Grea e nemultumirea de purtat, grea si chinuitoare si pentru cel ce o poarta si pentru cei dimprejurul sau.
Nemultumirea aduce cirtirea, naste hula si necredinta, duce la impietrire si la invirtosarea inimii si slabirea puterilor sufletesti, aduce ura si e potrivnica lui Dumnezeu.
“Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.”
Cei invirtosati nu vor mosteni nimic, iar chiar ce au, nu le sunt ale lor, caci cele ale tale iti sunt de bucurie, numai ca nemultumitorii si invirtosatii ce au nu le aduce nimic, mostenitori de sunt, nu au nimic, iar chiar de au ajung de le vor pierde (nu e in vint spusa vorba: nemultumitului i se ia darul).
Fericiti cei blanzi, cei cu inima calda, aplecata spre aproapele, de sufletul lui, cei ce sunt ca un balsam si acoperamint si adapostire si refugiu, cei cu sufletul duios, cei ce primesc cele grele cu pace si nu raspund cu rautati si uriciuni si razbunari, cei care au totul, desi poate nu au nimic, caci toate ale lor sunt, totul le aduce bucurie si pentru toate isi apleaca sufletul cu bunatate si caldura, ca si cum le-ar fi mostenitori, toate ale lor sunt. Cei blanzi radiaza bunatate si pace in jurul lor; mersul, vorba, portul toate le marturiseste firea; placuti sunt celor dimprejur si cautati sunt pentru bunatatea si bucuria care o impart tuturor imprejur; vorbind cu ei simti bucuria, chiar intristat fiind si vorbind cu ei pleci cu balsam pe suflet si cu zimbet pe chip si caldura in inima. Cei blanzi domolesc minia, si inmuguresc pacea; cei blanzi sunt ca piinea lui Dumnezeu, sunt cautati si cind sunt aflati lumea se lipeste cu sufletul de ei.
Cei invirtosati si nemultumitori sunt greu de purtat si pentru sinesi si pentru cei din jur, cu ei nu exista “a winning situation” oricit s-ar stradui cineva sa le faca pe plac.
Cei nemultumitori nu vor mosteni nimic, nici in viata asta, nici Imparatia Cerurilor, caci chiar de ar avea totul, pentru ei ca nimic este. Cei invirtosati si cu inima impietrita nu vor mosteni nimic, caci nimic din ce au sau din ce ar mosteni nu le-ar aduce bucurie, nici macar o clipa de bucurie; lor Imparatia Cerurilor le e inchisa, caci sufletul le e inchis si nu vor sa primeasca si sa impartaseasca bucuria.
Fericiti cei blanzi, fericiti cei ce fac voia lui Dumnezeu si-si impletesc voia lor de voia lui Dumnezeu, si-si leaga sufletul de legea lui Dumnezeu pentru a o implini cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul.
Daniela-Iulia's Weblog 
Daniela-Iulia
sept. 19, 2009 @ 06:07:34
de la prieteni primite – Nicolae Ene:
„Atunci s-a petrecut ceva straniu si minunat. Am simtit pogorandu-se lin asupra mea ceva foarte pur, asemenea diamantului, limpede, delicat, simplu, pasnic, patrunzator, atotputernic. M-a umplut de bucurie. Mintea mi s-a deschis intr-un adanc fara margini, care m-ar fi infricosat daca nu mi-ar fi adus o liniste profunda si desavarsita acel ceva care devenise una cu sufletul meu. O lumina mentala.
Aceasta s-a petrecut in timp ce citeam versetul imediat urmator textului de mai sus al Evangheliei: „In acest ceas Iisus S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns aceasta de cei intelepti si de cei priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.”
Mi-am dat seama ca prunc sunt si eu, si am avut deodata revelatia acestei legi duhovnicesti care guverneaza intreg pamantul. Nu cei puternici, nu cei vicleni, nu diplomatii, nu descurcaretii, nu cei bogati, nu cei cultivati, ci cei simpli, cei sinceri, cei smeriti, cei curati cu inima, cei plini de bunatate, cei bine intentionati, cei ce se aseamana pruncilor, cei cu suflet de copil, cei fara rautate, acestia vor intelege, acestia vor trai taina cea mai profunda, vor patrunde pana la esenta ultima a acestei lumi.
Acestia se vor impartasi din viata cea adevarata, din izvorul vietii intregii lumi”.
(Dyonysios Farasiotis – Mari intelepti ai Indiei si Parintele Paisie)
Daniela-Iulia
sept. 25, 2009 @ 13:48:53
Dar ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în rai, nu şi-ar găsi acolo odihna, ar fi nemulţumit şi ar spune: „De ce nu sunt pe primul loc?” Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.
(…) Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie şi de boală şi nu se smereşte, se chinuie fără folos. Dar cine se smereşte,, acela va fi mulţumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăţia şi bucuria lui, şi toţi oamenii vor fi uimiţi de frumuseţea sufletului său.
(Sf. Siluan Athonitul – Intre Iadul Deznadejdii Si Iadul Smereniei)