Incercam sa oferim copiilor un cadru cit mai perfect in care sa creasca, sa invete, sa se dezvolte. Le oferim pe cit posibil toate vrutele, cautind sa-i bucuram, sa le oferim plinul. Cautam sa-i protejam, sa-i ferim de grele.

Dar nu un cadru perfect duce la cresterea copilului, ci ii slebeste puterea razbaterii, ii diminueaza dorirea si puterea de a lupta. Un cadru perfect nu e mediul perfect in care se se desprinda abilitati, dexteritati, si sa li se dezvolte inventivitatea si gasirea de solutii.

Invatarea intr-un cadru perfect nu are acelasi efect, aceeasi putere de imprimare in minte, sau in suflet, sau in trup, fata de invatarea intr-un cadru unde lipseste ceva, fortuit lipseste ceva.

Dorirea de a atinge un tel, de a ajunge la un lucru, e mult mai puternica cind lipseste un element care ar face drumul pina la ea lin si usor.

Dorirea dispare atunci cind mediul contine obiectul doririi, si rivna, lucrarea de a-l ajunge, multumirea de a-l avea nu isi mai au locul.

Mai invata copiii cu aceeasi putere de patrundere, cu aceeasi rivna si dorire de a cuprinde acum cind au totul la dispozitie?

Putem face comparatie cu timpurile noastre, cine a trait atunci stie, pe vremea cind se lua lumina, si ajungeam sa ne facem temele la lampa cu gaz, sau la luminare. Nu era mai mare dorirea de a invata, atunci, cind nu era cadrul asa perfect precum il au copiii nostri?

Lipsa unui element ce ar face cadrul perfect, da valoarea mai mare actiunii care vrei sa o intreprinzi, si ajungerea la finalul obiectivului are valoare mai mare, si e pretuit mai mult. Faptul ca doream sa invatam, si ca puteam scrie, sau asimila informatii in acel cadru nu prea perfect, avea importanta mare, si informatia avea valoare mult mai mare.

Informatia care o culegeam avea valoare mai mare, caci intervenea si dorirea de a o asimila, si lupta de a o culege, si cadrul acela nu prea perfect pe care trebuia sa-l cuprinzi, lucrarea mintii era legata si cu lucrarea sufletului – dorirea, si cu lucrarea materiala – depasirea, cucerirea mediului nu prea perfect.

Daca am avea de toate, din plin, am mai avea dorire?

Daca am avea pe toate dupa dorirea nostra, oare nu ne-ar lincezi firea, oare am mai incerca sa razbatem, sa fim inventivi, sa creem solutii, sa acceptam schimbare, oare am mai sti sa multumim?

Daca am avea pe toate asa cum consideram noi, oare am mai sti sa ne rugam, am mai gasi in noi puterea rugaciunii?

Cum e rugaciunea atunci cind avem o dorire, si cum e atunci cind zicem ca avem de toate, si stam si lincezim, ca nu mai stim cum sa ne alimentam o noua dorire la care sa ajungem sau pentru care sa ne inaltam sufletul in rugaciune?

Cum e rugaciunea atunci cind ne lipseste ceva, si cum e atunci cind stam pe un plin si ne lenevim?

Cum striga catre Dumnezeu cel in nevoie, cel caruia ii lipseste ceva, si cum e cel care uita de Dumnezeu cind e imbuibat cu ale lui doriri satisfacute?

Cum e atunci cind ai de toate, dar iti fuge mintea de colo-colo ca nici nu mai prinzi intelesul, caci mintea nu e stimulata si de alti factori, ca dorire, ca lupta de a birui un mediu nu prea prielnic, si cum e atunci cind te caznesti sa citesti si cind fiecare cuvint ti se pare o bucurie ca l-ai aflat si il pretuiesti, si multumesti sa ai putut sa-l afli.

Nu-ti lipsi copilul de dorirea lui, prin faptul ca ii implinesti dorirea imediat, la momentul vrerii, diminuind puterea lui e a invata puterea doririi, de a depride rugaciunea, de a deprinde smerenia.

Nu-ti lipsi copilul de posibilitatea razbaterii, de dorinta de lupta si de a inventa solutii, si de a razbi si cuceri situatii nu prea perfecte, prin oferirea cadrului perfect in care sa creasca.

Nu-ti lipsi copilul de posibilitatea de a-ti ajunge sprijin la batrinete, putind sa duca greul, si depasindu-l, fara sa-i fie frica a se lupta, fara sa se teama ca ar putea cadea si sa se loveasca.

Nu-ti lipsi copilul de indrazneala de a trai, de a se ruga, de a dori, de a razbi.

Cearta pe fiul tau si fa-l sa lucreze, ca sa nu se poticneasca intru rusine. (Sirah 30,13)

Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme. (Pilde 13,24)

Cel care iubeste pe fiul sau il bate, ca mai pe urma sa se bucure de el.  (Sirah 30,1)