Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. 
Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. 
Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. 
Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. 
Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta. (Luca18, 10-14)

Pilda spusa lor, pilda spusa noua, dar cine sa aibe urechi de auzit?

Usor e sa judeci si sa faci aprecieri, sa te apreciezi pe tine, ale tale jertfe, caci stii ce ai facut ca sa le poti face, si de ai facut te vezi pe tine maret, iti creste valoarea in ochii tai. E usor sa judeci, si daca cumva te consideri si rivnitor si drept, atunci grija sa ai sa nu fii la un pas de inselare. E usor sa dispretuiesti si sa arunci aprecieri negative asupra altora, ca asa ii vezi tu. Asa ii vede ochiul tau dupa masura cu care ii poti masura tu. Si ce masura sa ai daca nu ii cunosti, daca nu le cunosti nevointa si tainele sufletului, ce masura sa ai sa ii judeci si sa ii vorbesti?

Facusi judecata altora, te vazusi pe tine maret, si drept si altii in micimea lor nu iti ajung nici la vrednicia sa se apropie de tine.

Si, stand la spate, langa picioarele Lui, plangand, a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, si cu parul capului ei le stergea. Si saruta picioarele Lui si le ungea cu mir. 
Si vazand, fariseul, care-L chemase, a zis in sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa. (Luca 7, 38-39)

Usor e sa faci judecata, si dupa ce ai degradat pe unii oameni si nu-i consideri demni de masura ta, ajungi sa nu ii mai accepti nici linga tine, nici la masa ta, si de e ca acesti oameni sa stie ca e ceva gresit la ei si sa caute tamaduire sau intoarcere, cu acelasi ochi rau ii privesti. I-ai pierdut din iubirea ta.

Iar carturarii si fariseii, vazandu-L ca mananca impreuna cu vamesii si pacatosii, ziceau catre ucenicii Lui: De ce mananca si bea Invatatorul vostru cu vamesii si pacatosii? 
Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem pe cei drepti ci pe pacatosi la pocainta. (Marcu 2, 16-17)

Cei pacatosi stateau mai departe, si vamesul statea mai incolo, si pacatoasa care intrase si se apropiase de Hristos sa-i spele picioarele cu lacrimile ei, indraznise sa faca ceva care ii smintea pe farisei, se apropiase de un drept, pacatosii trebuiau sa stea deoparte, caci erau deja osinditi si ca si morti. Nu aveau cunoasterea iertarii si a iubirii. Legea lor era legea contabilitatii.

(…)

Ii vezi pe altii rapitori, nedrepti, adulteri, si vazusi si pe acel vames, ochiul tau rau vedea cele rele, masura cu care i-ai masurat pe altii, e masura ta, nu masura lui Dumnezeu. Venisi la Dumnezeu, dar tot pentru altii ai ochi, venisi la imparat dar ai ochi pentru slujitori, ca sa ii vorbesti.

Postesti de doua ori si o spui ca si cum i-ai arata lui Dumnezeu, vezi cit sunt de drept, asa e legea, asa fac, sunt bun (!); si spui ca si cum ai astepta multumire si rasplata de la Dumnezeu pentru asta, ca are Dumnezeu nevoie de postirea ta?  Sau tu ai nevoie, daca intelegi ce e cu ea? Caci de nu-i intelegi trebuinta, atunci postirea ta e de fatada, si plata va fi tot asa.

Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu osandeasca pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit. 
Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia? Pentru stapanul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea.  (Romani 14,3-4)

Si cel ce mananca pentru Domnul mananca, caci multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca pentru Domnul nu mananca, si multumeste lui Dumnezeu. (Romani 14,6)

Asa era legea data lor, lege contabila: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Si prinsi in socotelile lor contabile, nu mai stiau ce e iertarea, ce e iubirea, ce e jertfa.

Si privind, a vazut pe cei bogati, aruncand darurile lor in vistieria templului. 
Si a vazut si pe o vaduva saraca, aruncand acolo doi bani. 
Si a zis: Adevarat va spun ca aceasta vaduva saraca a aruncat mai mult decat toti. 
Caci toti acestia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta insa din saracia ei a aruncat tot ce avea pentru viata. (Luca 21, 1-4)

Valoare adevarata nu mai era dreapta masura contabila care au primit-o ca lege – legea veche, ci valoarea o avea jertfa si iubirea – plinirea legii.

Trebuinta pentru mintuire nu era faptul ca ai facut si ai bifat totul in catastif, ca ai dat zeciuiala, ca ai postit dupa lege, ci trebuinta era si binele care nu l-ai facut si ai putut sa-l faci dar te-a lenevit contabilitatea jertfei asumata ca rezolvata. Ai fi putut face bine, ai fi putut aduce o jertfa, si nu ai facut zicind ca facui dupa lege nu trebuie sa fac mai mult? Atunci binele ce nu l-ai facut se tine ca un minus pentru care trebuie sa raspunzi si mai greu: trebuie sa platesti.

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. 
Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; 
Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.  (Matei 25, 34-36)

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. 
Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; 
Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. (Matei 25, 41-43)

Imparatia lui Dumnezeu, cea care e si in launtrul nostru, nu e contabilitate, nu e o complacere in cifre, zicind: facui cifra de jertfa nu mai trebuie sa fac mai mult. Imparatia lui Dumnezeu nu e contabilitate ci e iertare, iubire si jertfa. Iar jertfa va trebui sa fie cit e sa se poata, si chiar mai mult, caci de e sa fie mult, ce e mai mult decit puterile tale le va plini Dumnezeu pentru ca jertfa si bucuria sa fie depline.

(…)

Vamesul, un nume dat pentru cei de o moralitate indoilenica – cei pacatosi – cu uriciuni in suflet, prins in nimicnicia sa, vadit fiind de cuget, de inima sa, statea mai departe, dar era cu Dumnezeu alaturi, caci Il putea primi, avea sufletul aplecat, avea ochii picurind, si cugetul nu mai putea sa spuna, decit: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.

Nu avea de raportat biruinte ale jertfei contabilicesti, nu avea ochi rau pentru altii, caci nu isi ridica ochii de jos. Era el cu cugetul lui, cu inima lui plingind si dorind dupa Dumnezeu. Iar Dumnezeu era cu el, caci in delicatetea sufletului lui putea sa primeasca alinarea si mingiierea. Venise la Dumnezeu, si era cu Dumnezeu.

Cazut de esti, in greutati sau pacate, nu te lasa, ca Domnul nu te lasa, te cauta ca pe oaia ratacita, ca si pe drahma pierduta. De esti jos, singura varianta e de a-ti ridica ochii catre Dumnezeu, singura si adevarata varianta. Dar de acolo de jos, de unde esti, vezi-te asa cum esti, si de iti vezi pacatele si de le vadesti, alinare si iertare vei afla, caci Domnul iarta, alina, ridica si mintuieste, oricit de cazut ai fi.

Nu lasa ochiul sa judece exteriorul, pentru a-ti vedea marirea, sau nimicnicia altora, ci deschide ochiul pentru a vedea interiorul, pe ale tale nu pe ale altora, caci de ale tale raspunzi, si acolo de va fi locul curat si maret, si exteriorul va fi asemenea.

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. (Matei 6,33)

Anunțuri