Cine oare nu stie cuvintele Domnului: „fie tie dupa cum voiesti”
cine oare nu ar vrea ca raspunsul la rugaciunile personale, sa fie: „fie tie dupa cum voiesti” si sa primim plinirea lor

dar cum sa ajungem la aceasta implinire a voii noastre?
ajungind la masura acelei femei cananeence, la masura credintei, rivnei, smereniei ei

striga femeia aceea dupa Domnul, si nu se apropia, doar striga caci nu voia sa pingareasca cu apropierea ei, cu prezenta ei pe iudei, si tot striga  „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David!”
ea Il cunostea, majoritatea iudeilor nu L-au cunoscut
avea durere mare acasa, fiica ei era pierduta bunatatii, era ingopata de rautatea diavolilor, era rupta de lumea asta si de cunostinta ei
femeia aceea, nu avea ce sa mai faca, si iesise si striga pe strada durerea ei, ajunsese sa nu mai fie om, zi de zi, ora de ora luptindu-se sa tina un om ce devenise neom, se agata cu tot ce putea de trecerea Domnului pe linga satul ei, era speranta ei de a redeveni si ea (si fiica ei) oameni din nou

Domnul o incearca, ii incearca credinta, rivna, staruinta, o cearca pentru a o da pilda vesnica – fie tie dupa cum voiesti –
(caci de veti avea credinta cit un graunte de mustar, veti muta si muntii – si nimic nu va fi voua cu neputinta)

Credea femeia aceea ca Domnul o poate ajuta, dar poate ca durerea ei o facea sa aibe acea credinta
insa acea credinta nu ar fi fost cea adevarata, caci daca un om crede doar din deznadejde, ca nu are alta varianta, atunci orice ignorare de raspuns, sau orice „nu” primit, ar fi facut sa caute in alta parte, ar fi topit acea credinta, ca nu ar fi fost puternica, nu ar fi avut radacini adevarate

Domnul o cearca, nu ii raspunde, dar ea nu se lasa si tot striga
Ucenicii Domnului mijlocesc pentru ea – (asa cum si preotii se roaga pentru noi si mijlocesc cu rugaciunile lor cererile noastre) – dar Domnul le raspunde „Nu sunt trimis decât catre oile cele pierdute ale casei lui Israel”
Femeia aude ca ucenicii au mijlocit pentru ea, aude ca Domnul dupa acea ignorare, spune:  nu sunt trimis pentru altii

ce sa fie oare?…- sa nu ne fie sa ajungem cumva sa-L judecam cumva pe Domnul, ca nu stim noi cele nepatrunse ale lui Dumnezeu !
nu le stim nici macar pe toate ale noastre, asa cum nu stim nici pe ale celuilalt – fapt ce nu ne da dreptul sa-l judecam nici pe cel de linga noi, daramite sa-L judecam pe Domnul
(sa avem grija, mare grija, sa nu ajungem cumva sa-L judecam noi pe Dumnezeu, atunci cind vedem ca nu primim raspuns la cererile noastre, sau ca nu se incadreaza raspunsul primit cu ceea ce vrem noi, sau consideram noi – sa nu ne fie lucrul asta)

sa ne intoarcem la acea femeie cananeanca, nu sunt astea destule pentru a o face sa termine si sa dea inapoi si sa se plece ingropata in durerea ei?
Ar fi fost, insa pentru cei cu credinta caldicica, pentru cei care la prima si a doua lovitura se racesc in credinta si nadejde, dar la ea pe linga credinta, apare si sirguinta, si rivna ei
(se roaga si preotii pentru noi, si poate nu primim implinirea dorintelor noastre, nici cu rugaciunile lor
si ce facem noi ?, le lasam deoparte, gindindu-ne ca iata, s-au rugat indelung si preotii si noua nu ne-a venit implinirea dorintelor?
sau sirguim in rugaciune si mai tare precum acea femeia cananeanca?)

Spune femeia aceea: Doamne, ajuta-ma!,
a fost ignorata, a fost refuzata, dar se duce in fata Domnului, si singurele ei cuvinte, Doamne ajuta-ma!
o vedem apropiinde-se de Domnul, si nu ridica ochii catre El, caci durerea si greutatile i-au inmarmurit ochii spre pamint, I se inchina, mai degraba I se pleaca in genunchi, asteptind plecata raspuns
rosteste cuvinte simple, caci durerea naste cuvinte simple, caci nu mai stai sa filozofezi sau sa faci cereri frumos alcatuite in cuvinte atunci cind esti innamolita in durere

Ce face Domnul, o priveste, si ii raspunde, dar tot nu ii da implinirea dorintei ei, si tot o refuza,
si mai mult, spune ca : „Nu este bine sa iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor.”
Femeia aceea, dupa ce ca nu a primit raspuns bun, mai primeste si cuvinte ca ar fi din ultimii oameni, ca niste ciini
dar ce face ea, sta si se ingroapa mai tare in durere, se inchide in deznadejde?
nu, iese din acea cale fara iesire a deznadejdii, si cere macar frimiturile care cad de la masa stapinilor
sugestiva imaginea, copiii stau la masa, cei binecuvintati care primesc darurile Domnului si bucuriile si binefacerile, iar ceilalti, precum ciinii, stau si vor macar sa se sature cu frimiturile
primeste acea femeie fara sa se sminteasca asemanarea cu ciini, ea oricum nu se mai considera om la cit ducea zi de zi, ora de ora, nu era smerenie prefacuta, era multumita ca macar cu ciinii a fost asemanata,
si merge mai departe, se gindeste ca daca ar primi o farimitura din binefacerile sau ajutorul care le-a dat Domnul copiilor (iudeilor), atunci ea si fata ei ar fi izbavite, da-mi Doamne, nu hrana si binecuvintarile care le dai lor, da-mi ce ramine de la ei si arunca, da-mi ce nu vor ei sa primeasca, si imi va fie mie mai mult decit binecuvintare

„Atunci, raspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei în ceasul acela.”
Cine nu doreste sa auda cuvintele Domnului: „fie tie dupa cum voiesti.”
am vrea si noi sa primim cuvintele astea, numai de am ajunge la masura credintei adevarate, nadejdii, a rivnei si sirguintei in rugaciune, a smereniei adevarate, daca vom ajunge la ele, atunci vom primi si noi

daca nu, atunci sa zicem si noi: faca-se voia Ta, Doamne, dupa mare milostivirea Ta, dupa bunatatea Ta si dupa marea Ta iubire de oameni, fa-ma sa plinesc voia Ta si sa nu cirtesc, si sa Iti multumesc pentru toate. Amin