Cine sa nu stie, sau sa fi auzit de pilda intoarcerii fiului risipitor.

„Si a zis: Un om avea doi fii.
Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.”
(Luca 15, 11-32)

Odata fuseram, poate, si noi fiul risipitor, sau poate de mai multe ori, si chiar de nu stiam de pilda mai sus amintita, ne-am indreptat spre Dumnezeu ca la ultimul acoperamint si ajutor si scapare.

Suntem si noi fiul risipitor cind risipim in van, fara adevarat folos cuvinte, sau timp, sau din darurile – talantii – care ii avem si i-am primit, cind risipim noi darul lui Dumnezeu dat noua, si cind ne aratam nemultumitori cu ce avem, aceea tot risipa este, si dupa ce risipim si pierdem ce avem, ne intoarcem umiliti, si Domnul ne primeste iara ca fii ai Lui.

Sa nu ne indoim de marea iubire a Domnului, care ar lasa cele 99 de oi cuminti, si s-ar duce sa o caute si sa o gaseasca pe cea pierduta, si la gasire s-ar bucura si ar salta de bucurie si ingerii din cer. Sa nu ne indoim de iubirea Domnului, dar sa nu ispitim noi pentru aflarea ei.

Sa  privim pilda intoarcerii fiului risipitor si din prisma fiului ce a ramas linga tatal si a trudit alaturea.

Se intrevad 2 dreptati, a fiului cel mare si a tatalui, dintre care cea adevarata e cea care e facuta cu iubire.

Fiul cel mare a ramas, si a lucrat linga tatal sau, a dus ziua, greutatea zilei, insa posibil sa-i fi scapat ceva: multumirea; orice truda, orice jertfa, daca nu e facuta din inima, cu drag, cu multumire, si inchinata Domnului, lasa portita de uriciuni, caci nu e desavirsita.

Dar sa ne gindim la fiul cel mare, la ce simtea el, simtea ca el nu a adus asa bucurie mare, asa fericire tatalui sau, in tot decursul zilelor precum a adus fiul cel mic intors din ratacire si din risipire.

Fiul cel mic s-a intors, smerit, dorind sa fie macar precum argatii de la curtea tatalui sau, ca ar fi dus-o mai bine decit printre straini, in ratacirea si risipirea lui. Tatal l-a primit cu bucurie, a taiat vitelul cel gras, s-a veselit tare, fiul cel mare s-a tulburat insa, el nu a adus asa bucurie tatalui sau, ca sa il faca sa ii dea si lui spre veselire un ied macar.

Firesc e pentru oricine sa se bucure de venirea cuiva pe care poate il credea pierdut, poate il credea mort, pe care nu l-a vazut de mult si dupa care plingea inima, bucuria mare a tatalui e fireasca, e in dreptatea lui sa se bucure. S-apoi si ingerii, si cerurile se bucura cind se intoarce un pacatos, cind un risipitor al darurilor ajunge si isi apropie inapoi adevaratele valori si de pe linga cale se intoarce pe cale.

Si fiul cel mare insa are dreptatea lui, el simte ca nu a produs asa bucurie mare tatalui, caci de obicei cel pe care il vezi mereu cu care te obisnuiesti sa-l vezi, nu te bucura asa de tare precum cineva pe care nu l-ai vazut de mult, si fiul cel mare era in dreptatea lui, dar dreptatea lui l-a tulburat si l-a suparat.

Doua dreptati omenesti, care sa fie cea adevarata, cea facuta cu dragoste, cu fringere de inima din dragoste si nu dreptatea care aduce suparare si tulburare, caci asta nu e dreptatea lui Dumnezeu.

Poate ne-am aflat si in postura fiului risipitor, poate mai des ne-am aflat in aceasta, si prin risipa noastra, si prin nemultumirea noastra, si am primit in uimire dragostea Domnului care nu ne-a lasat si ne-a primit, si ne-a pazit chiar in ratacirea noastra.

Poate ne-am aflat si in postura fiului cel mare ramas linga tatal sa lucreze de zi cu zi, si am vazut ca nu aducem asa bucurie mare precum cineva venit mai rar. Insa aici in aceasta ipostaza lipseste multumirea. Caci fuseram cu tatal tot timpul, ne-am bucurat de prezenta, de binecuvintarea, de cuvintele, de caldura si ajutorul lui, si le-am luat de-a gata, si am uitat sa multumim. Le-am dus poate cu rivna, dar fara multumire. Iar lipsa multumirii, tot nemultumire este, tot risipa este.

Fiul cel mare, risipea si el, caci nu multumea cu bucurie de faptul ca se afla linga tatal, risipea prin nemultumire.

Dreptatea oamenilor devine dreptate adevarata daca e facuta cu iubire, legea noua, legea iubirii mai mare s-a dovedit sa fie decit vechea lege a talionului, caci plinirea dreptatii se adevereste prin iubire.

Domnul sa ne caute si pe noi, oi ratacite in nemultumirea noastra, si sa ne aduca inapoi pe calea iubirii, spre mintuirea sufletelor noastre si spre slava lui Dumnezeu.