„Si cand S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb sedea langa drum, cersind.
Si, auzind el multimea care trecea, intreba ce e aceasta.
Si i-au spus ca trece Iisus Nazarineanul.
Si el a strigat, zicand: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ti mila de mine!
Si cei care mergeau inainte il certau ca sa taca, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!
Si oprindu-Se, Iisus a poruncit sa-l aduca la El; si apropiindu-se, l-a intrebat:
Ce voiesti sa-ti fac? Iar el a zis: Doamne, sa vad!
Si Iisus i-a zis: Vezi! Credinta ta te-a mantuit.
Si indata a vazut si mergea dupa El, slavind pe Dumnezeu. Si tot poporul, care vazuse, a dat lauda lui Dumnezeu.  ” (Luca 18,35-43)
.

Vine Domnul pe cale, pe calea spre cetatea Ierihonului. Vestea vindecarilor minunate preceda pasii Domnului, sufletele oamenilor se deschideau si primeau bucuria si binecuvintarile care li se faceau. Domnul era pe cale insotit de multime de oameni care vedeau si se minunau de vindecarile, binecuvintarile facute de Domnul Dumnezeu.

Linga cale, adus de cine stie cine, sta un orb, si cerea mila de la trecatori, asa isi cistiga el existenta, din mila oamenilor ce mergeau pe cale. Aude orbul multime multa venind pe cale, si zgomot si forfota, si alai mare, si intreaba si el, ce este, ce se intimpla si primeste raspuns ca trece Iisus Nazarineanul. Auzind aceasta, striga cit poate: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ti mila de mine!”. Oamenii din alai, ii cereau sa taca, credeau cu mintea lor, ca mila ce o va cere e cum cere de obicei: ceva de mincare, sau un ban, dar el tot striga.”Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!”.

Domnul ia aminte la strigatul aceluia, se opreste, si cheama sa-i fie adus, intrebindu-l ce voieste sa-i faca lui. La care orbul zice simplu: „Doamne, sa vad!”, iar Domnul ii raspunde simplu: „Vezi! Credinta ta te-a mintuit!”.

Ce sa fie mai simplu decit cererea exprimata si ca raspunsul primit?:

„Doamne, sa vad! „ – „Vezi!”

Auzise orbul acela de vindecarile minunate ale Domnului, auzise si credea ca poate sa fie si cu el, sa primeasca minunea.

Anterior evenimentului ne apare relatata alta vindecare a unui orb, de fapt creare a ceva ce nu exista, din tarina omul a fost facut de Dumnezeu si insuflat de Duhul din suflarea lui Dumnezeu. Celui orb din nastere despre care e vorba, ii lipsea lumina  ochilor, era asa ca prin nedesavirsirea lui sa se arate Slava lui Dumnezeu.

Iar Domnul din tarina a terminat de construit farima de om ce lipsea, lumina ochilor.

Ucenicii nu vazusera minuni de a se face ceva ce nu era, si discutia lor era filozofica, nu cereau si nu se asteptau sa vada vreo vindecare cu acel orb din nastere, iar acel orb nici nu ar fi gindit ca putea sa ceara asa ceva, sa vada. Ucenicii Domnului filozofau, cine sa fie pacatosul, el sau parintii lui, de s-a nascut acesta orb?

Dar Domnul prin acela isi arata Slava Sa, ia tarina, ca la inceputuri la crearea lui Adam, si scuipind pe ea, a plamadit si a uns ochii orbului, si apoi trimitindu-l sa se spele s-a intors orbul acela vazind.

„Si trecand Iisus, a vazut un om orb din nastere.
Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?
Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu.
Trebuie sa fac, pana este ziua, lucrarile Celui ce M-a trimis pe Mine; ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze.
Atat cat sunt in lume, Lumina a lumii sunt.
Acestea zicand, a scuipat jos si a facut tina din scuipat, si a uns cu tina ochii orbului.
Si i-a zis: Mergi de te spala in scaldatoarea Siloamului (care se talcuieste: trimis). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand.” (Ioan 9,1-7)
.

