din: http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/118-intre-iadul-deznadejdii-si-iadul-smereniei-siluan-athonitul-sf..html

Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumnezeu. Cine-l întristează întristează pe Duhul Sfânt Care viază în el.

(…) In Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e Cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la duhovnic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simţământ de pace şi iubire faţă de aproapele; dar dacă pleci de la duhovnic tulburat, aceasta înseamnă că te-ai mărturisit nesincer şi n-ai iertat din suflet fratelui tău greşeala lui.

(…) Cel ascultător care crede duhovnicului său şi nu crede sieşi se va tămădui degrabă de orice vătămare pe care i-au pricinuit-o vrăjmaşii, dar cel neascultător nu se va îndrepta.

(…) Rugăciunea curată are nevoie de pacea sufletului, dar nu poate fi pace în suflet fără ascultare şi înfrânare.

(…) Pentru pacea sufletească trebuie să fii înfrânat, pentru că pacea se pierde şi din pricina trupului nostru. Nu trebuie să fii curios; nu trebuie să citeşti nici gazete, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-i aduc urât şi tulburare. Nu osândi pe alţii, fiindcă adeseori se întâmplă că, fără să-l cunoaştem pe om, îl vorbim de rău, dar el prin mintea lui e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburi străine, ci numai pe cele ale tale; nu te îngriji decât de ceea ce ţi s-a poruncit de „bătrâni” şi atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul Său, şi vei vedea în sufletul tău roadele ascultării: pacea şi rugăciunea neîncetată.

(…) gândeşte în tine însuţi: „Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu„, şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în rugăciune. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [duhovniceşte], pentru că Domnul îl iubeşte.

(…) Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci uşoare [In 5, 3]. Dar ele sunt uşoare numai din iubire şi, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.

(…) Şi iată că într-o noapte şedeam în chilie şi demonii au venit la mine şi s-a umplut chilia de ei. M-am rugat din inimă şi Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am sculat ca să fac închinăciuni la icoane, dar demonii erau de jur-împrejurul meu, iar unul dintre ei stă¬tea în aşa fel că nu mă puteam închina la icoane fără să mă închin înaintea lui. Atunci am şezut din nou jos şi am zis:
„Doamne, Tu vezi că vreau să mă rog Ţie cu mintea curată, dar demonii nu mă lasă. Spune-mi ce trebuie să fac ca să se depărteze de la mine.”
Şi atunci am primit în sufletul meu acest răspuns de la Domnul:
„Cei mândri sunt întotdeauna chinuiţi aşa de către demoni.”
Iar eu am zis: „Doamne, Tu eşti milostiv, sufletul meu Te cunoaşte; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerească sufletul meu”.
Şi Domnul mi-a răspuns în suflet:
„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!„

(…) Dacă vrei să ai în chip simţit harul Duhului Sfânt, smereşte-te ca Sfinţii Părinţi. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeţi-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi şi eu„. Un curelar din Alexandria gândea: „Toţi se vor mântui, eu singur voi pieri„, şi Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare că n-a ajuns încă la măsura curelarului aceluia. Părinţii au dus o luptă încrâncenată cu demonii şi s-au obişnuit să gândească smerit despre ei înşişi, şi pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul.

(Sf. Siluan Athonitul – Intre Iadul Deznadejdii Si Iadul Smereniei)