Telefonul, radioul, televizorul au aparut din nevoia omului de a comunica, de a transmite. Comunicarea e impartasire cu ceilalti a informatiilor, a vestilor, e cunostintelor, a bucuriei. E nevoia a imparti cu ceilalti din plinul tau, a impartasi valorile tale.

Ce s-a ajuns de la nevoia de a comunica pina acum?

Simplu, e sa mergem cu autobuzul, sa deschidem televizorul si vedem cum s-a deformat nevoia de a comunica. S-a transformat in birfa, in spam, in exagerare, in promovarea non-valorilor, in promovarea materialului.

Din comunicare, din impartasire a sinelui, s-a ajuns la conversatii goale, la baliverne, la birfa, la zgomot. In cazul in care mergeti cu transportul in comun, se aud de jur imprejur zeci de conversatii, zgomot, cuvinte goale, care pentru cei ce vorbesc poate au sens, pentru restul din autobuz – nu – ci e doar zgomot nesfirsit. Asa ca sa nu ne miram, daca vedem tineri – mai ales – cu urechile astupate, conectati la muzica proprie, incercind sa se rupa de cei din jur, cautind valoarea in izolarea lor, rupindu-se de orice nevoie care ar putea avea cineva din apropierea lor. Altii sunt bucurosi, caci fac comentarii pe baza a ce aud de la altii vorbindu-se si fac haz si comentarii mai tare decit cei care vorbesc, asa ca zgomotul se auto-intretine. Telefonul nu mai este comunicare, informare, impartasire, ci este baliverna, zgomot nesfirsit, birfa, refulare, irosire.

Televizorul, (sau radioul – dar acesta nu are asa mare impact, caci mesajul e doar sonor si nu si vizual pentru a se maximiza impactul), doar sa-l deschidem si ne lamurim la ce s-a ajuns.

O distragere de la noi insine, caci distractie nu este, ci e distragere.

O promovare a exagerarilor, a non-valorilor, a spamurilor.

Caci reclamele ce sa fie, decit spam. Suntem prea saraci ca sa nu avem spam in viata noastra. Fie afise cit casa, cit blocul, fie minute in sir de spam – minute din timpul nostru. Si spunem ca nu avem timp… cum sa avem cind il risipim si il devaloram noi insine.

Dupa ce vedem la televizor exagerari sau spamuri sau non-valori, ne simtim oare plini? Ne simtim ca ne-am valorat timpul? Nu! Ci ca l-am pierdut, ca am inrosit in non-valoare ceva foarte pretios ce avem, ca ne-am distras de la noi si de la ce conteaza sau ne-ar face plini si ne-am nemultumit.

Mai e televizorul – comunicare? Mai este distractie?

Uneori, dar foarte rareori. Si pentru a prinde acele foarte rareori stam si asteptam si inghitim reclame, exagerari, frinturi bine alese de promovare a materialului si de trezire a nemultumirii si insuficientei in noi.

Si cu ce ne alegem de la irosirea timpului in distrageri – decit cu nemultumire si secatuire,

Ne consumam, ne irosim, ne obosim, ne umplem nu de plin, ci de sec, ne umplem de nemultumire si de un sentiment de pierdere a timpului, ne umplem de nemultumirea materialului, si in loc sa invatam sa multumim, sa impartasim din plinul nostru, ajungem nemultumitori si cu gol in loc de plin.

Orice e exagerare, nu e bine, nu e pe calea dreapta, e deviere. Orice distragere de la ce conteaza e irosire a ce puteai sa fi facut sau sa fi primit sau sa fi impartasit. Irosirea este tinerea de la binele ce ai fi putut a-l face.

Zicem ca nu avem timp, ca zboara, ca nu stim unde se duce, suntem goi inlauntru, caci nu mai pretuim valoarea si ne irosim in non-valori, ne irosim in material si ii dam putere asupra noastra. De ajungem sa zicem ca nu avem timp, atunci sa incercam sa eliminam din ce ne ocupa acest timp, sa nu il mai raspindim in distragere, ci sa il folosim bine, pentru noi si pentru altii. Caci timpul nu se masoara in material, ci timpul se masoara cu inima, cu miscarea inimii, cu bucurarea inimii. Timpul are alta valoarea cind primesti bucurie in inima, cind poti sa oferi bucurie. Nu masura timpul cu orele ci masoara-l in ce ai putut sa dai, sa impartasesti altuia din plinul tau, din ce ai jertfit pentru altul. Timpul atunci este valoarea si nu e irosire. Timpul isi schimba valoarea din material in supra-creat. Caci valoarea lui e data de cum ajungem noi sa il simtim. E irosire sau e bucurie? E distragere sau e miscarea inimii?

Schimbati valoarea timpului din ore materiale in strafulgerari de inima. Atunci orele care alearga si timpul care ni se pare ca nu il avem va avea valoarea lui initiala.

Din timpul nostru material putem sa ajungem sa traim in timpul lui Dumnezeu, unde fiecare clipa poate avea valoarea unei vieti, poate aduce un plin si bucurie si multumire.

Anunțuri