Intristarea sufletului, mihnirea, posomorirea, sau dupa cum o numeste Sf Ioan Gura de Aur:  cel trist este – bolnav de duca-se pe pustii

Cind ne aflam la ceas de intristare, sa nu lasam sa treaca asa si sa ne cufundam in ea fara a o cerceta, sa ne predam ei asa usor fara de aparare, sa cautam mai intii cauza, de ce anume ne-am intristat, iar de gasim ca nu e de la Dumnezeu, sa nu o primim, sa ne dam din calea ei, spunindu-ne: nu e de la Dumnezeu, nu ma las in voia ei.

Prima stavila e a vedea daca sa o primim sau nu, bine e sa nu primim intristarea, caci ar trebui sa avem sufletul un plin de bucurie, multumire, impacare, nadejde si credinta si speranta si iubire.

Sa nu primim  supararea pentru lucruri minore, sau pentru lucruri pentru care din contra ar trebui sa ne bucuram, de nu ne-ar umbri mindria sau incapatinarea sau voia noastra. De multe ori intristarea apare pentru ca nu s-a facut precum era voia noastra sau pentru ca nu am primit ce si cum ne-am asteptat si ne-am facut noi planuri. Asta nu e intristare de la Dumnezeu, caci punind pe prim plan voia noastra si asteptarile conform gindului nostru, lasam voia lui Dumnezeu deoparte, ignoram lasarea in voia lui Dumnezeu, uitam de zicerea noastra catre Domnul: “Faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamint.”.

Orbirea din cauza mindriei, uitarea de Dumnezeu, urmarirea si facerea voii noastre aduc intristare rea, care daca o descoperim, bine e sa nu o primim, si sa lucram pentru lasarea mindriei si lasarea in voia lui Dumnezeu.

Intristarea rea nu e buna sufletului, caci il orbeste, il impietreste, ii ia bucuria, slabeste inima si imputineaza sufletul, ii ia si putinta lui de a simpatiza cu aproapele, de a lacrima si a-l ajuta cind acesta e indurerat, sau de a te bucura si multumi cind acesta e in pace si bucurie. Intristarea rea pe linga orbirea sufletului, pe linga relele  la care il pot duce (deznadejde, disperare) aduc si uitare, uiti de Dumnezeu, uiti de credinta de nadejde, uiti de a te lasa in voia Domnului.

Cind e sa ne cerceteze intristarea, sa o cercetam si noi pe ea, daca e sa ne fie luare in ris a sufletului nostru (adica vazind cauza intristarii sa ne dam seama ca vrajmasul ride de noi), sa nu primim acea intristare deloc, si sa ne aducem aminte de rugaciune, de cuvintele Domnului, de a cinsti voia Domnului.

Sa primim intristarea, pina la o vreme, daca ne aduce lacrimi de pocainta, daca ne determina sa ne culegem gindurile si sa le marturisim, primind iertare, alinare si intarire; dar devine intristare rea daca continua pe calea instristarii aducindu-ne la disperare, la deznadejde – lucrare care nu mai este a lui Dumnezeu.

Sa ne rugam Domnului, sa ne ajute sa plinim cuvintul rugaciunii de a cinsti si a ne lasa in voia lui Dumnezeu.