Mare valoare pentru om in sine are asezarea sufletului, caci un om cu suflet bine asezat nu se tulbura, oriunde l-ar duce viata, oricare ar fi mediul ce-l inconjoara, de ar fi sa traiasca intre tilhari sau de rautati asaltat, sau de incercari si ispite cautat, omul cu suflet bine asezat nu se clatina, nu se tulbura, si nu se infricoseaza, ci prin pacea si linistea lui, a sufletului sau, cistiga pacea si linistirea si pentru cei din jur.

Si cum sa fie sufletul bine asezat in om, cum sa-si cistige acest lucru pentru sine?

Oare sa fie ca urmare a fugii continue dupa acumularea celor materiale, a pozitiei sociale, a averilor, caselor, a maririlor lumesti, a ploconirii zeului banilor? Sau ca urmare a cresterii si dezvoltarii marii pareri de sine, a mindriei, a cultului eului, a ajunge sa zici ca nu iti e frica de nimic, ca esti atit de puternic si de bine pozitionat ca nu te poate ajunge nimic, zicind ca esti intangibil, prin a ajunge la inchinarea zeului eu?

Nu chiar, caci in cele de mai sus sufletul e lasat sa saraceasca, duhul tau e lasat uitat, infantil, necrescut, needucat, zdruncinat si fara putere de a te tine si a te purta.

Care sa fie taria omului in necazuri, in nevoi, in tulburari, oare cele materiale sa-l tina pe om sa-l intareasca, sa-i aduca linistire si pace, de e sa fie asa, atunci cei cu averi si pozitii sociale si asezati bine lumesc ar trebui sa nu fie tulburati de nimic, ar trebui sa fie revarsatori de pace si linistire in jur. Oare sa fie asa? Nu chiar, ca acesti oameni traiesc in inchisoarea lor materiala, in frica lor, in fobiile lor, in ascunzisul lor, pace nu au cum sa dea si sa reverse cind sunt atit de legati de lanturile care s-au chinuit atit sa le acumuleze si cu frica sa nu le piarda. Oare sa fie taria omului faptul ca s-a inchinat zeului eu, si l-a educat toata viata, ajungind sa creada in intangibilitarea personala? Aici aduce a ceva ratacire si orbire si un iz de nebunie.

Taria ta in necazuri, inspite, incercari e duhul tau, e buna asezare a sufletului tau.

Sa ne gindim cum se aseaza sufletul tau daca baza si constructia lui sta in increderea in cele materiale, sau in prea marele sau ego, se aseaza sufletul oricum, dar nu sta bine, si se va clatina la oricare miscare si atingere a bazei lui.

Baza pe care trebuie asezat sufletul pentru a nu se clatina e credinta in Dumnezeu. Pe acea baza poti construi si ridica orice. Stiut e ca atunci cind se apropie un suflet ratacit de Dumnezeu mare cutremur e pentru el, ca se leapada de carapacele in care era prins, de chingile neadevarului care il tineau, ca sa sape in necuratia si minciuna in care salasluia si sa ajunga la baza lui, si de acolo punind piatra credintei sa poata sa se ridice si sa se intareasca.

Un om cu suflet bine asezat, oricit ar fi de tulburata lumea, oricite ispite l-ar incerca, sau chiar de ar fi sa cada, ramine pe piatra credintei si nu se scufunda, chiar de ramine descojit in incercari si ispite si slabeste, ramine la credinta in Dumnezeu si de acolo nu mai cade ci se poate ridica.

Sa cautam pe cele ale sufletului, sa cautam sa-l asezam pe el, sa-l educam pentru a se intari dar si pentru a deveni usor, sa fie intarit caci e taria noastra, sa fie usor pentru a se putea ridica deasupra si a se lipi de Dumnezeu in rugaciune, sa cautam sa-l educam si sa-l crestem si sa ne gasim adevarata valoare si putere, caci valoare vietii noastre ne este Dumnezeu.