„Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe,
Si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!
Si vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit.
Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu.
Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean.
Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt?
Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam?
Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit.” (Luca 17,12-19)

Iata ca Domnul ajunge de intra intr-un sat, dar nu ajunge bine sa intre, ca este intimpinat de citiva ce stateau deoparte, izolati din motive medicale din comunitate, de citiva leprosi. Boala lor le stergea diferentele, nu conta de ce neam erau, sau ce pozitie sociala aveau, caci boala si suferinta anuleaza statutele, si toti sunt egali, la fel cum egali suntem si in fata mortii. Stateau leprosii aceia, si auzisera de mintuirea ce pasea in lume, pentru ei – mintuirea de boala lor. Aud ca venise Domnul in satul lor, si Il roaga, sa faca si cu ei cum facuse si cu alti leprosi, caci se dusese vestea vindecarilor minunate.

„Si pe cand erau intr-una din cetati, iata un om plin de lepra; vazand pe Iisus, a cazut cu fata la pamant si I s-a rugat zicand: Doamne, daca voiesti, poti sa ma curatesti.
Si intinzand El mana, S-a atins de lepros, zicand: Voiesc, fii curatat! Si indata s-a dus lepra de pe el.
Iar Iisus i-a poruncit sa nu spuna nimanui, ci, mergand, arata-te preotului si, pentru curatirea ta, du jertfa, precum a oranduit Moise, spre marturie lor.  Dar si mai mult strabatea vorba despre El si multimi multe se adunau, ca sa asculte si sa se vindece de bolile lor.”  (Luca 5,12-15)

Ei nu se apropie de Domnul, sa-I cada la picioare, sa-L roage de voia Sa, ca sa-i vindece, ca cel de dinaintea lor de care Domnul S-a si atins cu mina Sa, acestia de acum Ii striga cu glas mare, din departea lor: „Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!”

Domnul, face mila Sa, si le spune, sa se duca spre a se arata preotilor, pentru a le certifica vindecarea, si ei s-au dus, si ducindu-se s-au vindecat.

Devenisera din lepadati din comunitate, oameni din nou, lepra le disparuse de pe corp. Apai nu era o minune mare, si nu trebuiau sa se intoarca sa multumeasca Celui ce prin cuvint i-a vindecat, si sa dea Slava lui Dumenzeu pentru minunea care s-a facut cu ei? Apai, au primit asa mare cadou, o minune, si s-au dus in calea lor, fara sa se intoarce sa multumeasca?

Poate sa zica cineva, ca or fi facut ascultare sa se duca sa se arate preotilor, si apoi luind certitudinea vindecarii sa caute sa multumeasca. Dar aveau certitudinea vindecarii, stiau ca s-au curatat, stiau de minunea care se facuse cu ei, si care se facuse si cu altii, caci de aceea apelasera la Domnul sa-i vindece. Acum ca se vindecasera revenisera la statutul lor de dinainte, erau poate ca aceia dintre evrei, dintre invatatori, sau farisei, cei ce vedeau minunile Domnului, dar nu vroiau sa le recunoasca, si binele, binecuvintarilor, minunile care le facea Domnul, le denigrau, le murdareau cu mintea lor. Asa sa fi fost si cu cei care din leprosi redevenisera la statutul lor, primisera minunea vindecarii, dar nu vroiau sa multumeasca pentru ea.

Dar are nevoie Domnul de multumirea noastra? nu, caci ale lui Dumnezeu sunt toate cite sunt, ci noi avem nevoie de multumirea care s-o aducem lui Dumnezeu. Sau mai bine spus, noi avem trebuinta de ea, caci ea inseamna ca nu mai suntem orbi la minunile si binecuvintarile care se fac cu noi, le recunoastem, Il recunoastem pe Dumnezeu, si stim sa multumim pentru ele.

Acei leprosi se curatisera pe drum, nu le mai cadea carnea de pe ei, nu le mai cadeau degetele, miinile, ochii nu le mai curgeau din orbite, carnea nu si-o mai scurmau cu ciobul,   Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului si a lovit pe Iov cu lepra, din talpile picioarelor pana in crestetul capului. Si a luat Iov un ciob ca sa se scarpine si sedea pe gunoi, afara din oras.” (Iov 2,7-8)

erau oameni din nou cu statutul lor.

Iar unul din cei fosti bolnavi, vazind minunea s-a intors, si cu glas mare dadea Slava lui Dumnezeu, si i-a cazut lui Hristos la picioare multumindu-I. Si acela era samarinean.

