„Si mai este ca un om care, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mana avutia sa.  Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui si a plecat.  Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti.  De asemenea si cel cu doi a castigat alti doi.  Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau.  Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele.  Si apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei.  Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau.  Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei.  Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau.  Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat.  Si temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau.  Si raspunzand stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat?  Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda.  Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti.  Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua.  Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. „ (Matei 25,14-30)
 

Fiecaruia dupa puterea lui i s-a dat. Nu i se da cuiva mai mult decit ar putea, caci ar fi risipa, si darurile nu se risipiesc de cel care le imparte. Nu i se da cuiva mai mult, nici din cele bune, nici din cele grele, nu i se da mai mult decit e puterea lui  de a le administra si a le duce. Purtare de grija are daruitorul caci dupa puterea fiecaruia daruieste.

Primim daruri, multe, primim haruri care trebuie sa le folosim, sa le inmultim, caci nu din ale noastre avem, caci ce e din ce avem cu care sa  fi venit noi pe lumea asta? Primim daruri, si trebuie sa multumim pentru ele prin a le face lucratoare si a aduce cu ele folos.

Folos inmultit se aduce cind e sa le folosesti pentru cei ce nu le au, rod mare il au daca prin folosirea lor extidem dexteritatea folosirii lor si catre altii.

Avem pe cel ce a primit 5 talanti, pe cel ce a primit 2, si au lucrat si au inmultit, si au adus rezultatul darului lor, si au primit binecuvintare si daruire mai mare.

Avem pe cel care a primit doar 1 talant. Atit era putea lui de a lucra, caci i s-a dat dupa puterea lui. Doar un talant – darul vietii.

Dar oare acesta a apreciat darul, a multumit pentru el? Sau a privit cu ochi rau catre darurile primite de ceilalti si vazindu-se vaduvit a privit cu ochi rau si pe daruitor, pe stapin?

„Au nu mi se cuvine mie sa fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tau este rau, pentru ca eu sunt bun? ” (Matei 20,15)
 
„Doamne, te-am stiut ca esti om aspru”
 

Asa a stiut el, caci asa a vazut el. Oare asa ar fi spus si cel care a fost daruit cu mult? Sau asa ar spune cel care se vede pe sine ca nu ar fi daruit, caci nu e in puterea lui de a avea grija de mai mult?

Cei care se vad ca nu au prea multe cirtesc, si vad cu ochi rau pe ceilalti, si se ridica si impotriva lui Dumnezeu, caci zic ei ca nu a fost drept in daruire, si nu le-a dat… dar li s-a dat, li s-a dat atit cit puteau tine in grija, atit cit ar putea aduce folos si a nu se ingreuia mai mult.

Au daruri mari, cei care zic ca nu ar avea, viata e cel mai mare dar. Daruri avem primite, dar nu le folosim, si ajungem de le irosim.

„Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua.”
 

Cel ce a primit un talant, a facut o groapa si l-a ascuns, nu mai considera ca are darul, a zis in mintea lui, ca il pun acolo, si il voi da inapoi asa cum mi l-a dat, ca stiu ca e aspru si rau daruitorul meu.

Oare nu zicem si noi la fel daca e sa vedem ca nu primim precum ceilalti? Zicem si noi ca Ziditorul nostru nu a fost corect cu noi si cirtim, si nu ne mai vedem darurile noastre, ci le ascunem si nu le mai facem lucratoare? Cel ce primise un talant, avea cel mai mare dar – viata -, dar l-a ingropat, asa ca din cel cu dar s-a facut ca cel ce nu are, ca cel ce nu are cu ce sa lucreze. Si nu a avut ce sa aduca daruitorului ca multumire, caci nu a inmultit darul primit.

Nu a dat darul sau la zarafi ca sa-i aduca dobinda daruitorului. S-a lenevit sa lucreze, s-a lenevit sa dea darul jertfelniciei vietii in a-i sluji aproapelui – cu fapta, cu cuvintul bun, s-a lenevit sa isi foloseasca darul, caci putea sa-l transmita altuia pentru a aduce acela folosul darului primit.

Ti se pare ca nu ai, si stai si lincezesti, si stai si cirtesti, dar nu iti folosesti darul vietii pentru a aduce rod, pentru a folosi altuia, pentru a-l ajuta, pentru a-l ridica. Darul vietii, cel mai mare dar, pe care il irosim fara sa aducem multumire pentru el, fara a-l face lucrator pentru a rodi. Cel ce iroseste darurile e ca cel ce nu are, cel ce-si iroseste viata si nu o face roditoare, e ca cel ce nu are, si de la cel ce nu are – desi are, dar nu a multumit pentru ce are, si nu a adus roada – ce are si a ascuns, i se va lua, iar pentru irosire si nemultumire va avea de raspuns, si se va chinui si va suferi.