Cine sa fie, oare, sa aleaga calea mai grea si nu pe cea usoara?

Mersul nostru este spre gasirea caii mai usoare, in tot ce facem cautam optimizarea actiunilor, simplificarea operatiunilor, cautam sa depunem cit se poate cel mai mic efort pentru a ajunge la locul doririi. Sa fie cineva care daca ar fi sa aibe de ales intre o cale mai usoara si una mai grea, pentru a ajunge la aceeasi dorire, sa aleaga varianta caii grele?

Simplificarea este o masura a evolutiei, zicem ca evoluam cind e sa gasim rezolvare mai usoara a problemelor repetitive sau cind e sa depunem un efort mai usor pentru a obtine un rezultat, simplificarea insemnind ca am invatat ceva din cele prin care am trecut si ca am gasit esenta si ca o putem identifica mai usor in situatiile ulterioare.

A simplifica e bine, e evolutia normala.

Insa sa vedem daca acea simplificare nu ne duce cumva la pierderea de anumite dexteritati, sau la o lenevire a noastra, a mintii noastre, a andurantei noastre, mai folosim timpul in  comun, in comuna ajutorare in cadrul familiei, mai avem apropierea in biruirea greutatilor, mai are aceeasi valoare rezultatul pentru care simplificam calea ajungerii?

E bine sa simplificam, sa zicem: apas un buton si obtin acelasi rezultat, pentru care inainte apasam 10 butoane, zicem ca e bine ca am simplificat, ca am redus timpul pentru ajungerea la rezultat. Dar ce facem cu celelalte 9 butoane pe care nu le-am apasat? E vorba – sa zicem – si de munca fizica pe care nu o mai depunem caci am simplificat, e vorba si de timpul care il dezalocam, dar pe care il vom aloca in altceva si il vom condensa, il vom aglomera, il vom grabi si il vom uita mai usor.

Mai e un aspect, dorinta de a simplifica, apare si din dorinta de a ajunge mai repede la rezultat, din nemultumirea timpului de ajungere la rezultat.

Zicem ca am simplificat obtinerea rezultatului sau ajungerea la locul doririi, insa prin aceasta am agreat deja ca eram in nemultumire pentru acea ajungere. Vom ajunge la simplificare, dar, nemultumirea tot va ramine, ajungind in timp sa nu mai dorim sa atingem acel loc sau sa il devaluam pina la anulare.

Uneori calea prea usoara nu mai da valoare locului ajungerii, uneori – daca nu deseori – ajungerea prea usoara, prea simpla la un rezultat, face ca acel rezultat sa nu mai aibe valoarea care ar fi avut-o daca drumul pina acolo ne-ar fi solicitat mai mult.

Calea da valoare locului ajungerii, caci daca ajungem prea usor la locul doririi, putin va valora pentru noi, iar bucuria se va stinge repede sau nu va insemna mai nimic pentru noi, dar daca pentru a ajunge la locul doririi depunem jertfa, atunci acelasi rezultat va avea mult mai mare valoare si pentru noi si pentru cel care primeste darul jertfei tale.

Acum insa sa nu zicem ca sa complicam lucrurile, sa ma chinuiesc, pentru a avea mai mare bucurie la ajungere. Caci nu doar locul ajungerii trebuie sa insemne bucurie, ci si calea. Calea de e grea, daca o luam cu multimire si nu ne plingem, se va schimba in bucurie. Caci recunosterea greutatilor e data de acceptabilitatea noastra si de anduranta noastra, dar oricit e calea de grea, cind multumim pentru ea, greutatea dispare si ramine liniste in loc, si linistea aduce bucurie. Caci bucurie trebuie sa fie, caci zis este: Bucurati-va pururea!