Domnul, sa te umple de bucurie duhovniceasca
Caci toata darea cea buna si tot darul desavirsit de sus este.
Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege.
Bucuria duhovniceasca, acel dar primit in uimire, caci cum sa te caute pe tine si cum sa te afle acea caldura si bucurie in inima, cum sa o primesti, ca n-ai facut nimic nemaipomenit, ba din contra te si simti nitel vinovat caci ai fi putut face ceva mai mult.
Sa fie oare ca in datile cind s-a trecut prin Sfintul Altar dupa Tirnosire, cind la coborirea scarilor primeai asa caldura in inima si bucurie de ti se largea zimbet pe fata, si stateai in uimire, si incercai sa nu te misti prea mult sau sa vorbesti ca sa nu tulburi ce ai primit in tine, si era de primeai impacare si parca ii priveai cu bunatate si cu zimbet pe toti ceilalti?
Sa fie oare ca atunci cind desi uitindu-te la televizor, te rogi pe infundate (in adincurile mintii), si desi prins de emisiune mai invirti o bobita, dupa un timp te ia de simti dorul, un dor atit de mare de Dumnezeu, un dor ca dau si lacrimile, si zici, Doamne, mi-e atit de dor de Tine, insetat-a de Tine sufletul meu, Dumnezeul meu, ajuta-ma ….., la o scapatare simti ca trebuie sa mergi sa fii singur ca iti arde inima si trebuie sa fii singur ca sa poti plinge, cind drumul pina acasa parca e atit de lung si nu mai ai rabdare sa ajungi, si incep de-ti curg si lacrimi in autobuz, iar cind e de ajungi acasa, si te pui sa citesti ce citesti – al Maicii Domnului Paraclis – iti dai seama ca atit de frumos este, si esti in uimire ca asa de frumoase sunt rugaciunile din el, ca parca e prima data cind il citesti si il intelegi, dar numai ca cu cit il citesti cu atit ti se aprinde mai tare inima si nici nu mai apuci sa citesti ca lacrimile iti spala fata ta, si tot ce mai poti zice este Doamne, Doamne, Dumnezeul meu ajuta-ma… si nu stii ce sa faci, caci iti arde inima, dar in gind iti vine sa iei sa citesti Cuvintul Domnului, si iei si citesti din Noul Testament, si intr-o clipa te invalui de pace si liniste, de nu mai auzi nici hamait de ciine, nimic, doar o liniste si pace tangibila, de parca ai putea sa o iei sa o pui de-o-parte, sa o tii bine, de parca ai putea chiar sa pasesti pe acea pace devenita tangibila.
Sa fie oare ca atunci cind dai unei miini intinse, cu oarecare simtamint de vina ca ai dat putin, adica din ce bani aveai l-ai dat cam pe cel mai mic, dar in schimb primesti o strafulgerare de caldura in inima si ca o mica ameteala, ca iti dau si lacrimile, caci cum sa iti vina acea caldura cind ai dat ce era cel mai mic?
Sa fie oare ca atunci cind erai tulburat foarte, de neimpacare si chinuire, dar odata cu impacarea vine asa o linistire si bucurie si pace, de zici ca ai fi putut sa suferi de zeci de ori mai mult pentru acea linistire si bucurie, cind tot ce era necaz si ginduri rele si tulburare au disparut lasind linistire si zimbet si ruga de multumire si binecuvintare, dar si umilire de cadoul primit in suflet, caci s-a umplut in locul supararii un plin de bucurie.
De la Domnul e bucuria aceasta primita in uimire, gustata cu umilire – caci e mult prea mare darul pentru oricita nevointa ai fi purtat, e o bucurie de netagaduit, caci toata fiinta ta participa, inima e ca un vulcan, duhul arde de dor de Dumnezeu, mintea devine mai intelegatoare in rugaciune, ochii izvorasc lacrimi de dor, rugaciunea devine atit de frumoasa si de aprinsa si pe intelesul tau de ajungi sa traiesti frumusetea fiecarui cuvint, ca tot in uimire si in iubire petreci, de la Domnul e bucuria asta, caci nimic din cele de pe lume nu ti-o pot da si nu iti pot transforma atit firea si sa-ti aduca ca final linistire, pace, multumire.
