Cine sunt cei saraci cu duhul? Am gasit un raspuns: inocentii. Dar cine sunt inocentii? Si am gasit un raspuns: cei saraci cu duhul!

Adica nu am gasit un raspuns.

Unele explicatii spun ca sunt acei oameni care au mintea ne-ingramadita de agitatia de atita cunoastere, informatii. Dar duhul nu e mintea. Deci nu e raspuns.

Alte explicatii spun:
“Saracia cu duhul inseamna sa fii sarac de toate lucrurile lumii acesteia, incat duhul tau sa nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situatie sociala, nici de lupta politica, nici de nimic altceva din ce este lumesc.Sufletul tau ar trebui sa fie liber, sa traiesti liber,  ca un strain in lumea aceasta pamanteasca.”

A-ti lega duhul de cele materiale, nu implica o legatura directa caci nu duhul se leaga de ele, ci inima, ci faptul ca te covirsesc cele materiale, fie prin grija, fie prin iubire, si iti ocupa mintea sau inima. Duhul nu se leaga de cele materiale, si nu explica cum a fi sarac cu duhul.

O alta explicatie gasita: “este o exprimare în Biblia Englezã pe care o gãsesc folositoare – “Fericiti cei care–si cunosc nevoia lor de Dumnezeu””

Un bun punct de pornire, dar nu e explicatie.

***

Sa luam: a fi sarac in ceva. O disecare nefericita a expresiei, caci nu am ajuns nicaieri bine.

A fi sarac, inseamna sa nu ai, sa te vezi ca nu ai, sau sa stii ca nu ai, sau sa simti ca nu ai.

„Caci celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca nu are i se va lua”

Deci, nu e buna disecarea.

Apoi, ai darurile duhului, talantii pentru care raspunzi si pe care trebuie sa ii inmultesti, deci, cum poti manifesta daruri, cum poti sa fi multumitor pentru ele, daca consideri, ca esti sarac in ceea ce a generat relatia de cauzalitate?

Nu e buna disecarea.

Apoi se mai vorbeste de darurile duhului care nu se manifesta plenar daca nu sunt acoperite de Dragoste. Dragostea, iubirea este nivelul adevarat si absolut de manifestare a oricarui dar.

Si ne-am departat de subiect.

Deci, cei saraci cu duhul.

… bune sunt discutiile cu colegii pe balcon, chiar daca ii cheaunesti, dar in schimb primesti un cuvint bun.

Cuvintul bun a avut un nume: Felicia-Tereza – adica fericitul tezaur – in traducerea mea.

Totul se rezuma la raportare, la apropiere, la masura de primit, la plin.

Raportarea la Dumnezeu. Golul, dorul de apropierea de Dumnezeu. Si cu cit te apropii mai mult, pe linga plinul pe care il primesti, cu atit esti mai insetat, e un loc si mai mare de umplut, te vezi si mai mic, si mai sarac, dar primesti in compensare si mai mult, si se face si mai mult loc pentru a primi.

E un ceva fara limita. Sau limita e Imparatia lui Dumnezeu.

Te apropii de Dumnezeu, primesti plinul dupa dorirea, dupa nevoia ta. Nu doar ca te vezi binecuvintat, si plin – de iubire, de pace, de impacare, de liniste, de tot. Nu doar ca ai masura plina, dar odata cu asta apare si mai mult loc de umplut, o dorire si mai mare, o nevoie si mai mare. E un loc unde poate incape totul, si nu are limita. Caci imparatia lui Dumnezeu este si inlauntrul nostru.

Anunțuri