In toate vrem sa facem voia noastra. Zicem: acum nu e timpul socotit de noi ca trebuie sa ne facem un rost, o casa, o cariera, sau zicem apoi: acum e timpul si acum vreau, dar poate fusese timpul de la Dumnezeu si noi am pazit sa nu fie, caci nu era sa fie atunci precum voia noastra.

Sau e de consideram ca a venit timpul voirii noastre, si luptam, ne chinuim sa implinim voia noastra, asa cum o vedem noi, dar nici ca ne-am pleca voii lui Dumnezeu.

Cum sa ne plecam vointa noastra, cind nu avem credinta, cind nu-L avem pe Dumnezeu – Tata al nostru, si singuri ne dezmostenim, si ne consideram vitregi, prin neplecarea noastra, prin ne-urmarea Cuvintului lui Dumnezeu.

Poruncile lui Dumnezeu sunt luate in uitare, sa nu ucizi, sa nu desfrinezi, sa iubesti pe tatal tau, pe mama ta, dar mai presus sa-L iubesti pe Dumnezeu, sa ai iubire, pace, blindete, bunatate, milostivire, sa nu ucizi copii si sa-i lasi asa cum a rinduit Domnul.

Tulburare mare atunci cind voia noastra nu se face asa precum vrem noi, caci si noi la rindu-ne am ignorat voia si cuvintul lui Dumnezeu, caci singuri ne-am facut din fii in ne-fii prin neascultare, tulburare mare.

Citi oare nu ne-am luptat, nu ne-am tot chinuit sa se faca dupa voia noastra, neluind aminte la voia lui Dumnezeu cu noi. Citi oare nu ne-am chinuit prin neplecarea noastra, in nemultumiri si incrincenari si nu ne-am oprit deloc a ne linisti prin a ne lasa in voia lui Dumnezeu.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastra.