„Si invata Iisus intr-una din sinagogi sambata.
Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum;
Iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta.
Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu.
Iar mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei!
Iar Domnul i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape?
Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sa fie dezlegata de legatura aceasta, in ziua sambetei?
Si zicand El acestea, s-au rusinat toti care erau impotriva Lui, si toata multimea se bucura de faptele stralucite savarsite de El.” (Luca 13,10-17)

Tamaduirea femeii girbove, ce pilda sa ne fie noua, in vremurile noastre? In vremurile noastre cind nu prea intilnim oameni girbovi, dusi de spate, caci in aste vremuri se poate interveni chirurgical pentru indreptarea, inlocuirea, cresterea oaselor. Nu prea avem exemple vii, ca sa intelegem prin ce trecea femeia aceea, asa ca ce sa ne fie noua pilda si invatatura in vremurile noastre?

Era o femeie bolnava, adusa de spate, care nu-si putea ridica ochii catre cer, sa vada stelele, soarele, sa vada spectacolul cerului si sa se bucure de el. Privea doar catre pamint, vedea umbra pasilor, dar nu si luminatorul care facea sa paleasca totul ca sa devina umbra. Isi ducea viata femeia aceea cu neputinta ei, nu putea fi vindecata, privea pasii, privea umbrele, dar nu putea privi chip de om, nici de binefacator, nici de vrajmas, nu putea privi zimbet sau lacrima, privea pamintul, si asta ii era ei spectacol si bucurare.

O vedem venita la sinagoga, poate din obisnuinta, ca sa asculte cuvintul despre Dumnezeu, sau poate adusa de dorinta de a-L auzi pe Invatator, de a primi izvor de cuvinte vii, curgatoare in suflet. Avea bucurare femeia aceea, cele ale sufletului, ele o ridicau, daca trupul nu o ajuta. Era girbovita trupeste, dar sufleteste cauta cuvintul lui Dumnezeu. Tamaduire poate cauta, caci auzise de minunile facute de Hristos Iisus, si cei 18 ani care o tinusera zi de zi, clipa de clipa, lipita cu ochii de pamint, nu ii stinsesera lumina din sufletul ei, lumina, credinta si nadejdea.

Domnul o vede, o stie ca de 18 ani este legeta in neputinta ei, o cheama catre El, si o dezelaga de neputinta ei, prin cuvint, si prin fapta, punindu-si miinile asupra ei.

Apai, dara, nu putea Domnul sa o tamaduiasca doar prin cuvint?

Avem pilde de vindecari doar prin cuvint, dar tot aceleasi vindecari prin atingerea miinii Domnului de acel neputincios.

„Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe,
Si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!
Si vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit.
Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu.” (Luca 17,12-15)

„iata un om plin de lepra; vazand pe Iisus, a cazut cu fata la pamant si I s-a rugat zicand: Doamne, daca voiesti, poti sa ma curatesti.
Si intinzand El mana, S-a atins de lepros, zicand: Voiesc, fii curatat! Si indata s-a dus lepra de pe el.” (Luca 5,12-13)

Era la evrei interzicere sa te atingi de cel lepros, sau de cel mort, si daca da, iti trebuia perioada de curatire ca sa fi primit in comunitate din nou, era considerat necurat, de parca necuratia este mai mare decit curatia, de parca rautatea e mai mare decit bunatatea. Se pazeau de exterior pentru a nu se pingari, dar aveau sufletul incrincenat si patimas si uritor de cele bune.

Domnul vindeca prin cuvint, invie prin cuvint („Lazare, vino afara!” – Ioan,11,43) dar si prin atingerea miini („Si apucand pe copila de mana, i-a grait: Talita kumi, care se talcuieste: Fiica, tie zic, scoala-te!” – Marcu 5,42).

Nevoie e de fapta pentru exemplu, si pentru invatatura. Cuvintele au puterea lor, de a tamadui, de a ridica, dar trebuie insotite si de fapta. Si fapta si cuvintele trebuind sa fie de-o inima si simtire, pentru a implini voia lui Dumnezeu.

