Da celui ce nu are si inmultesti, da celui ce are si ajungi de risipesti. Dreptate este, dar nu in adevar.
De nu te apuci sa il cauti tu pe cel ce nu are, macar ia aminte cind iti rasare in cale, si da-i ce tie iti prisoseste, iar lui ii lipseste, caci pe tine prisosul te ingreuiaza si nu te multumeste, iar celui ce ii lipseste, darul tau face de plineste intru bucurie locul lipsei lui.
Iar de ajungi de dai celui ce are sau primeste multe, risipa este, caci cel ce a primit nici nu va lua in seama si va uita si de darul tau si de daruitor, iar cel ce da ajunge de risipeste, caci nici cel ce a primit nu se bucura, si nici el nu va apuca sa se bucure de roadele lui.
Sa cautam pe cel ce nu are si sa plinim lipsa lui, si o farima de bucurie de ii vom aduce cu multumire se va unge inima noastra.
Dar fapta in adevar se desavirseste daca se face in numele Domnului. De dam ceva, sa dam in numele Domnului, caci astfel risipa nu mai este, ci iubire facuta aproapelui in numele lui Dumnezeu.
Iar daca intre oameni uitate sunt ale noastre daruri, sa nu inneguram gindul zicind ca risipire este, caci in fata lui Dumnezeu este adunare, de toate daruri, milostenii, ginduri, fapte de bunatate.
Preasfinta Fecioara de Dumnezeu nascatoare, ceea ce ai nascut pe Facatorul de bine, Care este pricina bunatatilor, bucuria facerii de bine izvaraste-o tuturor, spre pacea si bucuria sufletelor noastre si a noastra mintuire. Amin.
Daniela-Iulia's Weblog 
Nicolae Ene
iun. 28, 2010 @ 20:16:12
Din cele ce se mai intampla cateodata in viata de zi cu zi.
Un om era dator cuiva 1000 RON. Si altcuiva, inca 1000. Vazind ca datornicul nu are nici un gind sa restitie banii, cel dintii creditor s-a dus peste el acasa si l-a amenintat ca, daca nu-si achita datoria, îi ia televizorul si alte lucruri de prin casa. Si atunci omul a inapoiat banii, pe care-i avea, dar nu voia sa-i mai dea. Celalalt creditor a lasat de la el si a asteptat, linistit, ziua in care cel imprumutat isi va aduce aminte de promisiune si va veni sa-i aduca banii.
Si, intr-o buna zi, dupa mai bine de un an, datornicul a aparut. Omul cel rabdator s-a luminat la fata si s-a mustrat pentru toate gindurile pline de neincredere. Si, surizind fericit l-a poftit pe datornic sa ia loc. Dar nu mica i-a fost mirarea auzind ca acesta venise ca sa-i mai ceara niste bani….
Constatand ca toti ceilalti oameni care i-au imprumutat bani au avut pretentia sa-i inapoieze la timp, omul cel mereu inglobat in datorii a apelat la singurul care s-a dovedit a fi un suflet milostiv si nu i-a mai cerut banii inapoi. Ceilalti il dezamagisera ….. :)
Ce atitudine, (raportata la crestinism) putem lua fata de acest fel de oameni? Sa le mai dam sau sa nu le mai dam bani? Daca le dam inmultim sau risipim?
O solutie ar fi pilda – mereu valabila – cu omul sarac caruia nu trebuie sa-i dai un peste, ci o undita cu care sa pescuiasca. Cred ca e solutia cea mai buna in cazurile care nu sunt disperate, nici urgente. Cred insa ca nu este la indemina oricui.
O alta solutie: Cind dai ceva sa dai din toata inima fara sa astepti nimic in schimb. Nici macar recunostinta. Atunci sigur nu vei fi niciodata dezamagit si daca mai ai bani ii vei mai da ceva.
Solutia desavarsirii. Vinzi tot ce ai, si folosesti banii in ajutorarea saracilor, a orfanilor, a handicapatilor. Si cind nu mai ai nimic, te lasi in grija lui Dumnezeu, (dar de asta foarte putini sunt capabili).
Daniela-Iulia
iun. 28, 2010 @ 21:42:22
Eu as zice, da-i, chiar de vine si a doua oara, si a treia oara. De te-a ales pe tine cetate de fuga, e cinste pentru tine. De ajungi sa fii considerat facator de bine si ajutator, e cinste pentru tine. Nu te uita la altii, si ce ar spune ei de tine, ca nu in fata lor dai raspuns de iconomia incredintata tie.
“Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatia nedreapta, cine va va incredinta pe cea adevarata?
Si daca in ceea ce este strain nu ati fost credinciosi, cine va va da ce este al vostru? (Luca, 16,11-12)”
Caci ce sa fie din cele ce avem si sa fi adus cu noi pe lumea asta, si ce sa fie din cele ce avem noi care sa le fi facut cu puterea noastra, fara ajutorul, bunavointa si binecuvintarea lui Dumnezeu?
„De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste.
in zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu, voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai. (Psalmi.126,1-2)”.
Asa e putini sunt alesi care sa lase totul, sa vinda si sa urmeze Domnului, dar si cei care nu sunt alesi pot trai viata ca si cum straini sunt pe acest pamint, si cele ce le au le sunt date spre iconomie, si sa nu isi lipeasca inima de ele, si sa aibe comoara inimii sus.
Eu as zice, da-i, si doua oara, si a treia oara, in numele Domnului, da-i masura clatinata si indesata, caci nu stii ce iti va da tie Domnul, fie lui de-l va indrepta.
De poti, da-i si nu te uita la el, cum ii e si de ce, si de ce ii e asa firea, tu esti binecuvintat ca ai, si ca poti sa dai, caci sunt unii care au dar nu pot sa dea ca le e inima lipita de zgircenie si incrincenata in cele ale lumii. Da-i, caci inseamna ca iti poti dezlipi inima de cele materiale, un pic, si iti usurezi inima si cugetul, de poti sa-i dai, da-i in numele Domnului, de te poti ruga pentru el, roaga-te, si ai incredintare ca nimic pe lumea asta nu se misca fara incuviintarea si stiinta lui Dumnezeu, ca orice fapta de milostenie isi are rasplata si adunare, de asta sa ai incredintare.