Nemultumirea, greu de biruit daca nu te lasi in voia Domnului. Nemultumirea are arme nesfirsite cu care sa te atace. Zici ca ai biruit-o, dar ea nu pleaca, ci slabeste nitel, te lasa nitel, ca mai apoi sa te ia pe nepregatire, cu si mai mare putere.

Si cum sa-i faci fata? Prin multumire si prin lasarea in voia lui Dumnezeu.

Acu nemultumirea asta e din orbirea sufletului si din punerea pe primul plan a voii noastre. Orbire, adica, nu mai vezi nimic imprejur, nimic din ce ai pentru care ar trebui sa fi multumitor.

Sa luam ca prim ajutor pentru a lasa nemultumirea privirea la lumea dimprejur, privirea la tine. Mergi, respiri, vezi, gindesti, auzi, poti sa te rogi, ai sanatate (asa cum o ai, dar ai), atunci de ce nu esti multumitor? Sunt oameni care si-ar da toata averea ca sa aibe ce ai tu, sanatate, ca poti respira fara probleme, ca poti merge, ca gindesti fara alunecusuri sau raspindiri.

Vezi lumea inconjuratoare, ziua cu lumina ei, cerul cu minunile culorilor, natura si lumea in general, o vezi, atunci de ce nu esti multumitor? Caci sunt oameni care si-ar da si un madular si mai mult ca sa vada. De am vedea detaliile si minunatiile de care e plina viata noastra, nu am mai fi nemultumitori.

E greu, nu zic, caci din cind in cind te loveste tare nemultumirea, si atunci nimic nu iti este pe plac, orice ajutor il privesti cu suspiciune si nimic nu e bun facut pentru a fi primit. Grea e nemultumirea, si pentru cel cu care se lupta, si cu cei dimprejurul celui nemultumitor.

Criza de nemultumire duce si la disperare, la invirtosare, la aplecarea spre rau,  si la scaderea puterilor sufletesti si la uitare de Dumnezeu. Nimic din ce ne-ar da Dumnezeu nu ne-ar fi pe plac, chiar de ar face voia noastra, tot am gasi ceva care sa nu ne fie pe plac, caci oricit te-ai stradui sa faci voia unui nemultumitor, nu ajungi cu el sa-ti multumeasca vreodata pentru cele care i le-ai dat cind era in criza nemultumirii, ba ar ajunge de te-ar tine si de rau.

Grea e nemultumriea, e orbire in fata minunilor lui Dumnezeu din viata noastra pentru care ar trebui sa aducem slavoslavie si multumire continua. Acu si necazurile care ne vin, tot ca raspuns la nemultumirea noastra sunt. Caci de nu deschidem noi ochii catre multumire, asa ajung de ne calca necazuri, ca iesind din ele sa ajungem sa multumim, macar asa, si sa ajungem prin necazuri si sa deschidem ochii la ce avem.

Sa luptam cu ea mai intii prin observarea detaliilor a ce avem (vedem, respiram, mergem, simtim, orice mic detaliu observat ne poate scoate din nemultumire). Sa luptam cu ea si prin a-l vedea pe aproapele cu nevoile lui si a-i sluji aproapelui, caci nemultumirea vine si din prea mare apreciere de sine, si punerea a prea mare valoare a doririi tale, uitind de ceilalti complet. In concluzie, nemultumirea vine din uitare, vine din orbire, adusa si aducind cu sine slabirea puterilor sufletesti. Sa mai imblinzim nemultumirea prin multumire, dar ca sa o biruim trebuie sa ne lasam in voia lui Dumnezeu.

Si de ce nu ne-am lasa, daca e sa marturisim cu credinta Tatal nostru, de ce nu ne-am lasa cu credinta si nadejde in voia lui Dumnezeu? De ce sa alegem calea grea si impovaratoare, cind usoara e calea Domnului. Daca te lasi in voia lui Dumnezeu, nu mai ai treaba cu nemultumirea, cu lupta din tine pentru orice voie sau nereusita, cu lupta cu dusmanii sau cu trecerea prin necazuri, duritati  sau tulburari. Usor ne-ar fi de am alege calea Domnului – sa zicem cu credinta Tatal nostru, sa zicem cu credinta Faca-se voia Ta, si credinta ne va intari si ne va usura calea.