Cum ar fi, ca fiecare sa isi poarte chipul sufletului pe fata, sa isi vadeasca siesi – in oglinda, si tuturor din cale, chipul sufletului. Cum ar fi ca valoarea omului sa fie data de valoarea chipului sufletului sau, care sa fie vizibil, pe fata, si frumusetea omului sa fie data de frumusetea sufletului sau.

Va fi ceva foarte delicat, caci vazindu-se poate frumosi ca ar avea chipul sufletului frumos, oamenii poate ar ajunge sa se mindreasca sa se inalte pe sine, si ajungind sa isi uriteasca chipul. Dar vazind ce anume le uriteste chipul, va fi sa nu mai faca acelea, si vazindu-si chipul frumos vor fi sa ajunga sa se smereasca caci smerenia e blinderea sufletului iar mindria e incrincenarea lui.

Si chipul sufletului ce-l va purta pe fata nu va avea sa poate fi asuns de pomada, de vopseluri, ci va avea frumusetea sa neumbrita de cele ce ascund.

Va fi ceva foarte delicat, caci de va fi pe cale sa vezi un om cu chip mai intunecat, cu chipul sufletului innegurat revarsindu-se pe fata, nu vei putea sa te dai de-o parte venind, vazind si trecind pe alaturi, caci nepasarea si ne-ajutorarea va fi sa intunece din chipul celui ce trecu fara sa dea de ajutor.

Cei cu fata innegurata, cu sufletul greu, vor fi sa fie ca niste copii bolnaviori ce au nevoie de suportul si ajutorul tuturor, pentru a deveni si ei luminosi la fata, si chipul sufletului lor sa fie frumos.

Cum ar fi sa porti pe fata ta blindetea, bunatatea, iubirea, mila, pacea si sa le dai din plin celor ce au nevoie, caci nu din ale tale vei da, ci din cele ale lui Dumnezeu, caci cele ce le cresti in sineti sunt darurile lui Dumnezeu, si poti da din plin, caci plinul nu e al tau, si din ce dai mai mult, din acelea se imbogateste mai mult sufletul tau. Nu e ca din cele materiale, care din care dai, parea-ti-s-ar ca te-ai saraci din ele, desi de dai din ele, le cresti pe cele ale sufletului prin milostivirea ta, si apoi si aici e o taina, caci din cele materiale de le dai in adevar, ti se vor intoarce spre uimirea ta, mai multe. Din cele ale lui Dumnezeu ce le porti in tine, poti da oricit ca nu e limita, de nu dai, te saracesti si te istovesti si le irosesti si vei plati ca nu le-ai folosit, de dai insa, te imbogatesti si te cresti si mult mai mult primesti.

Cum ar fi ca valoarea omului sa fie data de adevarata lui valoare, de frumusetea si delicatetea sufletului, si cei cu chipul luminos sa ii atraga pe toti cei mai innegurati spre tamaduire, sa fie ca niste calauzitori si ajutatori pentru ei, pentru a le ridica greutatea de pe suflet si a-i ajuta sa-si gaseasca valoarea.

Nu in bogatie sta valoarea omului, caci azi e si miine se duce, o poti avea cit o ai si ti-e rinduit, dar nu o poti lua cu tine. Nu in putere sta valoarea omului, caci azi o ai si miine poti ajunge beteag, sau anii iti iau ce ai avut. Nu in minte si inteligenta sta valoarea omului, caci azi o ai si te increzi, dar miine poate mintea ta va aluneca si din inteligent poti ajunge nevolnic. Nu in frumusetea exterioara sta valoarea omului, caci azi o ai, dar anii de miine ti-o vor zbirci si va ajunge pamint. Nu in cele afisate ale materialului sta valoarea omului, ci in chipul sufletului sau, in cele asunse in interiorul sau, care vor ajunge sa fie la vedere, caci nimic din ce-i ascuns nu va ramane nedescoperit.