Cind ai ceva te obisnuiesti cu el, iti intra in normalitate sa il ai. Cind ai ceva de bine, iti e ca normalul, caci binele e normalitatea, iar de e sa fie rau, vrei sa scapi de el, caci raul este anormalul.

Cind e sa ai ceva, si te obisnuiesti, ajungi uneori sa neglijezi acel ceva ce ai. Stii ca e acolo, dar nu te mai ingrijesti de el. Ajungi sa nu mai multumesti pentru ce ai, ca ti se pare normal sa ai. Iar pentru ce nu multumesti si nu mai apreciezi la adevarata valoare, ajunge in ignorare sau uitare, ajunge sa fie devaluat pentru faptul ca este obsnuinta, ajungind a se va degrada, a se va pierde in uitarea ta.

Avem multe minuni in viata, dar nu le vedem, caci le consideram normal sa le avem. Avem minuni, dar nu mai multumim pentru ele, iar ce avem, pentru ca nu le mai regasim adevarata valoare, le irosim.

Cind regasim adevarata valoare a ceva ce am avut?, dupa ce s-a departat de la noi, dupa ce am pierdut acel ceva, sau cind din bine a ajuns acel ceva sa fie rau.

Cine multumeste cu adevarat ca are sanatate?, sau ne e intrata in normalitate ca uitam de ea, si ajungem chiar de ne-o degradam.

Cine stie ce valoarea are sanatatea, decit cineva care nu o mai are, care ii intelege valoarea de minune. Oare nu ajungem si noi sa irosim ce avem, pentru faptul ca uitam sa multumim, pentru faptul ca uitam valoarea binelui care il avem, si il pierdem in neglijenta obisnujintei si in uitarea noastra?

Din cind in cind, e pentru binele nostru sa pierdem ce avem deja pierdut din vedere si din multumire, caci de ni se ia, ii regasim valoarea, si cind e sa dobindim din nou, vom stii sa il tinem in aprecierea si multumirea noastra.

De ati pierdut ceva ce va era in obisnuita, in spectrul normalului, ginditi-va de e sa fi multumit, de e sa fi apreciat acel ceva, de e sa-l fi valorat si de e sa fi adus roade cu ce ati avut.

De ai, sa nu te porti ca cel ce nu are, ca sa nu pierzi ce ai uitat ca ai.

Anunțuri