Dar ce e fericirea? Ce inseamna a fi fericit?

Nu e o intrebare contextuala, adica as fi fericit – daca…., nu ma refer la fericirea cu dimensiunea aici si acum, dintr-un anumit context, generata de cauzalitate sau de anumite imprejurari…

Ci la Fericire.

Am cautat pe internet …, si as mai putea cauta mult si bine….

„Omul se adapteaza oricarei placeri; numai stimularea suplimentara ii creste nivelul de fericire; cand situatia se stabilizeaza, se va reveni din nou la nivelul mediu de fericire”

…in cazul asta, intelegem sau simtim fericirea la un anumit nivel, dar ne obisnuim cu acea stare, si vom avea nevoie de un supliment pentru a ajunge la aceeasi intensitate, altfel nu o vom mai intelege ca fericire?

Dar nu asta e fericirea. Daca o primim contextual sau relativ, inseamna ca nu asta e fericirea in termen absolut, in adevaratul ei sens.

„Sir Richard Layard spune ca sunt aproximativ sapte elemente ale vietii, pe care el le numeste „The Big 7“, pe care putem miza pentru a avea o existenta buna: relatiile de familie, situatia financiara relaxata, comunitatea si prietenii, sanatatea buna, libertatea si valorile personale, pe care sa reusim sa le traim fara a ne fi contrazise. A saptea ar fi munca.”

dar sunt oameni care nu beneficiaza de toate, oameni care au greutati, acei oameni nu pot fi fericiti? Sau trebuie sa ajungi sa te multumesti cu ce ai, sa multumesti pentru ce ai, sa fi bucuros ca ai atit cit ai. Asta e sa ajungi sa fi fericit?

Cum e sa faci pe cineva fericit sau sa ii urezi sa fie fericit. daca nu stii ce e fericirea?

Ii urezi, ii doresti sa fie fericit, dar te referi la dimensiunea de aici si acum, la cit anume poate cuprinde sau intelege din fericire?

Daca noi suntem deja fericiti dar nu cuprindem cu intelegerea si nu o recunoastem? Pentru a cuprinde fericirea trebuie sa ne-o apropiem ca sa o intelegem? O cautam, o dorim, o spunem cind uram de bine, dar ce e fericirea in adevar?

Afirmatie: toata lumea doreste fericirea.

Dar ce e fericirea?

Sa incercam sa gasim explicatie – la ce e fericirea, incercind sa explicam cum e ne-fericirea. In primul rind, nu ne-o dorim. E chin, e tristete, e tinguiala, nemultumire, ochelari de cal, uitare… Mai ales uitare de Dumnezeu.

Deci fericirea e invers fata de ce e nefericirea.

Daca fericirea e un sentiment, si fiecare o intelege sau o simte dupa cum e invatat sa o recunoasca, ar insemna ca fericirea e un lucru personal, nu e absolut, ca e facuta din bucatele, din multumire, din bucurie, din liniste, din plin sufletesc.
…Ajungi sa simti fericirea, dar apoi, dupa ce ai gustat-o, parca vrei mai mult, ca un drog, vrei sa o simti din nou, dar trebuie sa fie mai intensa din punct de vedere absolut, caci de nivelul ala te-ai obisnuit – deci nivelul aceleiasi fericiri e relativ, desi intensitatea e aceeasi dar perceperea e diminuata cu fiecare noua senzatie de fericire.

Nu zice nicaieri: Fiti fericiti! Nu e data ca porunca caci ar fi ca si cum ar tine de noi, de actiunea noastra, sau de vointa noastra… Desi poate tine de vointa noastra – daca vrem sa nu fim nefericiti, si facem orice ca sa nu fim nefericiti. Deci ca sa fim fericiti, trebuie sa facem asa ca sa nu fim nefericiti.

Se zice: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat, dati multumire pentru toate!

Se zice de acele ceva care tin de noi, de alegerea noastra. Noi putem alege sa privim cu bucurie toate. Era undeva zis: Exista Dumnezeu! Nu va purtati ca si cum nu ar exista!

… Acele ceva care tin de noi. Noi, din a noastra actiune si alegere, putem sa alegem bucurie nu intristare, sa le privim pe toate asa cum sunt si raspunsul nostru sa fie bun. Adica: exista Dumnezeu!

Noi putem alege sa fim multumitori si nu nemultumitori, noi putem alege sa ne tinem mintea, inima dezlipite de relativitatea materiei si sa o unim cu Dumnezeu.

Nu se zice, fiti fericiti! Ci sunt fericiti cei…..: cei ce n-au vazut si au crezut, cei saraci cu duhul, cei milostivi, cei blinzi, cei curati cu inima, cei facatori de pace, cei ce pling si inseteaza de dreptate – … si apoi, ce e dreptatea? – dreptatea lui Dumnezeu e iubirea – .

Sunt fericiti, caci aceia vor mosteni pamintul, caci fii lui Dumnezeu se vor chema, caci a lor va fi imparatia cerurilor….

Deci se vorbeste de o stare de fericire viitoare.

… Se fac urari: sa fi fericit!

Dar ce e fericirea? Ce anume o genereaza, care e relatia de cauzalitate?

Daca te bucuri pururea, daca te rogi neincetat, daca dai multumire pentru toate, acestea sunt cele ce duc la fercire? Sau daca esti fericit ajungi sa te bucuri pururea, sa te rogi neincetat, sa dai multumire pentru toate?

Ceea ce porneste relatia de cauzalitate este ce anume putem alege noi, ceea ce putem face noi, adica cele ce ni se spun a face, pentru a ajunge sa fim fericiti – in adevaratul sens al cuvintului.

Fericirea in adevar, nu e cea relativa, contextuala, tine de ce va fi, vor fi fericiti cei care….

Cei care se poarta aici si acum, in adevaratul context. Iar contextul de netagaduit este: exista Dumnezeu! Iubirea, arderea inimii, pacea aceea in acea masura de devine tangibila, plinul de multumire, de bucurie, de iubire, care atunci cind devine plin, si mai mult loc de face pentru a primi mai mult – fericiti cind vor avea imparatia cerurilor apropiata – aici, sau ca parte – acolo.