Casatoria, un pas mare, important, unire in fata lumii si apoi in fata lui Dumnezeu, prin binecuvintarea Sfintei taine.

Dar oare cei ce se casatoresc se gindesc ca se casatoresc doar spre bine, spre bucurie, pentru zile senine, sau ca vor avea sa dea si de greu, nu teoretic ci si faptic,

iar atunci cind e sa dea de greu aproape ca vor fi sa uite toata dragostea, si o vor deforma din dragoste in nervi, in batai, in bauturi, in pierderea controlului, in deznadajduiri, ajungind la divorturi.

Casatoria care se porneste de la idea ca toata viata va fi numai bucurie, si greutate ioc, nu are temelie solida si la primele valuri se clatina si se subrezeste.

Nu cred sa fie cineva sa se casatoreasca gindindu-se la greutati si la jertfa de sine, la iubirea pina la jertfa care sa creasca din acea unire, ci se gindesc, de sunt tineri la distractie si bucurii – cum e normal – , iar de sunt mai in etate – la ajutorul pe care il vor primi, la suport, sustinere, sau ce vor cistiga in urma acelei casatorii, insa nu si la ce pot oferi si la faptul ca se pot jertfi, ca incununare a marii iubiri ce o poarta.

Se plinge lumea de imaturitate, de superficialitate, de netrainicie in relatii, dar unde sa invete lumea, unde sa se maturizeze, unde sa cistige greutatea si stabilitatea in gindire, conceptii, iubire?

In evenimentele cu bucurie, sau in bune petreceri, sau intilniri cu gind de petrecere, din acestea se bucura sufletul si trupul, dar nu se intareste ci se lincezeste si nu cistiga greutate sau maturitate.

Ce caleste trupul si sufletul nu e trindavirea sau petrecerea in bucurie, ci greutatile, incercarile.

In greutati se caleste sufletul si cistiga maturitate, in greutati se intareste casatoria si se dezvolta acea dragoste pina la jertfa – acea dragoste dumnezeiasca.

Si cum e cind e sa apara copiii, dupa fereala ajung de apeleaza poate si la avort, lasind sa traiasca 1 sau 2, dupa planurile lor, dupa calculele lor.

Acu, ce ti-e si cu calculele astea, 1 sau 2 copiii, cit si cind e sa doreasca ei, atit.

Oare se gindesc ca cei pe care nu i-a lasat poate le-ar fi fost de mult mai mare ajutor la batrinetele lor? Sau poate ar fi ajuns oameni mari, insemnati, sau ar fi fost daruiti catre monahism – caci ce dar mai mare sa-I faci lui Dumnezeu decit sa-I afierosesti unul din copii tai? Sau se gindesc ca de obicei inaintea unui lucru bun apar ispite, tocmai pentru a se cerne cele pentru acel bun, – cine sa-l faptuiasca si ce plata – , se gindesc ca poate acei nenascuti pe care nu i-a lasat sa traiasca, pot fi acel ceva bun pentru care parintii sa fi primit inainte ispita avortului?

Se gindesc ce tragedie este pentru un singur copil, si pentru el si pentru parintii acelui copil, si ce binecuvintare daca ar fi avut toti copiii care le-ar fi prin plamada?

Un copil singur la parinti e tragedie pentru el si pentru parinti, ajungind sa se sufoce de egoism, de prea-plin de sine, la maturitate ajungind sa traisca adevarate tragedii cind va fi lovit de talazurile vietii, neinvatat sa le faca fata prin gindul bun, iar ajutor parintilor, un singur copil care deja e crescut in egoism feroce, si tulburat in inadaptata maturitate – ajutor parintilor…. mai greu de crezut.

Sa ne gindim la tragedia femeii sau familiei care planuieste avorturi sau planuieste cind si citi copii vor sa aibe, oare pot fi ei siguri ca atunci cind planuiesc ei va fi plamada buna si vor iesi copiii buni, sau poate din planurile lor au scapat, au pierdut ceva bun, care nu l-au lasat sa traisca? Se poate oare compara calculele lor cu binecuvintata pronie dumnezeiasca?

Sa zica oare, dar nu avem bani, posibilitati sa avem toti copiii plamaditi, sau feriti, poate da, poate nu. Cu siguranta nu avem insa prestiinta viitorului, cu siguranta insa un copil egoist, rasfatat si rizgiiat costa mult mai mult pentru a-i face toanele decit a creste normal 2-3-4 copii.

Acum sa ne gindim la familia cu toti copii daruiti si lasati sa traiasca,

Rar sau deloc va aparea boala egoismului sau a prea-plinului de sine, copiii fiind invatati de mici sa ajute, vor ajunge de ajutor parintilor la batrinetile lor, vor ajunge sa tina unul la altul, sa se iubeasca fara urma de egoism, sa se intr-ajute, sa se creasca unul pe altul, sa primeasca totul cu bucurie si multumire, vor pretui totul mult mai mult, si efortul si bucuriile, vor fi mai sensibili la greutatile si nevoile celor din jur, vor avea cunostinta milei si blindetii, vor indura greutatile vietii mai usor, adica vor trece prin viata fara sa simta  fiecare val sau furtuna , vor avea acea intelegere si maturitate care ii va face oameni si nu umbre inviforate si tulburate.