Ajungem sa transformam lumea in a fi nelocuibila, cind ajungem in locasurile noastre incercam sa ne izolam de tot ce am creat in lume. Zgomot, lumini, nebunii care ne-ar aduce tonusul, sau placerea, ajung de ne obosesc, ajung de le consideram agresiune, si ne izolam de ele. Ce am creat noi, ajungem sa ne ne ferim, sa ne izolam de ele pt a ne regasi.

Ce a adus tehnologia, nerabdare, uitare, imputinarea credintei, departarea de persoane, minciuna, denaturarea valorilor, pierderea valorii timpului, imputinarea bucuriei.

Nerabdare, neliniste, agitatie, sunam imediat, si daca nu ni se raspunde ne agitam, ne suparam, cautam la altii ceva ce am putea rezolva noi cu gindirea noastra, ne ferim de a mai sta si cugeta, si a ne lasa in voia lui Dumnezeu, cautam raspuns aici si acum, si ne departam de a cauta raspunsul in noi, si a ne lasa in ajutorul si grija lui Dumnezeu.

Uitarea, nefolosirea gindirii, sau ingramadirea in minte a mii de informatii nefolositoare, bune de uitat cit mai repede, ne bazam prea mult pe memoria externa, cautam cu Google ceva ce am uitat, sau nu am considerat ca e necesar sa tinem minte, nu ne-am mai folosit memoria ca sa tinem minte, ca putem gasi repede pe internet.

Uitarea, caci folosim prea mult memoria externa, nu mai stim telefoane sau adrese, sunt prea multe si se schimba prea repede ca sa le tinem minte, iar daca pierdem acea memorie externa, ne pierdem si noi, ca nu mai le stim, le stia telefonul.

Imputinarea credintei, nu mai ne lasam in grija lui Dumnezeu, vrem noi sa tinem in grija, sunam sa vedem ce se intimpla, unde e persoana, cum ii e, cum reactioneaza, nu o mai lasam in grija si in mila lui Dumnezeu, ca nu mai avem credinta in Dumnezeu, ci doar in noi. Cind nu erau aceste telefoane mobile, lumea se baza pe grija lui Dumnezeu, si erau cu mai putine griji.

Departarea de persoane, caci spunem ca am sunat, am vorbit si e destul, nu mai trebuie sa trecem sa oferim timpul prezentei persoanei noastre. Consideram ca contactul prin tehnologie suplineste ce puteam oferi noi ca persoana.

Minciuna, caci asa ne prezentam pe retelele de socializare, ne cream visul in ireal si minciuna si spunem ca noi suntem ce am visat, ca noi suntem acel ireal.

Pierderea valorii timpului, caci ne aglomeram atita in multe, zicem ca cistigam timp folosind tehnologia, dar il pierdem, caci ne pierdem in multe altele si ne aglomeram mintea, si viata, in ritmul rapid al modificarilor, ca nu mai stam sa folosim darurile ci le raspindim, ne raspindim si ne aglomeram.

Denaturarea valorilor, caci nu mai conteaza valoarea omului, sinea lui, ci totul devine fatada, devine memorie externa, devine alergatura, devine prea mult material, iar valoarea omului cu ce poate sa ofere el, nu mai exista.

Ne imputineaza bucuria si valoarea. Inainte a face o fotografie insemna pregatire, bucurie, oamenii se imbracau cu ce aveau mai frumos, si era un eveniment, era o bucurie, o amintirea nepretioasa. Acum se fac mii de fotografii din care daca se alege una, care nu mai au valoarea care o avea o fotografie din trecut, nu mai dau bucuria, nu mai dau insemnatatea care o aveau in trecut.

Acum prea multul ne-a luat bucuria putinului.

Mult prea multul da oboseala, mult prea multe ziare, mult prea multe colectii, adunaturi care ajung la gunoi. Atit de multe ca nu mai au insemnatate.

Mult prea multul anuleaza bucuria si valoarea putinului, zicem ca daca avem multe si acumulam suntem mai bucurosi, mai impliniti, dar de fapt suntem mai ingreuiati, de fapt ni se rapeste bucuria.

Anunțuri