Daniela-Iulia
feb. 23, 2010 @ 13:14:21
Bucuria lumeasca e trecatoare, oricit am dori-o noi sa tina, dar prin faptul ca se leaga de firea lucrurilor care e trecatoare si stricacioasa, si aceasta bucurie la fel este.
Te bucuri de un obiect nou, sau de o realizare, sau de ceva ce ai asteptat si ai primit, te bucuri, dar nu tine acea bucurie mult timp ca te ia ingrijorarea de ce va fi cu acel ceva in viitor, prin insusi faptul ca se raporteaza la lucruri stricacioase, dar si pentru ca omul doreste o si mai mare bucurie decit cea primita, neajungind la plinatatea ei.
E in firea omului sa caute bucuria, caci Duhul ce salasluieste in el, izvor de bucurie e, si aceasta e firea naturala a omului. Supararea, tristetea, ingrijorarea, neimpacarea, greutatea pe suflet, nu e sa fie facuta sa tina, omul cind le intimpina cauta sa se scuture de ele cit se poate de repede, si bine ar fi sa nu le primeasca, caci nu sunt de la Dumnezeu si nu ar trebui sa le primim, si sa le slujim dindu-le lor preocuparea noastra.
Trecind de bucuria trecatoare, ajungem la bucuria iertarii, a impacarii, se departeaza nitel de cele materiale ajungind de revarsa linistire si limpezire si pace acolo unde inainte erau nori de nelinisti si suparare.
Bucuria daruirii, a posibilitatii de a darui, din mila sau din dragoste, mai multa bucurie iti aduce in suflet, caci nu e echivalent in a da ceva material cu drag si a primi raspuns de bucurie in suflet.
Bucurie de nedescris, plinatatea bucuriei, e cea data ca un dar de Domnul, caci in uimire apare acea bucurie, neasteptata, fara motive rationale oricit le-am cauta, ca o sageata de caldura in inima, ca o dulce ameteala, gustata cu umilire, caci oricit te-ai gindi ca ai fi facut ceva bun, darul primit intrece de mii de ori orice bun ai fi facut, ca stai in uimire si umilire cum te-a cautat pe tine, si ce ai facut oare sa primesti asa bucurie. Dorul de Dumnezeu ti se aprinde in suflet, ochii varsa lacrimi si rugaciune de faci tot mai tare iti arde inima de dor si de dragoste de Dumnezeu, mintea devine intelegatoare de rugaciune si uimita de frumusetea ei.
Mult nu poti purta bucuria asta, caci te topesti, dar dupa arderea inimii iti vine pacea, caci cuvintul Domnului e pace si linistire.
Nicolae Ene
feb. 26, 2010 @ 21:07:58
Ca fulgerul când lumineazã cãmãrile ospãtului si dupa el par jalnice toate fãcliile, asa ai strãlucit si Tu în sufletul meu, fãrã de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupã lumina Ta de fulger, ce palide, întunecate si firave pãreau aceste bucurii… Sufletul meu nãzuieste spre Tine!
Daniela-Iulia
feb. 23, 2010 @ 13:29:32
din cartea Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”,
(preluat citatul de pe http://www.razbointrucuvant.ro )
In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut, nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati.
Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos.
Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste?
