“Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20)
Ne lasam sau nu dusi de val, asa cum merge lumea sa mergem si noi?
Sa mergem orbeste, zicind ca e bine la ce zice lumea ca e bine, si acceptind ca e rau la ce zice lumea ca e rau. Ne luam dupa gura lumii, sau ne luam dupa ce ne zice noua gardianul interior, care ne pazeste sa nu facem rau, sau ne mustra daca e sa ni-l apropiem?
Ne apropiem stresul care nu doar ca e atot-prezent in viata, ne apropiem agresiunile si ne facem frati cu ele, sau ne detasam de ele si nu ni le apropiem, neacceptindu-le?
Sa vorbim de reclame. Si ele in sine constituie un spam si o agresiune, caci iti acopera cimpul vizual cu informatii care nu le soliciti, si de care chiar nu poti sa iti feresti privirea, caci ti se impun in cimpul vizual. Informatii de care nu ai nevoie, pe care nu le soliciti, dar care ti se impune sa le vezi. De ce? De ce oare suntem atit de saraci incit sa primim sa ne auto-agresam punind reclame – spamuri, peste tot?
Era o reclama, nu stiu la ce (la ce anume nu e important, ci doar daca transmite ceva o fractiune din ea), care zicea ceva de genul: daca nu raspunzi imediat la email sau la ceva, degeaba raspunzi!
Impunerea acelui degeaba, acelui in zadar la actiunea ta, impunindu-ti un stres neavenit, anume de a sta drepti si a raspunde la orice imediat, e agresiune asupra felului de a gindi, e agresiune asupra rabdarii, asupra increderii, asupra traiului in general. Teoretic si practic nu ai avea cum sa stai drepti si sa raspunzi imediat, si oricind la ceva, decit daca acel ceva este rar si nu se suprapun posibile 2-3-5 inputuri la care sa raspunzi in acelasi timp; daca e rar, nu e motiv de autostres si mai mare valoare are daca lasi si un timp de gindire pentru a da mai mare valoare raspunsului; daca insa esti in situatia ca ai 2-3-5 inputuri la care trebuie sa raspunzi, e teoretic si practic imposibil, asa ca tot vei avea pierderi de neraspuns imediat, si zadar in lucrarea ta. Stresul mentionat nu isi are rostul, zadarul care sa incununeze lucrarea ta – nu isi are rostul.
Unde e rabdarea care trebuie sa o ai, unde e increderea in cel la care apelezi, anume ca atunci cind ii prezinti o situatie si apelezi la acel cineva ai incredere ca iti va raspunde in cel mai bun interes al tau, sau nu iti va raspunde – tot in cel mai bun interes al tau. Unde e cautarea in tine a raspunsului, a ajutorului, unde e incercarea de a rezolva sau a gasi o solutie, sau de a improviza sau de a inventa (in sensul de inventie, nu de minciuna), de a inventa iesirea dintr-o situatie?
Era o reclama, nu stiu la ce si nu e relevant, cu oferirea unui nemaipomenit pachet la nu stiu ce pret, iar in poza reclamei era o familie care prin acea oferta se dezbina, fiecare fiind absorbit in altceva, fie pe internet, fie la telefon, fie la jocuri. Asta da familie moderna! Fara nici o legatura unul cu altul, decit banul, fara nici o apropiere sau actiuni comune, ci doar oferte pentru a dezbina si acel putin timp petrecut impreuna. Niste straini care impart doar locuinta, si banii in comun, dar nu familie.
Unde e timpul petrecut impreuna, nu doar fizic ci si sentimental, moral, afectiv? Unde e legatura iubirii, aprecierea ca iti petreci timpul cu cineva, si nu dorirea de dezbinare si de fuga cu mintea, cu sufletul, de acel cineva?
***
Ce vedem la televizor este apartele, pentru a apare si a fi o stire trebuie sa fie ceva aparte, deosebit (dar nu in sensul bun), sa fie ceva strigator – pentru a face audienta. Normalul nu face audienta, caci e previzibil. Stirile, sau ce anume se prezinta la televizor, pentru a capta privirile oamenilor prezinta cu preponderenta: ne-normalul, ne-firescul, omoruri, jafuri, fapte ne-cuviincioase, fapte extreme. Acestea insa tot aparind si fiind popularizate ajung sa alimenteze ne-firescul, raul din noi, sa fie considerat ne-normalul ca normal, ajung sa promoveze non-valorile ca valori, ducind la degradarea societatii. Zicem noi ca stim care sunt valorile, si stim, caci avem in noi simtul valorilor, dar vazind mereu si mereu promovarea non-valorilor, ajunge de se duce din bariera, din oprelistea care tine non-valorile de-o-parte, si putem cadea mai usor. Multi sunt care se cred in sine cu virtuti dar ajung sa cada usor avind mereu in fata agresiunea non-valorilor.
Zicem, vorbind despre ele – non-valori-, ca nu ajugem sa le facem, si le dispretuim si le dam de-o parte, dar la o adica, la o anumita situatie avem in noi si varianta non-valorilor, caci stim ca exista, caci am vazut-o, fiind popularizata si raspindita in media.
Zicem ca avem opreliste in a ne folosi de non-valori, dar stiind, vorbind despre ele, vor ajunge sa ni se apropie.
***
Era o expresie ce zice: ‘Vreau să vorbesc numai despre pumnale, nu să le întrebuințez.” W.Shakespeare
A vorbi, mai intii, insemna a studia, a cerceta despre, sau a te informa pentru a putea vorbi, a explica ceva ce stii, a vorbi inseamna ca ai stiinta sau ca vrei sa culegi stiinta.
