Vine la parinte, un om fara o mina, si ce se gindea parintele, vai, saracul, cum i-o fi, cit de greu le-o duce…. si se astepta ca de fiecare data sa vina sa i se plinga, sa isi verse naduful vietii, sa isi dea greutatea de pe umerii omului pe umerii sai. Si astepta….

Si vine omul, si i se inchina, ca Domnului i se inchina, era parintele ca chipul Domnului. Si se apuca sa ii spuna multumesc. Si ii spuse: multumesc parinte, multumesc lui Dumnezeu, ca vad, ca va pot vedea chipul, si vazindu-va si vazindu-i pe oameni, parca il vad pe Dumnezeu. Multumesc lui Dumnezeu ca vad, ca va vad, caci am un vecin, saracul, care nu vede, si nu stiu cit de greu i-o fi….

Nu spunea nimic ca are doar o mina, ca e mai saracacios imbracat, desi venise la Biserica si era in hainele lui cele mai bune, erau saracacioase, dar nu se plingea, ci multumea.

Si il intreba parintele, dar tie cum iti e, cum te descurci? Si ii spuse omul, multumesc lui Dumnezeu, ca pot sa imi ajut, si ca pot sa le ajut si copiilor, le sunt oricind alaturi cu o vorba buna, si multumesc lui Dumnezeu ca pot sa-i ajut si vecinului meu, saracul, ca nu vede si i-e greu sa faca cumparaturi si sa aranjeze prin casa…

Si ii spuse parintele, multumesti, dar mai ai de multumit, si vezi de multumeste pentru toate, caci mare bogatie ai. Si i se referea parintele la bogatia din sufletul lui.

Iar omul dupa ce multumi pentru cuvint, pleca si mai multumit, caci vazu inca odata chipul lui Dumnezeu si auzi inca odata cuvintul Lui.