Daniela-Iulia
feb. 24, 2010 @ 13:17:48
din http://www.sfaturiortodoxe.ro/vedere_duhovniceasca/despre_silirea_extrema_a_starii_exterioare_si_launtrice_a_omului__cuvantul_al_noualea.htm
Rugăciune
0, Hristoase al meu Cel preadulce, înnoieste, Te rog, si în cele dinlăuntru ale mele Duhul Tău cel bun si mângâietor, ca să se îndulcească în chip nespus inima mea cea întristată si pentru ca să se lumineze în chip nevăzut fata inimii mele si în chip vădit fata trupului meu de mângâierea Duhului Tău. Căci „inimii vesele îi străluceste fata”.
Da! Dumnezeul meu Cel preadulce! Bucuria si dulceata sufletului meu să îndulcească inima mea, mă rog cu cuviintă, pentru ca să se îndulcească totodată si cugetul meu de harul mângâierii Tale. Doamne al slavei, de aceea Te numesti Mângâietor, deoarece mângâi pe prietenii Tăi cu Harul Sfântului Tău Duh, după cum ai făgăduit Tu însuti, Tu, Dumnezeul si Stâpânul meu. Tu ai spus, Doamne, sfintilor Tăi Ucenici si Apostoli: „Vă este de folos vouă ca Eu să merg la Tatăl Meu si la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu si la Dumnezeul vostru, deoarece atunci când voi merge voi ruga pe Tatăl Meu să vă trimită alt Mângâietor ca si Mine”. Acest Mângâietor, Doamne, Te implor, roagă pe Tatăl Tău si Tatăl meu, pe Dumnezeul Tău si Dumnezeul meu, să mi-L trimită si mie, nimicnicul si cel din urma tuturor, si să mă întărească în dragostea Ta, a Stăpânului meu Atoatetiitor si Dumnezeul meu, precum zice iarăsi proorocul: „Si cu duh stăpânitor mă întăreste”. Deoarece, Doamne al bucuriei inimii mele si Mântuitorule al oricărui suflet ce nădăjduieste cu căldură în Tine, atunci când Harul Duhului Tău cel Sfânt atinge inima mea si Se odihneste în sufletul meu, mi se dă dintr-o dată să gust si să simt bunătătile cele vesnice si de nespus pe care le-ai pregătit celor care Te iubesc pe Tine înainte de a face lumea, a căror simtire, Iisuse al meu, când o primeste inima mea, o face să se alipească de îndată iubirii Tale si se aprinde sufletul meu de iubirea cerească cea nestinsă pentru Tine Hristoase al meu. Doamne, când mă învrednicesti de Harul Tău cel Sfânt, atunci doresc să-Ti aduc laudă din inima mea, ca vitelul adus spre jertfire. „Atunci, voi pune pe altarul Tău vitei”, spune Scriptura. Căci Tie se cuvine toată slava si lauda în vecii vecilor. Amin.
Daniela-Iulia
feb. 24, 2010 @ 13:41:23
din Moliftelnic citire
Domnul Dumnezeu preaînduratul sã te miluiascã; Domnul Iisus Hristos sã-ti dea tie toate cererile cele bune;
Domnul Cel întru toate puternic sã te scape de toatã asuprirea; Domnul sã te învete pre tine; Domnul sã te întelepteascã, Domnul sã-ti ajute, Domnul sã te mântuiascã,
Domnul sã te apere, Domnul sã te pãzeascã, Domnul sã te curete, Domnul sã te umple de bucurie duhovniceascã, Domnul sã-ti fie sprijinitor sufletului si trupului tãu,
Domnul, ca un bun, îndurat si de oameni iubitor, sã-ti dea iertare de pãcate. Domnul Dumnezeu Iisus Hristos la ziua judecãtii sã te miluiascã, si sã te binecuvinteze în toate zilele vietii Tale.
eugenia siameza
mart. 08, 2010 @ 13:17:03
O primavara frumoasa sa ai, Daniela draga, sa ai parte de sanatate si caldura, de impliniri si bucurii!
si sa fii generaoasa si cu tine, nu doar cu ceidin jur, din proximitatea virtuala!
fiindca meriti, de aia!
cu drag,
ginia taralunga