Cine se indoieste de puterea duhului, sa nu se mai indoiasca. Cine nu stie ce tarie are in sine si cauta sa slujeasca trupului sau mintii si nu tariei, zadarnic se chinuieste. Acel ceva nevazut, neatins, acel ceva, duhul tau, aceea e taria din tine.

Atunci cind duhul e tulburat, chiar si un pic, nelinistea zguduie realmente trupul, mintea se covirseste in nelinisti si anxietati, trupul desi aparent fara rani se zbate in tremururi si zgribuliri. Duhul un pic tulburat aduce trupul si mintea in boala si lincezire. Slabind taria din tine, adevarata tarie din tine, ajungi in osteneli zadarnice de a te ridica. Si zici ca incerci cu pastile, tratamente, dind trupului si mintii si celor tulburate din tine incercare de linistire, dar e aproape de zadar, duhul trebuie vindecat si vazut in adevarata lui putere.

Dar este de vine pacea si linistirea peste duhul tau. Schimbarea e radicala si instananee, nelinistea e luata cu mina, ce ziceai ca e rana nu mai exista; duhul cu pace e cea mai mare bucurie, o bucurie palpabila de parca ai putea sa o poti in palma. Si cum se linisteste si mintea si zimbeste, si cum se bucura si trupul si nu mai rataceste in nelinisti.

Cind vine pacea peste duhul tau, nu mai tii minte ce-ai patimit, cite nelinisti si anxietati si deznadejdi. Cind vine pacea peste duhul tau iti zici ca parca nu esti vrednic sa primesti asa bucurie, si ca ar fi fost sa fi patimit de zeci de ori mai mult pentru acea bucurie care ti-o da linistirea si pacea asternuta. Te rugai pina atunci din deznadejde, din durere, din tulburare, acum te rugai din multumire. Inainte atit de innegurat si de incrincenat iti purtai chipul, acum chip de zimbet si ochi larg deschisi de uimirea bucuriei.

Ca un prea-pretios cadou asa e pacea ce se coboara peste un duh nitel patimitor, un cadou asa mare caci desi e plinit prin oameni, e insusi fapt din puterea si mila lui Dumnezeu.