Cum e postul, lipsirea de bunavoie de feluri de mincaruri, care iti da apoi satisfactia, placerea, bucurarea din mincaruri simple, cind si un ou si o bucata de brinza, o bucatica de carne iti dau bucurare gustului, fara a fi nevoie de mincaruri indelung asortate, preparate si asezonate pentru a-ti aduce bucuria si a simti ca e sarbatoare.

Asa e si suferinta si necazurile, cele ce nu mai sunt cu propie voie, acestea ajung de iti redau bucuria din lucrurile simple.

Necazul, suferinta, pe care le duci cum poti (mai greu sa le duci cu multimire, cind cel aproape de tine e in suferinta) si oricit te-ai zbate nu ai ce sa faci pentru a-l ridica pe cel cu care suferi, patimirea din greutatile care iti apar in cale, toate care le duci pe cit poti, iar ce e mai mult de nu mai poti duce il lasi sa il duca Dumnezeu pentru tine; suferinta si patimire de luni de zile, si lacrimi de zile si nopti, si zbucium interior, si lacrimi in exterior, toate ajung ca din privatiunea fara de voie a bucuriei, sa iti redea darul bucuriei din lururile simple. Nu iti trebuie vacante, concedii super aranjate, caci oricum nu te-ai putea duce si maica ta sa fie in suferinta ei, nu iti trebuie lucruri sofisticate si scumpe pentru a-ti aduce bucurare, ci aceasta iti apare in suflet chiar din fata unei flori, sau din verdele de iarba, sau din cintec de pasare, le auzi, le primesti in blindetea sufletului, in sufletul tau incercat de necaz, le vezi, le auzi si iti ajung de iti dau bucurie. In suferinta sau necaz sau patimire intelegi altfel valoarea si bucuria care ti-e data in calea ta.

Privatiunea de bucurie a celui in suferinta este o lectie de a-l invata si de a-i invata pe cei dimprejur valoarea, si bucuria.

Nemultumirea anterioara patimirii, se disipa, si la marginea patimirii, apare o raza de zimbet, de bucurare. Darul de bucurare din lucrurile simple.