Domnul si-a pus miinile asupra femeii, si aceasta s-a indreptat, si sanatoasa, facindu-se, slavea pe Dumnezeu.

Minune mare, bucurie mare trebuie sa fi fost in sufletul femeii aceleia, ca de altfel in sufletul oricui care ar suferi de o boala, si s-ar tamadui dupa ani si ani, si zeci de ani de purtare a bolii, cind nu avea speranta de la doctorii vremii sa o indrepte.

Minunea aceea trebuie sa ii si spaimintat foarte pe cei din sinagoga, si frica trebuie sa-i fii cuprins vazind puterea si milostivirea lui Dumnezeu. Dar ei in loc sa recunoasca, si sa slaveasca pe Dumnezeu, s-au smintit, s-au miniat tare, au ridicat inaintea acelei femei si a Domnului ca sunt calcatori ai simbetei. Cum a indraznit sa vina si cum a indraznit sa fie tamaduita, simbata?

Au doara, nu dezlegau ei, boii simbata, sa-i duca sa-i adape? Dar acel om, acea femeie, acea fiica a lui Avraam, cea de un neam cu ei, care era legata de 18 ani, nu trebuia si ea sa fie dezlegata in ziua de cinstire a lui Dumnezeu?

N-au mai avut de zis cuvint impotriva Domnului, s-au rusinat, dar le-au ramas ca un ghimpe toate minunile Domnului Dumnezeu, se orbeau pe sine in fata minunilor pentru care multimea se bucura si slavea pe Dumnezeu.

Acu, cum e pentru vremurile noastre, caci oameni girbovi, mai putin.

Girbovi cu trupul, mai putin, dar cu sufletul girbov mai multi. Oameni cu suflet robit, incrincenat, asuprit de greutati, tras spre pamint. Oameni cu sufletul ingreuiat de lipirea inimii de cele materiale, un suflet care nu se poate ridica, dupa cum ii e menirea, catre Dumnezeu, prin cele usoare, un suflet prins, inclestat, legat el si inima de ingrijorarile lumii, de necazuri, de greutati, orbit de cele materiale. Oameni cu suflet girbov sunt la tot pasul, si din timp in timp ajungem si noi girbovi de suflet, dar ce conteaza e sa putem sa ne ridicam sau sa cerem ajutor sa ne ridicam din acea cadere in orbirea materialului. Ridicare din girboveala sufletului e prin cele usoare, prin iertare, prin blindete, milostivire, rugaciune, prin darea importantei mai mari duhului si nevoii lui de a creste si a se ridica. Ajutor il putem cere de la duhovnic, si daca e sa ne simtim sufletul girbov, apasat si greu de ridicat, sa mergem sa ne cerceteze, si sa ne cercetam si noi, pentru a ne marturisi, si a primi dezlegare, caci preotii au primit puterea pentru a dezlega sufletul de girbovelile pacatelor si apasarea neputintelor „Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer.”(Matei 18,18)


E timpul oamenilor, asa cum il vad ei, pentru a face cele omenesti, timp limitat, dar e si timpul pentru a face cele ale Duhului, cele Dumnezeiesti, pentru care nu este opreliste a timpului. „Bucurati-va pururea. Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi.”(1Tesaloniceni5,16-18), nu are opreliste a timpului.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta,
Blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege.”(Galateni5,22-23), acestea nu au opreliste a timpului sau a legii.

A face din cele ale Duhului, a face din cele ale lui Dumnezeu, este ca slava si multumire adusa lui Dumnezeu, fapte care nu sunt in limitele timpului nostru, ci in timpul lui Dumnezeu.

Domnul sa ne ajute sa lasam girboveala sufletului nostru, si sa primim dezlegare de neputintele sufletesti la scaun de marturisire, Domnul sa ne ajute sa intram si sa stam cit mai mult in timpul lui Dumnezeu, pentru a face si a implini voia lui Dumnezeu, pentru Slava lui Dumnezeu si mintuirea sufletelor noastre.

Anunțuri