Domnul, sa te umple de bucurie duhovniceasca

Caci toata darea cea buna si tot darul desavirsit de sus este.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege.

Bucuria duhovniceasca, acel dar primit in uimire, caci cum sa te caute pe tine si cum sa te afle acea caldura si bucurie in inima, cum sa o primesti, ca n-ai facut nimic nemaipomenit, ba din contra te si simti nitel vinovat caci ai fi putut face ceva mai mult.

Sa fie oare ca in datile cind s-a trecut prin Sfintul Altar dupa Tirnosire, cind la coborirea scarilor primeai asa caldura in inima si bucurie de ti se largea zimbet pe fata, si stateai in uimire, si incercai sa nu te misti prea mult sau sa vorbesti ca sa nu tulburi ce ai primit in tine, si era de primeai impacare si parca ii priveai cu bunatate si cu zimbet pe toti ceilalti?

Sa fie oare ca atunci cind desi uitindu-te la televizor, te rogi pe infundate (in adincurile mintii), si desi prins de emisiune mai invirti o bobita, dupa un timp te ia de simti dorul, un dor atit de mare de Dumnezeu, un dor ca dau si lacrimile, si  zici, Doamne, mi-e atit de dor de Tine,  insetat-a de Tine sufletul meu, Dumnezeul meu, ajuta-ma ….., la o scapatare  simti ca trebuie sa mergi sa fii singur ca iti arde inima si trebuie sa fii singur ca sa poti plinge, cind drumul pina acasa parca e atit de lung si nu mai ai rabdare sa ajungi, si incep de-ti curg si lacrimi in autobuz, iar cind e de ajungi acasa, si te pui sa citesti ce citesti – al Maicii Domnului Paraclis – iti dai seama ca atit de frumos este, si esti in uimire ca asa de frumoase sunt rugaciunile din el, ca parca e prima data cind il citesti si il intelegi, dar numai ca cu cit il citesti cu atit ti se aprinde mai tare inima si nici nu mai apuci sa citesti ca lacrimile iti spala fata ta, si tot ce mai poti zice este  Doamne, Doamne, Dumnezeul meu ajuta-ma… si nu stii ce sa faci, caci iti arde inima, dar in gind iti vine sa iei sa citesti Cuvintul Domnului, si iei si citesti din Noul Testament, si intr-o clipa te invalui de pace si liniste, de nu mai auzi nici hamait de ciine, nimic, doar o liniste si pace tangibila, de parca ai putea sa o iei sa o pui de-o-parte, sa o tii bine, de parca ai putea chiar sa pasesti pe acea pace devenita tangibila.

Sa fie oare ca atunci cind dai unei miini intinse, cu oarecare simtamint de vina ca ai dat putin, adica din ce bani aveai l-ai dat cam pe cel mai mic, dar in schimb primesti o strafulgerare de caldura in inima si ca o mica ameteala, ca iti dau si lacrimile, caci cum sa iti vina acea caldura cind ai dat ce era cel mai mic?

Sa fie oare ca atunci cind erai tulburat foarte, de neimpacare si chinuire, dar odata cu impacarea vine asa o linistire si bucurie si pace, de zici ca ai fi putut sa suferi de zeci de ori mai mult pentru acea linistire si bucurie, cind tot ce era necaz si ginduri rele si tulburare au disparut lasind linistire si zimbet si ruga de multumire si binecuvintare, dar si umilire de cadoul primit in suflet, caci s-a umplut in locul supararii un plin de bucurie.

De la Domnul e bucuria aceasta primita in uimire, gustata cu umilire – caci e mult prea mare darul pentru oricita nevointa ai fi purtat, e o bucurie de netagaduit, caci toata fiinta ta participa, inima e ca un vulcan, duhul arde de dor de Dumnezeu, mintea devine mai intelegatoare in rugaciune, ochii izvorasc lacrimi de dor, rugaciunea devine atit de frumoasa si de aprinsa si pe intelesul tau de ajungi sa traiesti frumusetea fiecarui cuvint, ca tot in uimire si in iubire petreci, de la Domnul e bucuria asta, caci nimic din cele de pe lume nu ti-o pot da si nu iti pot transforma atit firea si sa-ti aduca ca final linistire, pace, multumire.