Perfectionismul – e boala oarba, caci nu te lasa sa vezi ca esti bolnav

Perfectiunea care se cauta, fie ca este implinita (lucrata), fie ca este asteptata a fi primita, e ca o boala, care duce in timp la duritati, la ne-acceptare, la lipsa milei, a compasiunii, a iubirii, duce la rautati, la o lume ireala, la o lume din care lipseste insa bucurarea.

Perfectionisitii au o boala ce ii orbeste. Se cred perfecti, isi cred lor, ca isi pot face viata perfecta si au aspiratii irealiste traind in lumea povestii lor.
Ei nu stiu cum sa reactioneze in situatii grele, cind e sa li se intimple ceva dur, pe ei ii loveste si nu stiu sa trateze acea situatie. Imaginea care o au despre sine, despre viitorul lor, despre lumea ca de povesti care o asteapta, ii afunda in ireal, ii rup de realitate.
Evenimente dure, ca moartea unui prieten sau a unei rude, o boala neprevazuta, ii scoate din povestea lor perfecta, din perfectionismul care si l-au facut religie, si ii loveste de ii prabuseste.
Nu sunt obisnuiti sa se loveasca de greutati, sa le duca, sa gaseasca iesirea din ele, ramin in lumea lor imaginara, perfecta, perfectionista, iar greutatile ii doboara.
Perfectionismul e boala a orbirii si transformarii puterilor de razbire in neputinciune.

Lumea nu e roz, oricit ti-ai crea tu imaginea despre ea ca perfecta, oricit ai incerca sa faci totul perfect, sa duci munca ta la perfectiune, si sa ai asteptarile tale de poveste, lumea nu e roz, intimplarile nu sunt roz. Perfectionistii sunt ca niste masinute-robotei care nu au scoala vietii.

Nu stiu sa priveasca la greutatile celorlalti, si sa ii ajute, nu stiu sa se bucure, nu stiu sa multumeasca.
Nu stiu sa se smereasca, nu stiu sa accepte si imperfectiuni, considerindu-i pe cei nu atit de perfecti ca ei, niste rebuturi, niste exemplare nereusite.
Se vor afunda cu timpul in aceasta boala a lor, iar cind vor ajunge sa intimpine in cale lovituri ale vietii, faptul ca li se va arata limitele vietii, nimicnicia vietii, ii va disloca din fantezia bolii lor.

Vor ajunge, atunci cind vor realiza care e valoarea vietii, sa isi dea seama ca au alergat dupa himere, atunci cind telul lor era perfectiunea.
Bine e ca aceste persoane sa le evitati, sa evitati contactul cu ele, caci au duritate, au rautate, au ochi dur, vad numai nerealizari, nu stiu sa vada binele din altii, nu stiu sa arate mila, compasiune si dragoste. Bine e sa le evitam, pina e sa-si vina in fire.
Perfectionistii vor fi mereu ne-multumiti, sau foarte greu de multumit, vor fi greu de suportat pentru ceilalti.
Bine e sa caute sa invete smerenia, din aceasta vor putea gusta bucuria, bucuria din lucruri mici, vor putea gasi valoarea milei, a compasiunii, a iubirii de ceilalti, vor gasi valoarea vietii.

Perfectiunea care o cauta ei, si careia isi inchina alergatura vietii lor, ii impiedica sa Il cunoasca pe Dumnezeu din ei, din ceilalti, vor ajunge la culmea perfectiunii cautate, dar de acolo mai mult nu mai vad a cauta si a gasi, acolo e depresiunea in care se va scufunda lumea lor. Nu au cunoscut Adevarul, Calea, Viata, nu au cunoscut ca poate exista si nelimitare in viata, si desavirsire nelimitata.

De cauta perfectiunea, vor ajunge de se vor limita, si culmea lor va fi depresia lor.

De vor ajunge sa Il cunoasca pe Dumnezeu, sa caute desavirsirea, vor putea ajunge la nelimitare,  caci spusu-ni-s-a

„Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.” (Matei5,48)

Desavirsirea intru si spre Slava lui Dumnezeu, este care care nu are limita, care nu are culme, care nu te arunca in depresiunea ajungerii la acea culme, nu are limita, tot timpul se poate face ceva pentru a incerca sa ajungi sa fii ucenic urmator si implinitor al Cuvintului lui Dumnezeu.

Anunțuri