Poate sa zica cineva, ca da, s-a intors, caci fiind samarinean nu avea chiar asa mare constringere sa se duca sa se arate preotilor iudei, si de aceea s-a intors. Da, dar plecind de la acea premiza nici nu avea de ce sa se intoarca sa multumeasca Invatatorului, care nu era de neam cu el, a beneficiat de vindecare fiind in grupul leprosilor, el ce era de alt neam, si dupa vindecare isi revenise la statutul lui, de inchinator la zei, de oprire de la amestec cu iudeii. Atunci cum de vine inapoi, si cu glas mare sa dea Slava lui Dumnezeu, sa cada la picioarele Mintuitorului, si sa multumeasca?

Boala ii facuse egali, suferinta ii legase in alte limite, deosebite de oprelistile impuse de civilizatia si cultura si religia lor. Minunea vindecarii i-a repus in statutul lor, iar unuia i s-a imbunatatit vederea, ochiul sufletului si mintea, ca L-a recunoscut pe Domnul, si din inchinator la zei, acum dadea Slava lui Dumnezeu, si multumea Domnului, iar altora li s-a intunecat vederea si li s-a incrincenat mintea cu toata minunea care se petrecuse cu ei. Stiau de vindecare, dar nu au venit la Mintuitorul sa-I multumeasca, sa recunoasca binele ce s-a facut cu ei, si sa plece la picioarele Domnului inima lor, dragostea lor, bucuria lor, multumirea lor.

Domnul raspunde la multumirea facuta de acela de alt neam, zicind, au doara nu toti zece s-au curatat, unde-s ceilalti noua, caci s-a intors sa dea Slava lui Dumnezeu doar acela ce era de alt neam.

Smerire pentru poporul ales, primit-au minuni, primit-au pe Domnul din neamul lor, dar minunile i-au orbit mai tare, si in loc sa dea Slava si multumire lui Dumnezeu, mai mult cirteau si batjocorau, iar pe Domnul aveau sa-L pironeasca cu piroane de fier.

Ni se arata adevarul realitatii de atunci si de acum, in durere, in necaz, suferinta, boala, Il cautam pe Dumnezeu, alergam si cerem ajutorul, mila si vindecarea de la Doctorul sufletelor si trupurilor noastre, avind doar rugaciune de cerere; dar cind e sa avem bine, binecuvintare, sanatate, uitam de Dumnezeu, nu avem si rugaciunea de slavoslavie, de multumire. Doar cerem, si de e sa primim, nu mai multumim, iar de e sa nu primim cirtim si ajungem de ne nemultumim. Si atunci cum sa mai dea Domnul daruri si binecuvintari celor nemultumitori? Dar ne da, caci iubirea lui Dumnezeu este nemasurata, dar si pedagogica, caci Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu.

Nu fiti nemultumitori, ca sa nu fiti considerati ca niste straini (parafraza la „Fie ca ai putin sau mult, fii multumit si nu vei fi socotit ca un strain.” (Sirah 29,26) ), cel de alt neam, s-a intors din boala ratacirii lui si a dat Slava lui Dumnezeu, si a primit ca rasplata: „Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit.”,  iar cei din poporul ales, s-au departat, s-au invirtosat, s-au nemultumit, si din popor ales, s-au facut straini.

Grea e nemultumirea, caci cel ce o duce e orb si bolnav, si chiar de are toate in ale sanatatii ii boleste sufletul, si chiar de are binecuvintari sau plin dar e nemultumitor, este mai sarac decit cel ce nu are, caci nu in multimea bunurilor sta bucurarea de ele, ci in multumirea, si bucuria care ti-o aduc sufletului tau.

De a fi multumitori noi avem nevoie, pentru a nu fi bolnavi cu sufletul. Sa multumim si in suferinte si in boala si in incercari, dar sa multumim cu acea credinta si nadejde ca Dumnezeu e Tatal nostru, si ce e sa ne fie greu nu e mai greu decit am putea noi duce, si ce e sa fie greu e pentru a ne curati, a ne despatimi, si a ne afla sufletul usor si neinlantuit.

Sa multumim in toate clipele lui Dumnezeu, dar nu ca ar avea trebuinta de ale noaste multumiri, ci pentru trebuinta noastra, de a nu deveni orbi, cirtitori, patimasi, nemultumitori.

Sa ne invatam sa multumim mereu, sau cit de des, si mai ales in necazuri, dar si in bucurii,  zicind cu credinta tare: „Slava lui Dumnezeu pentru toate”

Anunțuri