Pumnal, il vad eu ca o arma mica de lungime care putea fi usor ascunsa, si cine sa ascunda o arma decit cine nu ar avea voie sa o lase la vedere. Oficialii din armate, cei ce pazeau, purtau armele la vedere, ca aveau voie, si foloseau arme care sa se vada, nu pumnale, ci sabii, sau ceva mai impunator. Valoarea in acea societate, era data de sabie, non-valoarea era data de pumnal.
Pumnale foloseau cei care ascundeau detinerea acelor arme, in scopuri nu prea onorabile, caci cine se ascunde nu merge pe drumul drept si nu are teluri curate. Pumnalele erau mai mult pentru a savirsi nelegiuiri, mai degraba decit de a le folosi in scop de aparare.
A vorbi despre, inseamna a impartasi stiinta, sau a culege stiinta. A afla stiinta de cum sunt ele, de cum anume si de ce s-ar folosi, a dobindi dexteritatea intelectuala de a le folosi, chiar daca nu s-ar vrea a se intrebuinta.
Acel – vreau – e valabil si pentru prima parte, ca vrea sa vorbeasca, dar si pentru a doua parte, ca nu vrea sa le foloseasca.
Acum de la a vrea – din la partea a doua care e faptuire – si la faptuirea in sine, e distanta.
“Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc.” (Romani 7,19)
Impartaseste stiinta, sau culege stiinta, dobindeste dexteritatea intelectuala asupra subiectului, dar isi arata scopul doar intelectual, nu vrea sa ajunga la folosirea stiintei. Nu vrea, dar…. se va ajunge oare…, sau doar asa, pentru a mai smeri din prea marea vrere a omului, se va ajunge oare la: raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savirsesc.
Stiinta o are, subiectul e vorbit si descusut, dar vrerea va fi sa fie smerita, pentru a se arata ca
„Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (1 Corinteni 10:23)
Sau…, sa cercetam sa cunoastem pentru a ne apara noi de ele. Nu vrem sa le folosim, dar stiind de ele, ne putem apara. De evenimente cu taisuri, de fapte ascunse care ar putea sa ne loveasca, de oameni care ar lasa urme de tais in voata noastra, sa le vedem, sa le cunoastem, caci cunoscind vrajmasul sa ne putem apara sau lupta cu el. Nu cu armele lui, nu folosind acelasi tais, ci sa ne aparam dar cunoscindu-l inainte….
***
Sa vorbim despre non-valori, ca sa le cunostem, sa stim sa ne aparam de ele, sau sa nu vorbim caci aprofundind problema va ajunge sa ni se apropie?
Daniela-Iulia's Weblog 
Nicolae Ene
ian. 13, 2013 @ 19:40:08
Sa vorbim despre non-valori, ca sa le cunostem, sa stim sa ne aparam de ele, sau sa nu vorbim caci aprofundind problema va ajunge sa ni se apropie?
Nu am pretentia ca pot raspunde la o astfel de intrebare. Cred ca doar un duhovnic bun poate sa dea un raspuns pentru fiecare dintre noi, in functie de structura fiecaruia. Unii probabil ar fi mai castigati ducand o viata retrasa, plina de rugaciune si interiorizare, curatindu-si toate patimile, chiar si cele cu gandul, cum sunt unii calugari si pustnici, devenind vase alese si curate ale lui Dumnezeu. Se spune ca rugaciunea unora ca acestia mai opreste dezlantuirea apocalipsei pe pamant. Pentru cei care au o altfel de structura si traiesc in lumea aceasta secularizata, e aproape imposibil sa nu interactioneze cu non-valorile, deci trebuie sa reactioneze intr-un fel sau altul.
Cred ca merita meditat la cuvintele Mantuitorului: – „Iata Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii.” (Mat. 10, 16). Sa traim in mijlocul lumii fara rautate, ca pruncii … dar cu mare intelepciune, sa stim sa reactionam fata de agresiunile ce vin din partea raului. Greu lucru. Numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu e posibil asa ceva, cu harul din Sfintele Taine, cu sfatul si binecuvantarea duhovnicului. In masura darurilor pe care le-am primit de la Dumnezeu, trebuie sa lucram si sa vietuim cu intelepciune in viata aceasta, ca sa le inmultim. Nimanui nu i se cere mai mult decat poate sa faca. Nu poti sa faci decat foarte putin fiindca nu esti inzestrat? Nu e nici o problema. Nici nu ti se cere sa faci mult. Dar fa acel putin pe care-l poti face. Nu trebuie ingropat talantul cum a facut cel din pilda talantilor Mat (25, 14-30) pe motiv ca a primit putin.
Parintele Arsenie Boca are niste cuvinte foarte frumoase referitoare la acest subiect. Zice parintele ca: „În fiecare om este închisã o mãsurã a lui, dupã cum ne asigurã si Sf. Pavel (Rom 12.3); peste aceastã mãsurã sã nu treacã nimeni. Arãtarea si împlinirea în firea noastrã a tuturor darurilor nasterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desavârsirea, cea la mãsura fiecãrui ins. Fiecare e înzestrat si trimis sã împlineascã un rost al lui Dumnezeu în oameni. Dezvelirea si întelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi în fiecare, dupã atotstiinta de mai înainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fãrã cunostiinta si luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija si mestesugul sã înlãture toatã piedeca si nepriceperea, ca sã poatã avea loc de ele voia cea bunã a lui Dumnezeu, care era ascunsã în tine.”
Dar oricum, cred ca in zilele noastre, e bine a medita la cuvintele Mantuitorului: „Iata Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii.” (Mat. 10, 16)