ce mai gindeste omul in drum spre servici…..

sau bucuria de a nu fi aglomerat metroul

:)

noi aia bunii…. :))

(era gluma, de la gluma am pornit de ma gindeam la astea…)

daca ar fi sa ne privim in oglinda sufletului, am putea spune cumva de noi ca suntem buni?

cumva ar trebui sa ne consideram mai buni, si mai virtuosi decit cei ce au pacatuit sau ii vedem noi ca au greseli sau cei pe care societatea ii flageleaza si ii eticheteaza rau sau ii blameaza? nu

nu avem nici un merit ca ne-a ferit Domnul, ca ne-a acoperit ingerul pazitor sa nu avem acea ispita

cum vezi greseala cuiva, pocaieste-te ca mai mari ai fi facut, si nu meriti chiar, mila Domnului cea ce te-a projejat de acel fapt

cei ce s-a intimplat sa-i vedem ca au facut greseli, lor li s-a dat incercarea – ispita, lupta, nu au avut poate toata taria sa o duca si au cazut si au gresit

dar noua, nici macar nu ni s-a dat lupta aceea, nu ni s-a dat acea incercare, ca nici macar nu am fi putut incepe lupta, firi slabe

caci noi, daca am fi avut ocazia si daca harul Domnului nu ar fi fost cu noi, cu siguranta ca mari pacate am face, si am deznadajdui si ne-am pierde, am fi top of the top ale acelor pacate

avem vreun merit ca ne este protector ingerul pazitor si ca Domnul e mult prea-milostiv cu noi ? nu

noi ce facem e ne mai intristam duhul si mai si deznadajdium, si mai clevetim, si mai cirtim – ca gasim motive

ca ce merit are o sluga daca stapinul il rasplateste cu dragoste si protectie si hrana pentru suflet, adica cu pace si iubire, mult mai mult decit plata slujirii

ni se da sa ne mai inaltam sufletul in bucurie, in rugaciune, ni se mai da caldura in inima, si atunci ne rugam si noi cu dragoste sau stim si noi ca ar trebui sa ne rugam,

dar e asta meritul nostru, e cumva cadoul pentru noi ca am fi cumva noi aia bunii si virtuosii? nu

suntem firi slabe, si uituci, care ar uita ca e vremea rugaciunii de nu ar primi caldura in inima,

care daca am avea probleme nici ca am putea sa ne rugam, iar Domnul e mult prea-milostiv cu noi, si ne mai da imboldul caldurii inimii ca sa ne putem ruga si sa stim ca e cazul sa ne mai rugam si noi, si sa inaltam slava Domnului, ca altfel ne-am ingropa in greutatile lumii

de ti-a dat Domnul caldura in inima, smereste-te imediat, ca firea e slaba

avem vreun merit ca se mai intimpla sa facem vreo fapta buna sau sa spunem vreun cuvint bun, e cumva vreun merit al nostru? nu

ti s-a dat posibilitatea sa ii faci cuiva un bine, acel bine e pentru tine facut, ca tu aveai mai mare nevoie de el, tu erai in mare nevointa iar Domnul mult prea milostiv ti-a dat o doctorie dulce, constitutii slabe

cei ce pot duce, cei cu adevarat cu virtuti si biruitori, li se dau doctorii amare, care au vindecare mai rapida, ei sunt de admirat, nu noi d’astia cu firi slabe

de poti face un bine sau o milostenie, smereste-te imediat, ca Domnul ti-a dat doctorie dulce, ca pe cea amara n-ai fi putut sa o duci

cu siguranta si fara de tagada, ceea ce am facut noi rau, ala e al nostru,

atunci ne vedem fara de ocrotirea constiintei – a ingerului constiinta,

atunci depasim limita miniei si cadem, atunci gresim nu numai fata de noi si ceilalti, dar mai ales fata de milostenia Domnului

atunci ne vedem asa cum suntem, firi cazute, de la care s-a luat harul Domnului

sa ne pocaim pentru toate greselile care nu le-am facut, caci cu siguranta le-am fi facut daca nu am fi fost sub protectia milostiva a Domnului

iar cei pe care-i vedem ca au gresit cu siguranta sunt mai buni ca noi, ca noi nu am fi fost in stare sa incepem lupta pe care ei au incercat-o

cu alte cuvinte

noi aia cu firi slabe…..,

Domnul sa aibe milostivire noua