Unde ti-e gindule, linistirea ta?

Unde ti-e viata, valoarea ta? Unde ti-e omule, adevarul tau? Unde ti-e timpule, plinatatea ta? Unde ti-e gindule, linistirea ta?

Lumea e in faliment, criza e falimentul valorilor, economic lumea e bine numai valorile sunt denaturate ajungind ca materia si materialul sa fie prinse in jocul non-valorilor. Tari ajunse in faliment, din degradarea valorilor. Familii aflate in ura, vecini aflati in invrajbire, copii si parinti aflati in neintelegeri, parinti care isi omoara rodul lor neimplinit inca pentru a putea vedea lumina. O lume devaluata, o lume care a uitat de Dumnezeu, o lume fara frica de Dumnezeu, dar traind o frica, o lupta si o tulburare continua.

“Acolo s-au temut de frica, unde nu era frica (Psalmi 13,5)

Adevaratele valori sunt uitate, lumea se transforma doar in banesc, material, mocirla, isi impietreste inima, ajungem sa dam doar cezarului, iar lui Dumnezeu, ajugem sa nu Ii mai dam nimic, nici inima, nici cugetul, nici virtutea noastra nu le mai inchinam lui Dumnezeu, ci le punem in slujba lumii falimentare din prisma valorilor. Ne lipim inima de material, de bani, ne-o tinem noi prin vointa noastra aici pe pamint.

“Sus să avem inimile.”

O lume pierduta prin lipsa valorilor adevarate, o lume in criza valorilor.

Usor ajungem sa ne ratacim neavind imaginea valorilor adevarate si netraindu-le, si bombardati tot timpul de non-valoare, usor putem ajunge sa ne devaloram timpul prin alocarea lui ingrijorarilor lumesti. Framintarile, grijile date de cele lumesti ajung de ne subjuga, ajung de ne fac sclavii acestora cu toate ale noastre, cu timpul nostru, cu cugetul nostru, cu inima noastra. Ne zbatem in limitele vietii noastre cautind sa ne vedem valorile, obturate insa de non-valorile atot-promovate, pierduti in nelinisti, chinuiti, si neimpacati.

“Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta,
Blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateeni 5,22-23)

Ne luptam cu gindurile sa ne aflam linistirea, sa ajungem la gindul bun, dar nu il ajungem daca nu iertam si sa lasam cele grele, sa le uitam. Ne luptam cu ele, si ele se lupta cu noi. Alegem noi insine sa le ducem pe cele grele, rele aduceri aminte, ne lupta, iar sufletul se subrezeste, caci nu am iertat si nu am uitat. Ne prindem in viltoarea aducerilor aminte, a relelor aduceri aminte, si ne incrincenam, ne ingreuiem, ne inmocirlim mintea, iar sufletul se chinuie si el, iar trupul ajunge fara de taria sa, si boleste.

“Feriti-va de orice infatisare a raului” (1 Tesaloniceni 5,22)

Non-valoarea e o infatisare a raului, denaturarea perceperii valorilor, e o infatisare a raului. Feriti-va de orice infatisare a raului.

„Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20)

Ne asteapta pe cale dusmanul pacii noastre, ne asteapta ca un tilhar sa intre pe portita lasata deschisa de neiertare, de neimpacare, de ne-uitare a raului, ne asteapta si cind e de ne coborim din bucurarea sufletului, ne prinde, si ne inconjoara cu relele-aduceri in minte. Ne ajung uriciunile, relele, relele aduceri aminte, patimile, cele ale vrajmasului pacii noastre, ne ajung si ne dezbraca de haina bucuriei, ne ranesc sufletul, il ingreuiaza, viltoreaza mintea in nelinisti, ne bolesc trupul. Feriti-va de orice infatisare a raului, caci neiertarea, neuitarea si reaua aducere aminte e infatisarea raului.

“Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort.” (Luca 10,30)

***

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, sa ajungem sa ne dezlipim inima de cele de jos, sa ni le agonisim pe cele usoare, pe cele de sus, ca acolo sa avem comoara noastra, si acolo si inima noastra.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, sa regasim adevaratele valori, frumusetea sufletului, usurarea sufletului, si sa aducem roade bine-placute Domnului intru binecuvintarea Duhului Sfint.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ajungem sa ne despatimim, sa lasam orice infatisare a raului, si sa inchinam inima, cugetul si toata simtirea noastra spre Slava lui Dumnezeu si spre mintuirea sufletelor noastre.

“De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?” (Ioan 14,9)

din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului

“De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?” (Ioan 14,9)

Daca raportam la noi aceasta intrebare, poate descoperim o realitate surprinzatoare. Ar putea fi oare adevarat ca Mintuitorul, Care ne este atit de cunoscut si de apropiat inca din copilarie, sa fi ramas pentru noi un strain?

Teribila, trista presupunere! Ar fi oare cu putinta ca noua, celor ce am fost de atitea ori martorii bunavointei si slavei Sale, ai milostivirii Sale, care ne-am bucurat de indurarile Sale, care ne-am nutrit cu cuvintul Sau, sa ni se puna aceasta intrebare: “De atita vreme sunt cu voi, si nu M-ati cunoscut?”

A nu-L cunoaste pe El inseamna a nu sti nimic, a-L cunoaste inseamna a sti totul. Sa incercam sa patrundem bine in aceasta cunoastere si vom gasi in ea raspuns la toate intrebarile ce ne framinta, ne vom clarifica toate dubiile. A-L cunoaste pe Hristos! Iata in ce consta sensul vietii noastre, cita lumina, dupa intuneric; pace si liniste dupa spaima si lupta!

(…) “Mielul cel injunghiat” rupe pecetile, deschide calea. Atita timp cit nu-L vom gasi pe Iisus, vom ramine in ignoranta in fata adevarului. Numai cunoscindu-L ajungem la lumina si tenebrele dispar. Pacatele noastre, durerea noastra, greselile noastre provin de acolo de unde Domnul ramine pentru noi un necunoscut. Cel ce il cunoaste mai bine pe Hristos patrunde in adincul adevarului, se inalta mult deasupra pamintului. Nebunia noastra, pacatele noastre, alunecarile noastre, isca dramatica intrebare a lui Hristos: “Si nu M-ati cunoscut?”. “Cautati-L”, spune profetul. Ratacim, orbecaim in bezna pina cind ne apare Cel ce este Lumina lumii.