Cine sa nu stie, si sa nu o fi gustat? E amara, e grea, e lacrima si e uitare de toate cite am primit si am fost daruiti.

Cine sa nu o fi purtat clipe si zile, dar mai greu de purtat noaptea, cind bucuria constienta dispare si ramine nemultumirea inconstienta. Suflet nemultumit, suflet prea iubitor de sine, de parerea de sine, de ale lui doriri.

Nemultumirea apare si infloreste cind te privesti doar pe tine, dorirea ta, porunca ta, ce nu apare asa sa fie si in faptuire. Noi suntem in centrul privirii noastre, iar la ceilalti suntem orbi, ne credem noua ca meritam si nu am primit.

Cum sa luptam cu nemultumirea, ca e grea, e greu de dus si pentru cel ce o traieste, si pentru cei din jur?

In primul rind sa ne deschidem ochii, si ochii trupesti ca sa-i vedem pe cei de linga noi, si pe cei ai sufletului, sa ii cuprindem pe cei de linga noi. Sa ne deschidem ochii catre ceilalti, si sa nu mai stam in oglinda sa ne privim doar pe noi, caci in oglinda toate sunt deformate in invers, si ale noastre nevoi, ce nu sunt nevoi, ci sunt binecuvintari.

Apoi dupa ce ne-am deschis ochii si nu mai vedem noi defortamat nevoile noastre, ci le vedem curat pe ale celor de linga noi, sa ajungem sa dam dupa nevoie, sau mai mult decit dupa nevoia lor.

Atunci cind dai, nu mai esti nemultumit. Nemultumirea dispare cind e sa daruiesti, cind e sa slujesti altuia, si jertfa ta, pe linga ca aduce bucurie, si umilinta – ca ai putut sa o aduci -, duce si la disparitia acelei deformate nemultumiri.

Ca sa nu mai fi nemultumitor, priveste deci la cei din juri, si daruieste cit poti, sau mai mult decit poti, si ia-ti ochii de la vrerea ta, caci vrerea ta de e sa fie cea adevarata e a face voia Domnului.

Si cind e sa jerfesti ceva, timp, disponibilitate, efort, fa jertfa deplina, de e cumva sa ti se para prea greu, nu te da de-o parte, caci ce e mai mult decit poti duce, ti le va duce Dumnezeu, si atunci vei recunoaste in fapt cum mila Domnului a fost cu tine.

Dar daca e sa recunosti in fapt ca mila lui Dumnezeu ti-a ajutat, sa te smeresti, ca slab ai fost si nu puteai duce jertfa sau lupta cu ispita singur, ci slab ai fost si a fost nevoie sa iti fie Domnul ajutor.

Iar daca e cumva sa fie calea grea, si sa nu simti ajutor in faptuirea ta sau in lupta ta cu ispita, zi asa: ca asa imi trebuie sa le duc, sa ma lupt, sa le sufar, caci multe rele grele facui si eu altora.

Usoara e multumirea de dus, e zimbet, e caldura, e blindete, e dar.

Sa cautam sa crestem acest dar, prin a face noi dar altora, si prin jertfa noastra vom primi si noi puterea de a multumi.