… Era o reclama…., de ce reclame, caci acestea apar cel mai des in fata ochilor, peste tot reclame, peste tot spamuri… era o reclama, irelevant la ce, dar aparea un catel care dadea din codita – cam fals, dar apoi aparea si o pisicuta care statea intr-o rina si se juca cu un motocel in ritmul muzicii, cind o vad zimbesc, dupa pisicuta – schimb canalul ca asta e reactia la reclame, schimb canalul.
Mai era o reclama, irelevant la ce, unde apare o fetita care da din codite, cind o vad zimbesc – dar dupa fetita, schimb canalul.
Mai era o reclama, cu un batrin si fiul lui stind pe banca, si un fluturas tot dadea tircoale, si batrinul tot intreba, ce e acela, si fiul – om in toata firea, raspunde – un fluture, dar batrinul intreba din nou, ce e acela, si fiul raspundea din nou, dar apoi batrinul intreba din nou, iar fiul din ce in ce mai enervat raspundea, si tonul crestea, si enervarea lui crestea. Dar batrinul ii dadu sa citeasca o pagina dintr-un jurnal. Era acelasi fel de poveste, numai ca fiul era copil mic, si isi intreba tatal, ce e acela, si tatal – batrinul de azi, ii tot raspundea cu drag, cu dragoste, ca e un fluture. La reclama asta imi dau lacrimile, si asa imi doresc sa o sun pe mama sa-i transmit macar nitica dragoste cita am primit eu, dar nu am dat in schimb.
Noi, astia din timpurile astea, nu mai avem rabdare, nici cu parintii nostri – ajunsi la etate, si ajunsi poate bolnavi, nici cu copiii, care ne sunt ca o greutate, de care ca sa scapam ii lipim de televizor, sau de calculator.
Nu mai avem rabdare, caci alergam tot timpul, sau timpul ni se pare ca alearga si noi nu tinem pasul cu el, nu mai avem rabdare caci nu mai avem timp.
Dar cum nu avem timp? Cum de putem spune ca nu avem ceva, care oricum nu e al nostru? Timpul nostru nu e al nostru, este primit, este dar, si un dar trebuie folosit bine, caci altfel ti se ia darul. Asa parca era si cu nemultumitul, daca nu multumesti, ti se ia darul.
Cum sa nu avem timp, il avem ca ne este dat in dar, insa cum multumim pentru el conteaza. Multumim pentru fiecare clipa care o avem? Multumim si dam in schimb pentru fiecare clipa ce o avem?
Dar nu, ne aglomeram atit de mult, incit uitam, nici nu mai vedem cum timpul se duce si nu am multumit pentru el. Zicem noi ca optimizind toate procesele din viata noastra, vom avea timp mai mult. Dar de fapt ne aglomeram si ne impartim mintea in atitea, ca uitam.
Uitam de timpul care ne este dat in dar, si uitam sa multumim pentru el.
Si pentru un dar cum sa multumesti, decit sa aduci ceva in schimb pentru el. Sa aducem in schimb un nitel de iubire care sa poti sa il dai cuiva, un nitel de bine, un nitel de cuvint bun si păsare, un nitel de jertfa. Atunci cind dai de la tine ca multumire, sa nu ti se para ca dai prea mult, ca acela nu mai e dar, ci sa ti se para ca dai prea putin, si sa te smereasca faptul ca nu poti da mai mult. Si daca din ce dai, desi ti se pare ca ai dat putin, de fapt ai dat mult, nu tine tu vreo socoteala, caci ce e in plus e pus bine si acel loc se va umple cu masura plina.
De dai din darul tau, si de dai mult, atunci mai mult vei avea in loc, caci nu din ale tale dai, caci ce ai tu sa fi venit cu ele pe aceasta lume, nu din ale tale dai ci din ale lui Dumnezeu.
Jertfeste timpul tau pentru a da un nitel de păsare, un nitel de iubire, si nu cauta in schimb sa primesti rasplata, caci fapta ta e multumire pentru darul zilelor tale.
Cind dai, da ca multumire pentru ca ai primit tu in dar, cind jerfesti, da cu smerenie caci a fost mila Domnului cu tine, ca sa poti avea pentru a putea da, caci trebuie sa ai si disponibilitate materiala si sufleteasca, si ele te ajute sa faci darul tau.
Primeste totul cu bucurie, si greutatile de sunt, primeste-le cu bucurie, caci greutatea insemna ca te-a cercetat Domnul, si vrea sa te curateasca, dar atunci cind te cerceteaza, atunci sa stii ca nu te lasa, atunci sa stii ca e mai aproape de tine. Caci de cite ori te-a pierdut pe tine Dumnezeu? Niciodata! Noi L-am pierdut pe El!
L-am pierdut in uitarea noastra, in alergarea noastra continua, in nemultumirea noastra. Noi am uitat de Dumnezeu, dar El nu ne-a pierdut niciodata.
Daniela-Iulia's Weblog 
Nicolae Ene
ian. 13, 2013 @ 18:14:37
Timpul trece repede…în timp ce privesc cronometrul simt o puternicã senzatie de miscare …în timp. Derularea secundelor, mã face sã simpt cã mã deplasez, miscarea rapidã a zecimilor de secundã mã face sã simpt cã mã deplasez cu vitezã foarte mare, în schimb derularea sutimilor depãseste perceptia cognitivã. E greu sã exprimi în cuvinte astfel de sentimente, de aceea renunt. De fapt nu are nici o importanta cã am acestã perceptie. Important este, cã e … o realitate. ”Cãlãtorim” cu mare vitezã. Fiecare clipã e importantã, pentru cã nu se mai întoarce, pentru cã fiecare actiune pe care o facem este încã o cãrãmidã cu care se construieste binele sau rãul. Si mergem mai departe dar de cele mai multe ori mai târziu, chiar dacã ne dorim mult, nu mai putem sã schimbãm nimic, pentru cã suntem la alt moment spatiu-timp. Sunt atâtea momente din trecut, pe care as vrea din tot sufletul sã le trãiesc altfel dar oridcât as dori lucrul acesta nu se mai poate. Niciodatã nu ne mai putem întoarce ca sã trãim altfel o perioadã din trecutul nostru si oricum totul se înmagazineazã în Cartea Vietii. Sã nu punem nici o cãrãmidã la construirea rãului. Sã nu irosim nici o clipã! Sã lãsãm deoparte toate grijile si gândurile care ne tulburã si ne deprimã. Sã facem din fiecare rãsãrit de soare un nou început, lãsând în urmã trecutul. Sã trãim intens prezentul! Ieri a trecut. Mâine este un mister. Astãzi este un dar. De aceea se cheamã prezent! Sunt atât de importante lucrurile acestea cã nu suportã amânare. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: „Astăzi dacă veti auzi glasul Lui, nu vă învârtosati inimile voastre,……(Evrei 3, 7-8). Astãzi si nu mâine! Nu trebuie amânat pentru cã sufletul este ceea ce avem cel mai de pret. Cãci ce ar folosi unui om sã câstige toatã lumea dacã si-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul sãu? (Mat. 16, 26)
Daniela-Iulia
ian. 13, 2013 @ 19:26:43
Timpul alearga, zboara, si nu-l simtim. Uneori ne venim in fire si ne trezim ca au trecut ani, timp pe care nu l-am cuprins, ne-a scapat. Dar cum de ne-a scapat, cum de nu l-am perceput, de ce nu l-am cuprins cu totul? E timpul nostru, si e limitat, suntem oaspeti intr-un timp al nesfirsitului, e timp liniar si trecator, caci e timpul material.
Sa ne rupem de timpul material, in care se masoara clipele, momentele ce alearga fara sa le prinzi, sa ne rupem de clipe, si sa ne afundam in timpul lui Dumnezeu, acolo nu e linearitate, nu e trecere, acolo e vesnicie. Sa ne masuram viata nu in clipe materiale, ci in eternitate, atunci cind ne lasam cuprinsi de timpul lui Dumnezeu.
Cind e sa stai sa vorbesti cu Dumnezeu, iti pare timpul oprit, nimic nu trece, ci doar inima masoara strafulgerarile de iubire, si va parea o clipa nesfirsita desi in material trecu poate mai mult.
Timpul alearga, ca asa e starea lui materiala, dar tot asa timpul sta atunci cind te cufunzi in timpul lui Dumnezeu.