Ne plingem de faptul ca copiii, generatia tinara, are nitel mai putin respect fata de parinti sau cei mai in etate. Ne plingem de starea de fapt, ii mai plingem si pe ei, si pe noi.

Cum de s-a acutizat starea de fapt descrisa, lipsa de respect, consideratie, slabele sperante de ajutor de la cei din generatia tinara, de la copii? -> Vezi-i pe cei care-si pling.

Ce fapt e mai impresionant, e ca se pling cei care sunt de vina, caci vina e a celor in virsta, a parintilor, a educatorilor, a celor ce au dat exemplu sau au plamadit sufletele plapinde, nu extindem vina si la societate, caci aceasta e o suma de indivizi, trendul ei fiind dat tot de cei in etate, care au facut inainte cartile si au aratat cararea.

Parintii nu isi mai cresc copiii, nu isi mai aloca timp sa faca activitati comune, construind ceva, lucrind ceva impreuna cu copilul, pentru ca acesta pe linga faptul ca isi dezvolta aptitudinile, i se incumba si respect pentru autoritatea si puterea si intelepciunea parinteasca. Activitatile comune spre lucru, spre construirea, spre incropirea a unui ceva, duce in timp la mentinerea si cresterea respectului copilului fata de adult.

Mamele isi lasa copii cit de repede se poate, alergind la servici, prinse in iubirea de bani, sau frica de servici, mult mai tare ca iubirea de copil. Cum sa invete, cum sa simta copilul iubirea parinteasca, cind parintii sunt pentru ei un concept doar, cum sa stie la rindu-i copilul devenit adult sa ofere iubire, compasiune, daca mediul unde ar fi trebuit sa le invete e lipsit de ele. Nimic nu poate suplini iubirea parinteasca, iar cei lipsiti de plinatatea ei, vor deveni si duri, si neimpacati si nemultumiti.

Parintii isi inchipuie ca banii rezolva totul, ca rezolva lipsa lor de afectiune normala pentru copil, ca rezolva non-ascultarea gindurilor copilului, non-indrumarea, aruncarea lui in brate straine care sa-l creasca si sa-l educe. Parintii cred ca avind bani si cumparind lucruri perfecte, suplineste prin acestea ceva, orice. Dar nu, daca in loc de lucruri perfecte, cu care sa se mindreasca la altii, ar lucra (de mina), impreuna cu copilul, lucruri mai imperfecte, totusi, acestea dar si timpul alocat lor e ca mina de aur.

Sa nu punem ca vina lipsa timpului, si nevoie acerba de acumulare de bani, caci din acestea lipseste iubirea cu desavirsire (iubirea cea care conteaza, care zamisleste iubire, si nu iubirea de avutie care naste invidie si ura si frica)

Lumea se plinge, mai mult cei cu etate, ca tinerii sunt fara de respect, dar nu-si vad vina proprie, nu i-au invatat pe copii  frica de Dumnezeu, nu i-au invatat virtutiile, caci poate nici ei nu le stiu, sau poate le-au uitat.

In conditiile astea, catre ce se indreapta lumea, oare?

Globalizare, unificare, aducerea tuturor la nivelul cel mai mic, pentru a fi la fel, aducerea non-valorilor, a micimii la nivel de normalitate, aducerea patimilor, bolilor si promiscuitatii bolinde la nivel de legalitate. Catre ce se indreapta lumea daca merge pe calea asta, oare nu ne va fi frica sa traim in ea?

Lumea fara Dumnuezeu, fara valorile moral crestine, fara lucrarea acestor valori, fara bunatate, iubire, blindete, mila, pace, fara ele, lumea va sta sa cada caci nu e pe fagasul ei.

Sa lasam plingerile si tinguielile, sa lucram ale noastre, sa lucram virtutiile, ca sa fie de exemplu si celor cu minte frageda, sa schimbam fagasul lumii fara de Dumnezeu, pentru a o face loc bun de trait, de multumit, si de ridicat slava lui Dumnezeu pentru binefacerile vazute.