Orbul de aici, cel de linga cale, auzise de minunile Domnului, si cere simplu: „Doamne, sa vad!”.

Nu vorbeste cu un om simplu, cererea care o face nu o face unui simplu om, caci de la oameni mila ce o putea cere era nitica mincare, sau nitica alinare la neputinta lui, de ar fi cerut aceasta de la oameni l-ar fi considerat nebun.

Dar cere de la Hristos, de la Dumnezeu intrupat in firea omeneasca. Iar Domnul ii raspunde: „Vezi!” „Credinta ta te-a mintuit.”

Si orbul acela indata a vazut, si mergea dupa Domnul, slavind pe Dumnezeu.

Dar Domnul Dumnezeu, nu stia care-i dorinta acelui orb?, stia, caci Dumnezeu ne stie cu toate ale noastre, si stie ce ne e de trebuinta si care e nevoia noastra, dar vroia Domnul Dumnezeu se vada si credinta acelui om, credinta si stiinta acestuia ca El e Dumnezeu si ca are puterea de a vindeca dincolo de orice putere omeneasca. „Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.” (Luca 1,37)

Orbul acela si-a aratat credinta lui prin rugaciunea lui staruitoare, era linga drum si a fost adus pe cale linga Domnul Dumnezeu, unde si-a primit darul rugaciunii lui.

Discutia cu Dumnezeu, rugaciunea noastra, cererea noastra trebuie sa fie staruitoare, si fara de indoiala, cu credinta tare, si cu staruinta puternica. „Rugati-va neincetat!” (1Tesaloniceni 5,17)

De e sa primim oprelisti de la oameni, sa ne zadarniceasca in rugaciunea noastra, zicindu-ne poate ca dorinta noastra din rugaciune este o nebunie (ca acelui orb care isi dorea vederea, daca ar fi strigat sa-l auda toti, ca vrea sa vada), sa nu ne oprim, sa avem credinta cit o farimitura de graunte, dar o credinta tangibila, netulburata, nepatata de indoiala, si rugaciunea noastra va fi putinta noastra, caci rugaciunea cu credinta, primita e de Dumnezeu pentru a fi in putinta.

„Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta.” (Matei 17,20)

Rugati-va neincetat, cu credinta tangibila, si Dumnezeu, primind marturisirea credintei noastre, ne va darui cererea noastra.

Si sa cerem ce e sa consideram valoare, si ce e sa consideram ca ne lipseste si ca am dori cu ardoare sa avem, darurile Duhului, mila lui Dumnezeu, si locusor in Imparatia lui Dumnezeu: „Cautati mai intai imparatia Lui. Si toate acestea se vor adauga voua.”(Luca 12,31).

Rugaciunea sa fie simpla, („Doamne, sa vad!”), cu staruinta, cu credinta, netulburata. Sa zicem in tot locul, in toata clipa: „Doamne, miluieste-ma!”, „Doamne, ajuta-ma!”, „Doamne, iarta-ma!’.

Doamne, da-mi sa-mi vad greselile mele, neputintele mele, uriciunile mele, sa pot sa ma desprind de ele, caci stind cu ele nu sunt pe cale. Am gresit mult, Tie Unuia am gresit, iarta-ma Doamne, si da-mi sa vad lumina sa ies din intunericul ce ma tine in lanturi de patimi si tulburari. Doamne, la Tine totul e cu putinta, deschide-mi ochii intunecati de  rautati, si da-mi lumina bucuriei. Cheama-ma si pe mine, caci sunt pe linga cale, cu ochi orbiti de patimi si rautati si in greseli intunecindu-ma, cheama-ma si pe mine, Doamne, caci recunosc ca Tu poti lumina sufletul meu innegurat. Doamne, sa vad si eu as vrea, cu sufletul meu, bucuria Ta si mila Ta sa incalzeasca inima mea. Ajuta-ma Doamne!