curge in sufletul tau, milostivirea iti va unge inima, bucurarea darurilor tale pe care le poti da va regasi zimbet pe chipul luminat, iubirea de aproapele si multumire catre Dumnezeu pentru darurile tale si pentru darul tau ce ai putut sa-l dai.

Bogatia ta, este in darul tau.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, sa ne dezlipim inima de agonisirile materiale, si sa primim darul daruirii cu inima luminata.

Anunțuri